Nu știu alții cum sunt, dar eu simt nevoia să mă impli și în alte activități decât cățăratul, pentru a mă putea întoarce apoi cu drag la sportul preferat. Cu asta în minte, după mai multe ieșiri la esaladă sau la schi, am acceptat invitația lui Ionuț la o tură de bicicletă prin satele din Prahova. Se anunța o plimbare relaxantă de duminică.
Traseu: Ploiești – Urlați – retur
Trenul București – Ploiești: 7,5 lei cu Softrans, ora 08:43. Biclele gratuit
Trenul Ploiești – București: cu personalul/ regio CFR (am plătit bilet de bicicleta, dar nu mai știu cât)
Cand: Aprilie 2015
Harta traseului de bicicletă (aproximativ 67 km):
Am luat trenul de la Softrans (Hyperion, cum este el numit) până în Ploiești. Spre deosebire de CFR, la ei bicicleta nu este considerată om și nu plătești pentru ea aproape bilet întreg de persoană.
Din Ploiești am pornit pe DN către Urlați și, după vreo 7 km, am cotit stânga și am intrat în satele Prahovei. Mult mai relaxant decât să mergi cu șoferii grămadă în stânga ta. Unii sunt chiar atenți la bicicliști, dar alții trec la câțiva centimetri de tine. Ce o fi în capul lor?
Lumea era veselă și zglobie. În sfârșit se făcuse suficient de frumos cât să te plimbi cu bicicleta fără bătăi de cap. O remarcase și tipul de la service-ul unde mi-am dus bicicleta în săptămâna precedentă, asta după ce ploile le-au întârziat sezonul. Interesant era că o parte din grup era adunată de pe Facebook. Asta pentru că informațiile de organizare au fost puse într-un eveniment public și ne-am trezit cu lume interesată pe care nu toată lumea o știa. Asta nu a fost neapărat rău, ba chiar a revăzut cunoștințe vechi precum Cristina.
Nu țineam pasul cu cei mai buni din grup. Erau cu noi și oameni care merg pe bicicletă la fel de pasionat pe cât merg eu la alpinism, cu mii de kilometri la bord. Nah, fiecare după posibilități. Ionuț însă a rămas mai mereu în preajma mea, păstorind și membrii mai lenți ai grupului. Un organizator desăvârșit și o companie faină.
Eu eram veselă ca o floricică. De-abia învățasem să curăț și să ung cu ulei lanțul de la bicicletă; ca o autodidactă ce sunt, am căutat filmulețe pe Youtube 😀
Ai zice că este comodă, nu? 😛
Traseul, după cum se observă din hartă, nu prea are urcări. Asta era minunat pentru că mie îi funcționa schimbătorul de viteze doar dacă mă opream :P. Mă ofticam un pic că rămân în urmă, dar, la modul cel mai onest, nu prea mă stresez eu pe bicicletă. Asociez bicicleta cu activitate relaxantă, chiar și în timp ce încerc să trag un pic mai mult de mine.
Când am ajuns la Urlați mai devreme decât anticipam, am ocolit puțin restaurantul unde aveam să luăm prânzul, urcând pe dealurile din spatele orașului. Pe aici nu mai era asfaltat și am avut și porțiuni de împins bicicleta, compensate de coborâri frumoase.
Și motivul pentru care, defapt, Ionuț a organizat această ieșire (doar că îi era urât să ia prânzul singur așa că ne-a momit pe fiecare cu ce știa că îl doare):
Întoarcerea la Ploiești am făcut-o pe DN1, din motive de spargere a grupului și comoditate. Nu pot să spun că a fost plăcut drumul (era mai fain prin sate), dar am împărțit amarul și bucuriile mersului pe bicicletă printre mașini cu un prieten vechi, așa că totul a părut mult mai scurt și mai fain.
Comment
Interesant traseu. Ar fi si mai frumos mai aproape de munte (desi nici traseul asta nu e departe de munte), pentru peisaje zic 😀