Cărți despre munte, alpinism, explorare

De-a lungul timpului mi-am umplut zilele de vreme urâtă pentru cățărat prin cărți faine despre cum ar fi dacă ar fi soare la munte (sau cum ar fi dacă aș fi pe munte cu vreme urâtă :P). Mai jos este o listă a cărților pe care le-am citit pe tema muntelui, pe care o voi completa pas cu pas.

Sunt cărți care fie m-au făcut să visez, fie m-au motivat să merg pe munte sau mi-au activat un dor deja acolo, cărți care m-au învățat cum să merg mai bine, mai înțelept, mai eficient la alpinism.

Nu știu dacă au fost vreodată traduse în română toate aceste cărți, nu știu ce șanse sunt să fie retipărite prea curând cele care au fost traduse. Prin urmare, am pus link-uri către The Book Depository, care măcar livrează gratuit în România :).

Iată și lista, fără o ordine anume:

1. Walter Bonatti – The Mountains of My Life (1995)

Una dintre cele mai faine cărți de alpinism pe care le-a citit, atât pentru frumusețea aventurilor cât și pentru talentul lui Bonatii de a reda trăirile și sentimentele din acele momente. Este o carte despre unul dintre cei ai cunoscuți alpiniști din lume, care a deschis rute în pereți din Alpi care nu fuseseră considerați abordabili până atunci (de exemplu, Grand Cappucin), dar a și inovat în alpinismul de iarnă, solitar sau în echipă. Bonatti a fost un personaj controversat, într-o perioadă în care alpinismul era o chestiune de mândrie națională și era și foarte mediatizat din cauza asta.

O carte savuroasă, pe care aș reciti-o cu plăcere, un fel de carte de aventuri care poate m-ar fi făcut curioasă vis-a-vis de această activitate încă din copilărie.

2. Gaston Rébuffat – Starlight and Storm (1956)

Un alt mare alpinist european, de data asta francez, are îl precede pe Bonatti. Rebuffat este primul care a parcurs cele 6 mari fețe nordice ale Alpilor (Grandes Jorasses, Piz Badile, Petit Dru, Matterhorn, Cima Grande di Lavaredo și Eiger) și a făcut parte din expediția franceză care a urcat pentru prima dată pe Annapurna. Conteporan lui Bonatti sau lui Hermann Buhl, mi se pare fascinant să citești la fiecare în povești cum se întâlneau în trasee, cum se sincronizau sau se ciocneau în valorile legate de munte.

Rebuffat este cunoscut pentru promovarea unui alt stil de parcurgere al traseelor, în comuniune și colaborare cu muntele, nu cu sentimentul că ești într-o luptă cu el.

3. Hermann Buhl – Nanga Parbat Pilgrimage: The Lonely Challenge(1956 original, completări 1999)

O carte mai seacă, mărturie a faptului că tirolezul Hermann Buhl avea o moștenire germanică. Cumva Buhl vedea traseele mult mai tehnic decât corespondenții săi mai romantici din Italia și Franța. O grămadă de trasee de alpinism tehnic, de perete, descrise în special în Alpii Austrieci. Asta până ce Buhl a descoperit Franța și a început să aibă premiere acolo (ex: prima traversare a Les Aiguilles). Ceea ce l-a făcut faimos cu adevărat, însă, a fost faptul că este primul om care a ajuns pe vârful Himalayan Nanga Parbat.

O carte, așa cum îi spune numele, despre călătoria inițiatică spre Nanga Parbat, muntele care i-a adus ulterior și moartea.

4. Lionel Terray – Conquistadors Of The Useless (1963)

Un alt francez care povestea foarte savuros aventurile sale din Alpi, modul în care a ajuns din școală să își dorească să se izoleze în vârf de munte cu gospodărie proprie, doar spre a fi momit din nou către aventuri alpine. Mi-a rămas în minte din cartea sa cum povestea că mergea pe zăpadă legat de coechipierul său și grija lui unică era să nu alunece să îl tragă, pentru că avea oricum încredere indiscutabilă că celălalt nu va aluneca. Povești despre singurătate, despre spirit de echipă, despre alpinism.

Therray a fost unul dintre marii alpiniști francezi și prin Cuceritorii inutilului atinge multe teme intime ale alpinismului.

5. Heinrich Harrer – The White Spider: The Classic Account of the Ascent of the Eiger  (1959, completări în 1964)

Fața Nordică a Eigerului necesită puține prezentări pentru iubitorii muntelui. Infamă pentru accidentele petrecute în procesul de a fi cățărată pentru prima dată, Fața Nordică a Eigerului a fost ultima mare față nordică deschisă în Alpi. Cartea Păianjenul Alb tratează exact acest moment, prima expediție care a reușit parcurgerea traseului denumit acum Heckmair Route.

