Alpii Dolomiți, amplasați în nordul Italiei, au fost declarați în 1998 Monument Natural UNESCO. Asta înseamnă că sunt considerați că formează unul dintre cele mai frumoase peisaje montane din lume. Pe bună dreptate, cele 18 vârful de peste 3000 metri, despărțite de văi adânci care sunt străjuite de pereți înalți, verticali, relieful carstic și glaciar, toate dau un farmec apaalerte zonei.
Cum am tras noi concluzia, în Dolomiți sunt făcute pozele pentru cutiile de lapte: văcuțe păscând o iarbă verde și grasă, norișori pufoși, vârfuri montane în zare în ciuda faptului că văcuțele par pe un șes larg. Este tare idilic.
Ce este deosebit față de masivele muntoase în care am mai fost este că vârfurile acestea nu formează o creastă (precum Munții Făgăraș) sau un masiv compact (precum Munții Bucegi). Sunt mai degrabă grupuri stâncoase separate de văi adânci, în care cel mai adesea se circulă lejer cu mașina. Muntele părea mult mai aproape și mult mai spectaculos, în orice direcție mă uitam.
Ca să vedem mai bine priveliștea aceasta încântătoare, am ales pentru prima zi un traseu în gruparea minionă de urnuri stâncoase intitulată Cinque Torri.
Nume traseu: Directa lui Dimiai
Amplasare: Cima Sud a Torre Grande, grupul Cinque Torri, Munții Dolomiți, Italia
Dificultate: perete de 150m, 175 m cățărabili, gradul VI+ (… de Dolomiți)
Asigurări: regrupări pe spituri și pașii grei asigurați cu câte un spit două. Suplimentare cu asigurări mobile.
Micuțul grup de stânci denumit Cinque Torri (deși este format din 11 turnuri), alcătuit din dolomită, este parte din grupul Averau-Nuvolau și are o poziție privilegiată în Dolomiții Italieni. Plasat la altitudinea de 2137 m, permite o priveliște superbă a întregii zone. Să nu pomenensc că au o imagine foarte simpatică între frații lor uriași, precum grupul Tofanelor sau grupul Pomaganon.
Pe principiul cei patru evanghliști erau trei, Luca și Matei, iată ce stă în spatele numelui de Cinque Torri:
- Torre Grande, cel mai înalt, compus din trei vârfuri/segmente: Cima Sud, Cima Nord și Cima Ovest
- Torre Seconda (alcătuit din Torre Lusy, Torre del Barancio și Torre Romana)
- Terza Torre sau Torre Latina
- Quatra Torre (alcătuit din segmentele Alta și Bassa),
- Torre Inglese/Quinta
- un turn mai mic, Torre Trephor, la N-E de grupul principal, a căzut la un cutremur în urmă cu câțiva ani, rămas amintire constantă la cum ar trebui să ne bucurăm de viață și de cățărat atât cât putem 🙂
Cum traseele nu sunt foarte lungi (maxim 220 m) , zona este excelentă când există amenințarea ploii sau pentru începători (pe unele dintre trasee).
Cinque Torri sunt păziți de două cabane și câteva familii de marmote. Refugiul Cinque Torri permite și cazarea călătorilor, cu tariful de 28 Euro/noapte/persoană. Refugiul Scoiattoli este punct de tranzit pentru telescaunul care urcă din vale, probabil zona fiind tranzitată intens iarna, de schiori.
Cum am ajuns la Cinque Torri
Până la refugiul Cique Torri am ajuns cu mașina pe un drum îngust și asfaltat care plecă din Cortina, unde nu prea îți doreai să întâlnești mașini din sens opus. Nu mai zic de săracii bicicliști care foloseau aceași bandă de asfalt 🙂
Cel mai popular traseu din turnul mare este Miriam, unde de altfel sunt și cele mai mari cozi de alpiniști la intrare. Deși noi alesesem altceva, nu am fost scutiți să stăm la coadă după 3 echipe, traseul Miriam având primele două lungimi comune cu Directa lui Dimai.
