Tura de fete in Piatra Craiului: pericolele traseelor marcate si nemarcate

Am ajuns la Cabana Curmătura, după ce am traversat Piatra Craiului pe Brâul Ciorânga Mare, exact când soarele se ducea la somn. Îi lăsam lumina în urmă pentru iluminarea electrică din cabană. La intrare, un grup de turiști râdea și fuma fix în ușă. Înăuntru, un miros îmbietor de mâncare gătită și ceai de fructe.

Dintr-o dată, un grup de 7 fete (în speță, noi) inundă intrarea și colorează camera cu echipamentul roșu (adică nu eu, care am fost certată de Silvia că nu arăt bine în poze, şi nici Raluca cea albastră :D). Am ocupat o jumătate de cameră la etajul 1 și chiar ne întrebam cu cine o să împărțim conacul.
Să prezint din nou fetele: Cristina Pogăcean, Cristina Ianc, Raluca Ianc, Alexandra Roşu şi gazdele Laura Băjenaru, Silvia Murgescu & Ioana Acsinia.

Conflictul de la Cabana Curmătura & întâlnirea cu jandarmii montani

Plănuiam ca a doua zi să urcăm pe Piatra Mică, să coborâm pe Valea Crăpătura și să fim la mașini până în ora 17:00. Un traseu ușor, pe care voiam să îl lungim și să admirăm priveliștile din Piatra Craiului. Plănuiam noi asta… până pe la ora 20:00, când noi stăteam la șueta în cameră și vreo 2 băieți au venit să ne invite la un suc/ bere la parter. I-am refuzat și noi politicos, că doar păreau de treabă și doar un pic băuți. Doar că unii oameni nu ştiu să accepte un “nu”

Ne-am aliniat noi ca sărmăluțele și am trecut la somnul de frumusețe… dar nu ne-a fost dat să ne protejăm de riduri. La ora 20:30 iadul s-a dezlănțuit în cameră: trântit, râsete, gălăgie, monologuri și dialoguri. Surprizăăă, împărțeam camera 50/50 cu un grup de bărbați în toată firea și băuți cât pentru două firi. Dacă unele fete au încercat în cel mai politicos mod să îi roage să facă liniște, nimeni nu a spus că politeţea valorează mult în faţa alcoolului :D. Întâi cu vorba dulce mult aduce, apoi încet ofensivi, pentru ca în final să auzim murmurate și injurii la adresa poziționării noastre pe cealaltă muchie a egalității de gen. Asta până când Silvia a chemat cabanierul și băieții au fost invitați policos ȘI ferm în sala de mese.

Să revenim la somnul de frumusețe, care a murit în chinuri grele, dar permanent, la ora 23:00 când sala de mese a cabanei Curmătura a fost închisă și iadul s-a REdeschis la etajul 1. Grupul de masculi feroce a revenit cu forţe noi şi a vrut să protejeze făpturile gingaşe, nevinovate, neajutorate, de somnul cel diabolic 😛

Într-un final o dezvoltare a psihologiei de grup, care ar avea locul într-o carte de sociologie, a avut loc:

băieții s-au luat de noi, au început “blând” şi au ajuns la ameninţări (fără ca noi să discutăm cu ei sau să le răspundem),
apoi s-au revoltat ipotetic față de obiectivele noastre (de a dormi… şi cum adică să mergem pe munte, nu am urcat noi prin prăpăstii pe drumul ăla scurt, ca şi ei?) :P,
apoi s-au certat unul cu celalat pentru că unii îi considerau pe ceilalți nesimțiți (tind să cred că asta era tabăra la fel de băută, dar care se temea de cabanier),
un tip s-a decis să plece, revoltat că iar o să ii spună soția că a avut dreptate și că nu trebuia să meargă la munte unde nu o să se simtă bine (ca și data trecută, când “s-au bătut la Mălăiești”) :))
grupul parcă începea să se împace, reîntorcându-se împotriva factorului vinovat: noi

Drama greacă s-a terminat printr-o intervenție epică a cabanierului, somat tot de una din fetele noastre, care s-a prezentat cu “plecați acum, vă dau banii și ieșiti din Cabană”. Inutil să spun cât de suav șuiera viscolul afară, care mai sufla din când în când fulgi pe geam. Din acest moment a durat încă o oră plină de revoltă poetică a bărbaților din cameră până ce o parte din grup a plecat (tot cei care voiau să plece oricum, înainte să vina cabanierul). Cam pe aici am adormit, doar ca să aflu a doua zi că jandarmii montani voiau sa ne ia un interviu.

Se pare că băieții noștri rămași în Cabana Curmătura au sunat la 112, de urgent ce era să intervină salvamontul pentru că prietenii lor coborau pe viscol. Jandarmii vorbiseră cu cei plecați, care erau foarte ok jos, însă au venit să investigheze plângerea cabanierului.

Eu am fost prima care a completat declaraţia către jandarmii montani (care erau foarte amabili şi împăciuitori). Fiecare s-a apucat de povestit, cu anecdote şi tot tacâmul. Peste ani şi ani o să vreau să văd declaraţiile astea :)). Noi discutam şi dacă să spunem în ce traseu am fost cu o zi în urmă, dar am decis că poate e mai bine să omitem acest aspect. După ce fiecare din gingașele 7 fete și-a exersat scrisul delicat și capacitatea de a redacta jurnale de cabană, am aflat verdictul: băieții primeau fiecare un bonus de -200 lei pentru disturbarea liniştii publice. Aici a venit partea în care ne-am supărat noi.

