Traseu: Cluj – Petreștii de Jos – Cheile Turzii – Creasta Sanșil – înapoi
Iarna asta nu a fost foarte fericită din punct de vedere al zăpezii. Deși se găseau locuri în munți unde puteai să ai întâlniri de gradul I cu această prezență efemeră numită omăt, în general a cam lipsit, mai ales la altitudini scăzute. Unde sunt iernile de altădată, când înotai prin zăpadă doar ca să ajungi la școală? Acum puteai, pe alocuri, să mergi în pantaloni scurți la școală, prin februarie 🙂
Prinsesm așa de mult curaj pe la finalul lui noiembrie, văzând temperaturi de 10 grade în Cheile Turzii, încât am fugit la cățărat la espadrile.
Se anunța fereastră de vrem între ploi. Cum adesea se întâmplă în Cluj, după ce am urcat pe dealurile care înconjoară orașul norii s-au spart și ceața a dispărut. Stânca din chei era relativ uscată, poate și datorită vântului care adia. Aveam să aflăm mai târziu că doar în chei adia; deasupra lor bătea în toată puterea.
Ne-am echipat și am evitat cum am putut bălțile și noroiul adânc până am ajuns la izvorul din chei, aflat chiar lângă potecă. Acolo am cotit dreapta, peste un prag din piatră, și am început urcarea pe poteca ce ne conducea în dreapta peretelui, spre baza Crestei Sanșil. Mai parcursesem creasta în trecut, când era mai cald și mai soare, folosind-o ca mijloc de a ajunge la Cipcheș. Acum, cu frigul usturător, ni se părea un bun traseu de o zi, pentru o trezire târzie.
Eu nu prea încântată că suprapantalonii se pare că mă țineau din mișcări și că uitasem espadrilele în București și aveam niște espadrile de împrumut în care înotam, coechipier în toane bune cât pentru încă 10 oameni. Important este ca echipa să se echilibreze.
Descriere traseu Creasta Sanșil
Prima lungime din creastă este defapt o față brâzdată de o fisură. Plecăm de pe pragul de pe care pornesc toate traseele acolo și prindem o fisură în stânga. Începutul se simte mai aerisit asigurat pentru că trăiești cu sentimentul – nu departe de adevăr, că dacă pici aterizezi fix lângă coechipier, pe pragul de început. Altfel, nu este greu. Este o mișcare mai de încredere chiar 3 metri sub regrupare, să te așezi pe o mică față tăiată de două fisuri paralele. Regruparea este chiar pe linia crestei, pe stânga acesteia, un pic ferită de vânt.
Ajunși în regrupare, remarcăm că parcă este vânt mai sus. Și auzeam, totodată, ce aveam să aflăm că sunt bocăniturile lui Gâgă și Dan, care amenajau traseele de cățărare din Peretele Aerian, unde se va ține a patra întâlnire a cățărătorilor de pretutindeni 🙂
A doua lungime continuă pe umărul peretelui, pe ceea ce se profilează a fi creasta. Sunt pitoane clare care indică traseul. În prima secțiune a lungimii este o trecere mai delicată pe fisură, nu ceva greu (se poate trece în stil artificial în caz de urgență). Regruparea am făcut-o pe o față căzută, la spituri, chiar unde creasta devine aproape orizontală.
A treia lungime urmează țancurile de pe creastă, ba în urcare, ba în coborâre. Este cea mai ușoară parte și cea mai expusă. Pentru noi a fost și cea mai bătută de vânt. Dacă în chei abia simțeam adierea, cum am ieșit deasupra am început să mă țin de prize ca să nu mă arunce vântul în cealaltă parte a crestei, nu ca să avansez. Știți imaginile acelea din Patagonia cu alpiniști în urma cărora flutură în vânt corzile neasigurate? Cam așa eram noi, doar că fără zăpadă și fără Patagonia :P. Ca să ajungem în potecă, la finalul crestei, am mers ultima secțiune concomitent.
Priveliști de iarnă din Cheile Turzii. Peretele Porumbeilor, Grota lui Hili și Turnul Ascuțit.
Ieșirea de pe Creasta Sanșil, natural încadrată între malurile Cheilor Turzii.
Înspre Petreștii de Jos norii păreau să se adune din nou pentru ploaie. Era un joc frumos de lumini cu ultimele urme de soare. Ce faaaaain a fost să ieșim la cățărat. Nu fusese greu și ne-am dezmorțit numai bine într-un week-end în care prognoza ne-ar fi ținut în casă. Coborârea am făcut-o prin pădure, prin spatele pereților, și ne-a adus pe malul râului.
Chiar după ce am ajuns la mașină a venit dinspre Cluj și o ploaie serioasă. Am avut noroc!
Leave A Reply