Subiect a multe controverse, cartea nu este considerată ca 100% precisă din punct de vedere istoric, dar acoperă în mare toate aceste expediții care au fascinat lumea alpină. O carte formativă pentru o întreagă generație de cățărători.

6. Maurice Herzog – Annapurna: First Conquest of an 8000-meter Peak

În epoca marilor cuceriri naționale și a războaielor reci, europenii se băteau pe cucerirea celor mai mari vârfuri din Himalya. Numa numa or reuși să înfigă steagul primii. Dacă Everestul avea să fie al britanicilor și Nanga Parbat al austriecilor, primul optmiar cucerit în Himalaya avea să fie al francezilor: Annapurna. O expediție controversată, o cartea care nu are precizie istorica 100%, o epocă ce s-a încheiat…. sau nu?

7. Joe Simpson – Touching the Void, The True Story of One Man’s Miraculous Survival (1988)

Cartea lui Joe Simpson se găsește și în librăriile românești, mai exact în magazinele de munte. Touching the Void a fost ecranizată într-un film emblematic, pe care îl văzusem înainte de a mă apuca de alpinism. Un accident în munții înalți duce la o dilemă pe care nimeni nu o poate rezolva cu adevărat de la baza muntelui: ai tăia coarda partenerului tău pentru a te salva? Nenumărate controverse au fost stârnite de accidentul după care a fost scrisă cartea, o temă care nu are cu adevărat un răspuns corect sau greșit, cel puțin din perspectiva mea.

În cazul Touching the Void, decizia a dus la un rezultat cu totul neașteptat, dar nu o să vi-l spun eu aici 🙂

Niculae Baticu – Jurnalul unui alpinist și aviator (1981)

Nicolae Baticu este unul dintre cei mai cunoscuți alpiniști români, un deschizător de drumuri în epoca interbelică. Cartea povestește frumos trecerea care a dus la îndrăgostirea de alpinism și realizările lui Baticu, despre începuturile alpinismului în România.

Câteva cărți despre antrenamente în escaladă și alpinism:

Steve House and Scott Johnston – Training for the New Alpinism: A Manual for the Climber as Athlete

O carte nouă la care a contribuit legenda în alpinism, Steve House. În lumina noii școli de alpinism rapid și ușor / fast & light, cartea acoperă toate elementele de antrenament, de la fitness la cățărare propiu zisă, alimentație, reglarea antrenamentului pentru a ajunge în vârf de formă chiar în sezonul pe care îl dorești. Este o carte scrisă clar, dar plină de elemente mai tehnice, presărată cu citate de la alpiniști precum Ueli Steck.

Mi-a plăcut că textul este oarecum segmentat cu mențiuni privind antrenamentul pe care ar trebui să îl urmezi în funcție de timpul pe care îl acorzi sportului și ce îți dorești să faci (exemplu: alpinist de weekend vs. alpinist care poate ieși mai mult de X zile pe an la munte).

Mark Twight – Extreme Alpinism: Climbing Light, Fast & High (1999)

O carte mai veche a unui alt alpinist faimos, care acoperă toate ariile de antrenament: psihologic, fizic, echipament, nutriție, cum să-ți găsești un partener cu care chiar te potrivești. Sunt multe exemple din experiența lui Twight închise în această carte, inclusiv povestea de a merge cu un alt cățărător extrem de bun, cu care nu a mai ieșit apoi doar pentru că nu se simțea confortabil vis-a-vis de modul în care asigură în trasee.

Arno Ilgner – The Rock Warrior’s Way: Mental Training for Climbers

O carte care m-a plictisit incredibil și care nu pot spune că mi-a plăcut. Arno Ilgner abordează latura psihologică a cățărării, modul în care te poți antrena pentru a-ți depăși teama. Alpinismul este foarte mult un sport mental, cel mai des capul nu mai face față, nu corpul. Nu neg că sfaturile din Calea Războinicului Stâncii pot fi utile pentru unii oameni, dar pentru mine nu au aprins niciun beculeț. Dar nu este panică, dacă funcționezi altfel există și alte metode de a trece de teamă, însă cartea este utilă pentru o înțelegere mai vastă a domeniului.

Ce mi s-a părut este că, într-o anumită măsură, Cartea Războinicului Stâncii preia din principiile enunțate cu decenii în urmă de o carte emblemă în lumea tenisului: The Inner Game of Tennis (1974!). O carte excelentă despre cum te păcălește mintea într-un sport în care mai atleții de top ajung la un nivel similar de antrenament fizic și mintea face diferența între a câștiga sau a pierde un meci.