Descriere Traseu Directa lui Dimai
Schițe traseu
topo folosit: în germană
Prima lungime pornește vertical, pe o față ușoară, cu un păsuleț pe la mijloc, peste o burtică. Aici am făcut cunoștință cu calcarul de Dolomiți, parcă lipit din bucățele de rocă, pacă etern friabil. Diversitatea sa de forme face ca prizele să nu fie tăiate evident, să te întrebi dacă pragul de deasupra este bun sau nu. Adesori prizele sunt laterale și asta nu ajuta, pe grade mai mari, la încheietura mea accidentată.
A doua lungime urcă 2 metri pe fisura de deasupra regrupării, după care continuă pe teren ușor, pe creastă, până la regruparea din capătul țancului. Pe la mijloc lungimea are praguri de iarbă asezonate cu pietriș, fără posibilități de asigurat, dar ușoare.
A treia lungime traversează orizontal stânga pe o brână din stâncă după care urcă o secțiune ușor surplombată pentru a ajunge pe praguri ușoare și într-o regrupare suspendată. Noi am luat varianta nouă aici, direct pe fața verticală din stânga regrupării, pe alveole și prăgulețe înțepate (VI+ de Dolomiți, care s-ar traduce probabil într-un gradul 7, poaaate 7+(?) ). Este o secțiune mai tare, asigurată cu spituri dese, care traversează la final în regruparea suspendată.
A patra lungime continuă vertical deasupra regrupării pe o fisurică ce se închide într-o burtică. Aici este un pas, burtica este cam spălată de prize și trebuie traversată stânga. Pe aici este asigurat chiar bine pentru Dolomiți. După traversarea burticii se traversează stânga pe o brână ușoară până la altă surplombiță tărucă, asigurată cu spit. De aici continuăm să traversăm ușor stânga spre regrupare.
A cincea lungime începe cu un perete ușor surplombat, parcurs de o fisură, zonă mai tare și asigurată bine, după care se iese pe un prag unde tentația este să continui stânga. Corect este să continui în sus/ ușor dreapta până se ajunge la un perețel de vreo 4 metri cu o regrupare pe pitoane în dreapta. Se continuă în sus, într-un fel de vâlcel friabil și ușor, care după vreo 15-20metri traversează dreapta și iese în vârgul peretelui. O lungime lungă, 60metri.
Din vârf priveliștea era superbă, aveam o curpindere de 360 grade a pereților din jur, de la Tofana di Roses la ??? și Cortina d’Ampezzo între.
Grupul Pomaganon si Cortina d’Ampezzo:
Grupul Tofanelor (aveam să mergem acolo în următorul traseu, Primo Spigolo):
Retragerea din Cima Grande pentru traseele care ies pe vârful acestuia:
Pe stânca din centrul turnului este o stație de rapel. Un rapel lung ne duce pe un prag mai jos, în interiorul unui horn imens. În buza pragului, peste niște bolovani, este a doua stație de rapel. Aici este un risc mai mare de blocare a nodului corzii în fisura de pornire, dar noi, plasând nodul pe exterior, nu am avut probleme. 50 metri mai jos este grohotișul dininteriorul hornului, pe care descățărăm două săritori scurte și mai coborâm pe picioare până la ultimul rapel, peste două surplombe. Gata, eram din nou la baza turnurilor.
Alex Sava și Oana au parcurs în aceași zi Miriam, care este dat ca solicitând asigurări mobile, însă ei se pare că au simțit doar nevoia de a folosi un friend.
Spre seară ne-am plimbat pe lângă refugiul Scoiattoli. O familie de marmote se plimba pe stânci, cu una dintre ele stânc de șase și fluierând când se apropiau oamenii. Cât de drăguțe și grase erau! Nu mai văzusem niciodată marmote, sunt adorabile:
Odată cu apusul au venit și norii care anunțau ploaia de a doua zi:
Este o zonă foarte frumoasă din Dolomiți cu o priveliște care îți ia răsuflarea
You might also like
Leave A Reply