Traseu Munții Bucegi: Bușteni – Valea Seacă dintre Clăi – Bârul lui Răducu – Valea Jepilor (traseul Jepii Mici) – Bușteni
Data: 9 Februarie
Valea Seacă dintre Clăi
Pornind de lângă stația de telecabină, poteca marcată ne îndrepta îmbietor și clar marcat spre Cascada Urlătoarea si traseul Jepii Mari. Soarele strălucea ca de primăvară și câțiva drumeți se veseleau în fața noastră. Pornisem mai târziu pentru că a fost o provocare să ne dăm seama ce avem chef să facem în ziua cu pricina.
Am intrat pe marcajul de Jepii Mari, pentru a-l părăsi rapid după bifurcația cu ruta pentru Cascada Urlătoarea.
Valea Seacă dintre Clăi se deschidea larg în fața noastră, presărată cu bolovani, copaci căzuți și aparent un teren ostil drumeților. După ceva minute merse în așa dezordine, a dat de primii bolovani mai măricei și cu ocayia asta stratul de zăpadă a început să crească.
Prima și singura săritoare întâlnită a fost chiar la început. Cumva să sperie călătorii care au dat întâmplător de vale 😀
Vreo 10 metri de cățărare ușoară, dar acoperită cu un strat de zăpadă umedă, ne așteptau. Doar că noi am refuzat politicos invitația și am ocolit săritoarea prin dreapta, printre copăcei.
De aici am urcat pe o limbă continuă de zăpadă, care a devenit din ce în ce mai faină pe măsură ce urcam. Intrau doar vărfurile bocancilor și aveam portanță pe stratul înghțat.
Pe ultima porțiune pietricele au început să cadă pe vale, semn că soarele dezgeța crestele. Pe ultima porțiune a Văii Seci zăpada era foarte înghețată iar panta s-a accentuat, astfel urcarea devenea cu atât mai ușoară fără săpat de urme… Asta pentru unii dintre noi.
Diferența dintre cu și fără colțari 😀 :
Pe ultima porţiune am mers eu înainte, pentru că îmi pusesem colţatii si era mai uşor să fac urme. Când ajunsesem să ne întrebăm dacă sunetele pe care le auzim sunt de la ursul flămând care își așteaptă un mic dejun târziu, am descoperit că ajunsesem în șaua de la finalul Văii Seci dintre Clăi.
Soaaaare și căldură, numai bune de un mic prânz așezat elegant…
Braul lui Raducu
Brâul lui Răducu este o brână luungă care leagă traseul Jepii Mari de traseul Jepii Mici. Valea Seacă dintre clăi iese mai aproape de Jepii Mari, așa că teoretic porțiunea din Brăul lui Răducu parcursă dacă faci stânga la ieșirea din Valea Seacă este mai scurtă.
Ne gândeam că nu are cum să fie așa de greu de păstrat curba de nivel în oricare dintre direcții, dar fiind o zi așa de frumoasă, m-am gândit să îl sun și să aflu cum își petrece tipul bunul meu prieten Andrei Done. Printre altele, Andrei nu știu cum se face că avea un chef nebun în a-mi povesti câteva lucruri interesante despre Brâul lui Răducu 😛 :
- Brâul lui Răducu este mai lung spre Jepii Mici, dar mai frumos și cu o perspectivă mai bună asupra peisajului
- Este mai greu de pierdut drumul spre Jepii Mici decât spre Jepii Mari
- Și dacă mergeam în dreapta puteam pierde poteca într-un punct unde aceasta se îngustează (partea asta noi nu am remarcat-o, dar mă gândesc că vara arată altfel pe brâu)
A pornit la drum, pe o brână de iarbă care promite priveliști foarte frumoase…
Începem o traversare lungă pe curbă de nivel, pe o potecă expusă care în locurile umbrite era acoperită de un strat adânc de zăpadă. Vâlcelele traversate erau prin excelenţă acoperite cu zăpadă, de cele mai multe ori umedă şi grea… ca de primăvară.
Valea Jepilor Mici părea aproape, dar cu fiecare vâlcel pe care îl traversam ne dădeam seama că nu este chiar peste drum şi că facem un ocol măricel spre ieşirea din Brâul lui Răducu. Peisajele erau foarte frumoase, la fel şi expunerea. Pur şi simplu era o plimbare frumoasă.
Am mers la inspiraţie, încercând să păstrăm curba de nivel. Cu toate acestea, uneori poteca nu era atât de evidentă printre brâne şi copaci, aşa că ba mai urcam ba mai coboram. Cu variaţiuni de nivel de până în 15 metri, Brâul lui Răducu ne-a purtat într-o călătorie frumoasă.
Mergeam cu atenţie pe unde stratuld e zăpadă nu era atât de adânc şi sub el erau smocuri de zăpadă umedă. Acolo unde nu era perdea de copaci sub noi mintea mea acţiona cumva instinctual şi îmi scădea viteza de mers. Câte nu ne face propria noastră căpăţână… 😀
Soarele dezmierda masivul din faţa noastră. Pe Brâul lui Răducu nu am avut parte de soare.
Loc de odihnă. Băieţii erau obosiţi după ce i-am alergat atât :)))
Şi dintr-o dată Alex ne anunţă că am dat de valea cu traseul Jepii Mici. Noi ne gândeam deja ce să facem dacă avem nevoie să coborâm pe vreo vale sau e nevoie de rapeluri, însă Brâul lui Răducu ne-a depus frumos chiar în vale, permiţându-ne să coborâm pe marcaj până în Buşteni.
Traseul Jepii Mici plin de zăpadă şi gheaţă. Valea poate porni avalanşe, aşa ca mi se pare înţelept să avertizezi că iarna nu mai este traseul recomandat pentru turiştii care vin vara pe aici în “adidaşi”.
Mi-a plăcut aşa de tare mersul pe brâu încât amintirea Văii Seci dintre Clăi deja se estompase la finalul zilei. Devenise cumva doar o scuză pentru urcarea în Brâul lui Răducu, care nu mă aşteptam să îmi placă aşa de mult. Priveliştile de acolo sunt tare frumoase şi trecerile dintr-o zonă în alta au fost binevenite. Mi-era dor să încerc zone noi de plimbare!
Un ursuleţ îşi lăsase urmele chiar în poteca de ieşire din Jepii Mici. Ursuleţ… pentru că urmele astea pot ajunge mult mai mari!
Am coborât în Buşteni înainte să se lase întunericul. Am pornit leneş şi cam târziu, dar ne-am încadrat excelent în orele de lumină alocate pentru finele lui Februarie 😀
3 Comments
Un traseu aparent ostil, dar care s-a dovedit a fi excelent. Cu un echipament de munte adecvat, ambitie si curaj se trece peste orice obstacol. Felicitari pentru tura si la cat mai multe. De asemenea, la cat mai multe articole si pentru noi.Sa ne bucuram si noi de astfel de privelisti frumoase
Multumim, Adriana! Descoperim o multime de frumuseti in muntii nostri, cu un pic de curiozitate de a cauta si a ne lasa surprinsi. Si mai sunt muuulte de vazut 🙂
Ti-am spus eu ca e frumos pe acolo 😛 E foarte frumos de mers si toamna, cand ruginesc zadele.
La bancuta aia de piatra ma opresc si eu de fiecare data.