Obiectiv turistic: Cetatea Alba Iulia
Data: 18 Mai 2012
Participanți: Echipa de traineri pentru promovarea alegerilor democratice! 😀
Vânt, ploaie, furtună, orice ar fi democrația trebuie să reziste! Acum că vin și alegerile, am avut parte de o plecare spre tărâmuri mai vestice din România pentru a ține un seminar despre drepturi cetățenești, alegeri libere și sistemul administrativ românesc. Dacă tot am ajuns în județul Alba, nu ar fi fost păcat să nu vizităm frumoasa cetate ce se (re)înalță în Alba Iulia?
Alba Iulia a fost prima capitală a celor trei provincii românești. Aici a avut loc Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României. Prin urmare, aveam de-a face cu un spațiu de o puternică încărcătură istorică.
Există posibilitatea ca Alba Iulia să ofere României o a doua capitală culturală europeană și probabil acesta este motivul pentru care se investesc bani buni în reabilitare… bani europeni. Deja au apărut hărți frumoase cu obiectivele turistice din cetate, în paralel cu panourile informative ale proiectului Regio.
În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria, în fața Catedralei Reîntregirii. Cred ca spre a comemora acest moment, acum străjuiesc intrarea în catedrală bustul Reginei Maria și cel al lui Ferdinand.
Cum în spatele fiecărui bărbat puternic se află întotdeauna o femeie puternică… am făcut poză doar bustului reginei 😛
Catedrala Reîntregirii (Neamului? :P) arata foarte bine… arată a nou renovată. Culorile și aranjamentele florale îți iau ochii.
Vis-a-vis de catedrală, în zare, se observă intrarea într-o altă biserică ortodoxă (ignorăm blocurile în stil arhitectural recent căzut din glorie 😀 ). Foarte frumoasă simetria.
Picturile din interior sunt foarte frumoase.
Pe partea cealaltă a “străzii” se află o altă catedrală, mult mai misterioasă. Întunecoasă, cu mult mai puțini oameni care îi calcă pragul și cu un aer retras… Catedrala Sfântul Mihail.
Intrarea rece, păzită de spirite și gargoyle…
… dar și îngerași zâmbitori. Un pic creepy, nu? 😀
Nu e de mirare că aceste biserici impuneau atât de mult respect în epoci de mult timp trecute. Astfel de construcții dominau micile așezări umane care le înconjurau.
Interiorul este mult mai simplu decorat decât vecina de rit ortodox. Arcadele gotice impun însă o atmosferă foarte serioasă.
Un mic istoric al dezvoltării construcției:
Și un istoric al construcției:
Dan a și cucerit o doamnă respectabilă din piață 😀
Statuia lui Mihai Viteazul, primul nume care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la Alba Iulia. Oare de ce?
Dacă doamna respectabilă a fost cucerită de Dan, domnișoarele din grup au fost fermecate de gardienii cetății. Cu toate acestea, domnii au rămas reci la avansuri.. 😛
…. observați “parazăpezile” 😛
Pentru cei care au timp, pot să treacă prin Traseul celor trei fortificații. Durează minim o oră, costă 7 RON și implică o incursiune în istoria zonei, de la celula lui Horia Cloșca și Crișan la alte momente importante.
Sala Unirii, pe care cred că am auzit-o cu toții menționată pe la orele de istorie…
Poarta de intrare în cetate, care în curând va fi vizitabilă, este păzită de gardieni moderni în straie din vechime.
În cetate am întâlnit o statuie mai retrasă, așezată cuminte pe o băncuță. Un bătrân admirând un melc. Nu am reușit să mă luminez dacă statuia reprezenta o personalitate anume, însă mi-a plăcut foarte mult ideea 🙂
O bufniță. Un semn al înțelepciunii?
Cultura începe să înflorească 🙂
Cum am fost o țâră presați de timp, nu am văzut tot ce era de văzut. Aștept să termine renovările, ca să am o imagine de ansamblu 😀
Leave A Reply