Cetatea Poenari, cunoscută și sub numele de “Cetatea celor 1000 de trepte”, a fost asediată la 1 Decembrie de către… noi. Lumea o alintă și cu “Cetatea lui Vlad Țepeș” sau “Cetatea lui Negru Vodă”, dar cred că merită denumirea cu treptele.
Amplasare: între Lacul Vidraru și localitatea Căpățânenii Ungureni, județul Argeș
Nu intenționam să ajungem acolo chiar de ziua națională a României și, cum eu nu sunt o naționalistă, nu prea înțelegeam de ce lumea ne saluta cu La Mulți Ani. Adică, revelionul era încă departe :P. Conjunctura făcuse ca, după coborârea de pe Vârful Lespezi, a doua zi să o dedicăm unei ture culturale. Cum Vio și Octavian nu o văzuseră până acum, mi s-a părut o destinație drăguță, la îmbinarea dintre cultural și exerciții pentru munte!
Fortificația Poenari avea odinioară rolul de a adăposti domnitorul Țării Românești și ai săi galbeni. Adică vistieria. Ocazional mai adăpostea și boieri acuzați de trădare, dar nu în condiții foarte ospitaliere. Ea veghează acum Transfăgărășanul, intransigentă, de pe un vârf împădurit al Munților Făgăraș
Ninsese și totul era frumos în jur. Am remarcat și dovezi ale politeții locale: câinii beau apă de la cișmea. La câtamai haita de câini fără stăpân era în zonă, care păreau să se încaiere ocazional, măcar la băut apă să fie politicoși…
Tarife vizitare Cetatea Poenari:
- Adulți: 5 lei
- Elevi, studenți, pensionari: 2 lei
- Taxa foto pentru profesioniști: 100 lei/oră
Biletul l-am plătit după urcarea celor 1000 de trepte. Ce ar fi fost dacă realizam abia acolo că am uitat banii? 😀
Cele 1000+ trepte ne conduceau ușurel către vârful muntelui. Ocazional, câte un indicator ne spunea câte trepte mai avem de urcat. Era așa de frumoasă pădurea încât nici nu am remarcat cum a trecut timpul. Cert este că aici ar fi o bună zonă de jogging 🙂
Chiar la intrarea în cetate m-am întâlnit cu o veche amică din clubul montan cu care am început descoperirea munților, cu Cosmina. Ce coincidență frumoasă, ținând cont că prima dată am ajuns aici cu Anotimpul 5.
Cetatea a fost construită în două etape:
- Turnul central (donjonul), construit în secolul XIII, probabil în vremea domnitorului Negru Vodă (construit în stil transilvănean)
- Zidurile de incintă și turnurile semicirculare în secolul XV (1457) , în vremea domnitorului Vlad Țepeș (construite în – trădaaaare – stil bizantin)
La intrarea în cetate ne întâmpină o imitație de ghilotină și trei spânzurători deja ocupate. Cum la spânzurători nu mai trăgeam speranțe, ne-am jucat la alte instrumente de tortură….
Priveliștea spre vale era tare frumoasă. Aștept ziua în care construiesc și un lift către cetate, pentru că am mers cam mult (a se citi: glumă)
Abandonată fiind, cutremurul din 1915 a prins-o suficient de subrezită cât să îi fărâme zidul nordic, împreună cu stânca pe care era așezat.
Nu este atât de mult spațiu cât să te pierzi în ea, dar este spațiu nemăsurat în jurul ei cât să te pierzi cu privirea. Pădurile din Munții Făgăraș o înconjoară. Mă întrebam cum arăta odinioară peisajul ăsta, pe vrema când domnitorii își împărțeau ținuturile și construirea unei fortificații pe o stâncă nu era lucru ușor. Probabil suna destul de înspăimântător amenințarea că pedeapsa pentru ce ai făcut însemna îngroparea în temnița din această cetate.
Liniște și frig. Niciun turist nu mai împărțea cetatea cu noi la ora cu pricina.
Pentru o versiune extinsă a iestoriei Cetății Poenari, dar și pentru legende asociate cu aceasta, vizitati chiar fortifiația dacă aveți drum prin Județul Argeș. Este o destinație frumoasă.
O mierlă își găsea hrana într-un pomișor înghețat:
Harta drumului până la Cetate:
You might also like
Leave A Reply