Context acces trasee nemarcate Piatra Craiului

Amenda cu care ne bonusează jandarmii montani dacă ne prind vara pe trasee nemarcate în Piatra Craiului este de 3000 lei de persoana. Asta chiar dacă nu ai sunat Salvamontul, chiar dacă nu ai rupt vreo floare, chiar dacă nu te-ai accidentat. Doar pentru că ești acolo. Din numeroase motive care pe noi ne revolta din 2012 încoace 🙂

Băieții noștri

deranjaseră o întreagă cabană,practic ruinând vacanța unei părți din turiștii care plăteau să stea în Cabana Curmătura
au adus injurii și amenințări neprovocate la adresa noastră,
au ieșit echipați nercorespunzător noaptea în viscol (plecau și fără îndemnul cabanierului), după ce au consumat numeroase băuturi alcoolice
au sunat la 112 ocupând resursele serviciului de urgență și punând pe drumuri jandarmii montani

… si primesc ce procent din amenda noastră?

Undeva trebuia să mă revolte situația, dar pe mine mă amuza teribil. Parcă aveam o aliniere de planete: o tură de fete terminată cu succes pe un traseu nemarcat iarna în Piatra Craiului. Motivația noastră de a fi acolo se explică greu pentru cei care nu sunt fanii genului ăsta de aventură, dar transcende ideea de a distruge natura. Ajungem la cabană, trecem peste preconcepția că fetele au ieșit doar la plimbare; Ne întâlnim cu o gașcă de bețivani pe munte și ei încurcă tot în jur, deranjează pe toată lumea, sună la 112. Cu toate astea, dacă noi spuneam că am fost pe un traseu nemarcat în Piatra Craiului și de-aia voiam liniște… tot noi ne luam amenda :)). Un fel de “dai un ban, dar ştii că nu-l mai ai”.

Pentru mine… este greu să explic oamenilor de ce fac ceea ce fac, cu riscul de a mă expune unor pericole neîntâlnite în confortul orașului. Cu toate acestea, nu mi se pare corect să mi se invoce argumentul “o fac pentru siguranța ta” atunci când mi se interzice să merg pe trasee nemarcate la munte. Nici nu cred că oamenii ar trebui să înceapă descoperirea muntelui de la traseele pe care le fac eu, pentru că au nevoie în prealabil de instruire temeinică privind utilizarea echipamentului & de experiență în teren de aventură. … dar nu cred că soluția este să interzici accesul pe munte ca să protejezi natura. Nu poți opri progresul, nu poți opri descoperirea mediului înconjurător, dar poți să educi oamenii să trăiască în simbioză cu ea, să o respecte, să o protejeze.

Politics is the opposite of mountaineering. On a mountain you are on your own, in a world of anarchy, with a chance to experience what it was like a hundred thousand years ago when humans were wild animals and not dependent on the social world. The strongest figure of the climbing team decides what to do, how to go forward. As climbers, we are inventors of our own goals, and must decide on our own how to achieve them. There is nobody else there. Nobody to control. We do extreme, dangerous things, and nobody else can say what is right or wrong. There is no moral loathing. We have only our instincts about human behavior, and in the end we are our own judges. (Messner)

Tura de duminică: Cabana Curmătura – Valea Crăpăturii – Zărneşti

Pentru că totuşi trebuia să luăm maşinile din Plaiul Foii, după ce am terminat de completat declaraţii către jandarmii montani, ne-am mobilizat încetişor către Şaua Crăpăturii.

Am început leneş urcarea, prin pădurea luminată de soare, acompaniate de poveştile fetelor. Înainte de intrarea în Valea Crăpăturii este un punct de belvedere superb. Prima dată când am fost pe Valea Crăpăturii nu am văzut nimic, dar acum o altă panoramă a Pietrei Craiului se desfăşura.

Am stat la admirat priveliştea. Era superb: culori intense, nori, zăpadă. Toată lumea era veselă şi ne jucam pe acolo 😀

Raluca, absorbită de peisaj…

Poza de grup, într-o tură suuuper veselă

Acul Crăpăturii şi, în spate, drumul dintre Zărneşti şi Plaiul Foii

Coborâre pe Valea Crăpăturii. Acul Crăpăturii ne veghează frumos din dreapta

Tot stând de vorbă, nici nu am remarcat cum am ajuns în poteca de la baza Pietrei Craiului. Mă uit în spate şi… Craiul nu se mai vedea! Norii îli intraseră în drepturi şi vremea superbă de acum 2 ore dispăruse. Când am ajuns pe drumul dinspre Plaiul Foii, a început o ploaie măruntă. O zi cu 3 anotimpuri 🙂

A fost o tură bogată, bogată în sentimente şi bogată în oameni interesanţi (şi la modul bun şi la modul rău). Am luat prânzul în Zărneşti şi îmi părea rău că s-a terminat. Sper să o reiterăm, poate în altă parte, poate cu alt tip de experienţă monană.
Le mulţumesc fetelor că au acceptat invitaţia noastră şi le mulţumesc colegelor de ASN pentru că au depus efort în organizare!

Oameni ca cele 7 din această tură pot fi aliați foarte buni în protejarea munților din România, dar uite că noi suntem primii cărora le este tăiat accesul la tipul de activităţi montane pe care le iubim. Eu una nu cred în această metodă și cred că în timp își va dovedi inutilitatea.