Plouă… și plouă… și mai plouă un pic. În București și la munte.
Cum cățăratul la stâncă nu este în perioada sa cea mai roz a anului, lumea se antrenează intens pe la panourile de escaladă din București… așteptând vremuri mai uscate.
În lumina acestor stropi de ploaie, m-am gândit că ar fi utilă, pentru cei care tocmai doresc să pătrundă în tainele cățărării, o listă cu panourile de escaladă din București.
Cățărarea de interior este o metodă distractivă și foarte sigură de introducere în cățărarea la stâncă. Din păcate a devenit chiar o disciplină în sine și unii nu o practică decât “indoor”. În marile centre urbane din România au apărut aceste săli de cățărare, care oferă de la petreceri pentru copii la competiții sportive. Cu sfatul de a nu vă îndepărta singuri de frumoasa întâlnire cu stânca, iată care sunt sălile de escaladă din București (pe care le cunosc):
Vertical Spirit
Aflat undeva între zona Colentina și Pantelimon, panoul de cățărare din Baicului te întâmpină cu o atmosferă veselă și cu trasee pe toate gusturile.
Cei de la sală organizează anual un maraton de cățărare care devine din ce în ce mai popular (Vertical Step Maraton), dar și numeroase evenimente tematice (în special pentru copii)!
Înălțimea maximă a panoului: 15 metri (cel mai înalt din București);
Atentie! În curtea în care se află această hală există o haită de câini, acum castrați, dar tot câini.
- Oferă corzi pentru a escalada cap de coardă! Toate traseele sunt echipate pt. parcurgere cap de coardă, nu toate pentru manșă;
- Abonament lunar: 150 lei (redus pentru elevi și studenți la 130 lei);
- Preț pentru o intrare: 25 lei (20 lei pentru copii sub 14 ani);
- Specific pentru escaladă, cu tot felul de unghiurui, forme și înclinații.
Adresa: Strada Baicului, Nr. 80, Sector 2 (în incinta Electronica, cu intrare din Strada Sergent Nicolae Culea). Pe lângă panoul din Baicului mai există și o sală de escaladă în zona Universității, în incinta Școlii Generale Nr. 19, unde panoul are o înălțime maximă de 6,5 metri.
Complex Sema Parc: Sala Carpatic
Cel mai tânăr dintre panourile bucureștene, Sema Parc vine să umple spațiul lăsat de panoul Ecran. Am remarcat faptul că și ei organizează evenimente pentru cățărători, proiecții de filme și alte lucruri frumoase 🙂
- Specific pentru bouldering (are o suprafață mare și variată), dar deține și panou de escaladă;
- Un mare plus: vara are aer condiționat
- Panou cu experiență în antrenarea copiilor, de la care au ieșit deja câțiva mici campioni
- Are și panou de escaladă (foarte restrâns), precum și un mic spațiu de încălzire/sală de forță. Oferă corzi pentru a escalada cap de coardă!
Abonament lunar: 140 RON (reducere pentru copii în funcție de categoria de vârstă);
Preț intrare o zi: 25 RON adulți, 20 RON (vârsta 14-17 ani), 15 RON (<14 ani);
Adresa: Parcul Industrial SEMA PARC este situat în Sectorul 6, pe Splaiul Independenței nr. 319, lângă parcul Universității Politehnice București.
Galactic Gym Arena Sports
Un panou de escaladă cu tradiție, unul dintre cele mai vechi din București. Începând cu 2013 a fost reconstruit într-o sală mai nouă și mai spațioasă (lucrările nu sunt finalizate la panoul de bouldering), care are atașat o sală de forță, o saună și alte servicii sportive.
Aici am încercat pentru prima dată cățărarea la panou 🙂
- Înălțime maximă: 13 metri (?);
Am înțeles că primești coardă pentru a cățăra cap de coardă, dar nu toate traseele sunt echipate pentru a permite escalada cap de coardă.
- Abonament lunar: 150 RON (nu există reduceri pentru studenţi, include saună);
- Preț pentru o intrare: 30 RON (prima intrare), 25 lei pentru copii;
- Pune la dispoziţie cursuri pentru adulţi şi copii.
Adresa: Bd. Constructorilor, Str. Rusetu nr. 4
Un avantaj al sălii este spațiul dedicat pentru încălzire/descălzire, sauna și alte servicii de fitness.
Fabrica de Cățărat – sală dedicată bouldering-ului
Situat în incita Clubului Fabrica, micuțul panou a crescut mare, într-o sală extinsă și populară pentru iubitorii de bouldering.
Acum oferă și cursuri de cățărare, precum și o varietate de abonamente pentru diverse perioade de timp.
- Abonament lunar: 130 RON (100 RON pentru copii);
- Preț pentru o intrare: 25 RON adulți, 20 RON copii;
- O sală bună dacă ai timp să te duci ziua la căţărat (programul începe la 12 şi se termină la 23)
Adresa: Str. 11 Iunie nr. 50 (în incinta Club Fabrica)
- Echipamentul necesar pentru practicarea escaladei îl pune la dispoziție, contra cost, fiecare dintre panourile de mai sus;
- Cursuri de escaladă pentru copii și pentru adulți organizează toate dintre aceste panouri, la tarife ușor diferite. Cei mai importanți sunt instructorii. Dedicarea și talentul acestora fac de multe ori diferența în privința noilor practicanți de escaladă. Informați-vă în privința zilelor de curs, a numărului de participanți la un curs și a numărului de instructori!
Din fericire, la aceste panouri întâlnești adeseori cățărători (și cățărătoare :P) dispuși să împartă din experiența și cunoștințele lor în materie de escaladă, bouldering sau alpinism. Nu ezitați să îi abordați… 🙂
Cum sedentarismul dăunează grav sănătății, pentru cei care poate s-au plictisit de alergat pe scara blocului sau de tăiat frunză la câini, nu strică un pic de escaladă! 😀
Să înceapă depășirea limitelor fizice și psihice! 😀
4 Comments
BRAVO Ioana! Foarte frumos spus! si chiar era nevoie de un articol consolidat cu salile din Bucuresti. Foarte util!
Mulțumesc Rose,
Mi-am amintit că întrebase cineva pe un site cu specific montan la ce sală de escaladă s-ar putea duce dacă ar avea drum prin București. Prin urmare, poate fi utilă centralizarea de informații în această privință 🙂
Ar fi de mentionat faptul ca in ultima vreme, la Galactic Gym (“Crangasi”) se ofera coarda pentru catarare cap – trebuie doar sa le ceri persoanelor care se ocupa de sala. Care s-ar putea sa te intrebe daca stii sa cateri cap, dar asta e normal, nu?
uuuu, asta este super informație. Știam că Galactic Gym lucrează după alte principii, este bine de știut că acum oferă corzi.
Mi se pare normal să întrebe dacă știi să te cațeri cap 🙂