Vlad Căpușan, un tânăr alpinist din comunitatea vibrantă a cățărătorilor din Cluj. Între 2008 – 2009, după mai multe ieșiri în Alpi, ajunge pe mai multe vârfuri de peste 4000 metri: Weisshornn, Matterhorn, Doufour Spitze, Petit Dru, Eiger, Jungefrau, Liskam, Monch, Mt Blanc, Maudi Aguile Vert. Gran Paradiso, Norden, Castor , Pollux, Breithorn, Altschorn, Dent du Gent, Piz Bernina. Timpul trece și Vlad crește în performanțe. Astfel, în 2012 deschide – din ce se știe – o variație nouă pe fața nordică a vârfului Matterhorn . Între timp a parcurs și numeroase trasee de mai multe lungimi de coardă din România.
În 2013 deschide sala Centrala de escaladă din Cluj, momentan singura sală deschisă publicului din oraș. În 2014, încercând o rută nouă pe vârful Kongde Ri 6340, ajunge pe vârful central și, după două bivuacuri, se retrage în tabăra de bază. În același an urcă pe vârful Ama Dablam pe creasta SE.
Vlad tocmai s-a întors dintr-o tură în Statele Unite, unde a parcurs traseele The Diamond – Yellow Wall și Journey through the Mirkwood în The Black Canyon.
1. Cum ai ajuns să te cațeri?
Când eram mic, am fost în Făgăraș cu părinții mei într-o ieșire de familie, în aceea excursie explorând curios zona, am văzut primul bolovan care mi-a captivat atenția și fără să stau pe gânduri m-am repezit spre el. Odată ajuns pe vârful bolovanului în fața mea se ridică un moțoțoi de stâncă ascuțit, am început să urc spre el fără ezitare, în dorința de a afla cum se vede lumea de mai sus, când am ajuns în punctul cel mai înalt al stâncii mi-am dat seama, că sunt de fapt la baza muntelui…
Acum, după aproape 15 ani de alpinism, mă aflu tot la baza muntelui, dar entuziasmul e același!
2. Ești “ceea ce te cațeri”?
Cu siguranță! Cred că alpinismul este o artă iar stilul și rutele pe care aleg să le escaladez , reprezintă în mod direct personalitatea mea.
3. Membru al unui club montan/ sportiv? De ce?
Fac parte din Clubului Extreme Explorer.
Am ajuns la concluzia că dincolo de orice vârf sau perete escaladat cel mai important aspect în alpinism rămâne echipa și oameni care te inconjoară pas cu pas într-o expediție. Am avut o aventură de un an de zile ca și președinte al CAR Cluj, dar asemenea multora înaintea mea și după mine mi-am dat seama că vechile obiceiuri și rădăcini nu pot fi eliminate iar locul meu nu era acolo.
Alături de o echipă tânară cu ambiți mari am reușit să creem un nou club sportiv în 2011 la baza căruia stă și o comunitate de cățăratori și alpinisti la Centrala de escaladă în Cluj.
4. De ce te temi cel mai tare în sportul ăsta?
Nu mi-e teamă de impact, mi-e teamă doar de ce voi lăsa în urma mea.
5. Trei cățărători care te inspiră
Thomz Humar, Alexey Bolotov și Denis Urubko, ultimul e cu siguranță cel mai bun fiind încă în viață.
Genul acesta de alpiniști sunt cei care au dezvoltat arta suferinței la cel mai înalt nivel și au deschis noi posibilități pentru generațile următoare.
6. Ce te motivează?
Eșecul.
Pentru mine antrenamentul s-a născut din eșec, când am eșuat, și s-a întâmplat de multe ori, a fost pentru că ambiția mea a depășit abilitatea mea. Am concluzionat că lipsa abilității e în primul rând datorită psihicului meu, în acest context am început să mă pregătesc mai mult și specific pentru asta. A fost un proces la care lucrez și în prezent. Alpinismul e un joc mental dur pe care l-am pierdut de nenumărate ori, dar cu timpul am început să devin un jucător tot mai bun .
Dacă psihicul ar fi o uneltă, ar fi cu siguranță un ciocan.
7. Ce te demotivează?
Lipsa ambiției și determinării într-o echipă. În final ambiția e sigura care nu se poate antrena.
8. Cum îți alegi o zonă de cățărare pentru vacanță?
Întodeauna elimin zonele turistice și foarte populate, chiar dacă mă duc în vacanță îmi place să mă aventurez cât mai adânc în necunoscut, să ies de pe cărare și să mă pierd, iar când ajung la perete mă uit întotdeuna după traseele care promit cea mai intensă aventură.
9. Cum îți alegi următorul traseu?
Fiecare traseu e unic și specific. Personal am nevoie de un obiectiv clar, nu sunt genul de persoană care mă adaptez la fața locului, și să ma descurc cu ce găsesc. Întodeuna am nevoie de un scop clar, care stă la fundația unei pregătiri pentru o ascensiune eficientă. În funcție de obiectivul pe care îl am, încerc să mă antrenez specific. Fiecare expediție începe de la un vis pe care îl discutăm în echipă, și îl adaptăm la posibilitățile și la programul fiecăruia.
10. Cum îți alegi echipamentul?
Sunt obsedat de greutatea echipamentului pe care o iau cu mine, aceasta determină în mod direct viteza cu care mă misc. Iar în munții mari viteza înseamnă siguranță.
11. Ai inițiat vreun începător în sportul acesta?
Da, câțiva, unii m-au întrecut deja și aleargă pe lângă mine. Acum regret că i-am pregătit așa de bine
12. De ce crezi că este nevoie pentru creșterea sportului în România?
Dincolo de clasicele povești legate de infrastructură și de implicare a autorităților, cred că e nevoie de oameni pasionați de ceea ce fac. Sportul e la fel de important ca și cultura, educația sau cercetarea, e partea din natura umană și e un deziderat pentru o viață normală.
În România oamenii trebuie să înțeleagă în primul rând de ce au nevoie de sport, ce beneficii există și felul în care sportul îți poate schimba calitatea vieții.
13. Un moment foarte stresant la cățărat. Cum ai trecut prin și peste el?
Am trăit niște momente intense în 2011 în Himalaya pe vârful Kusum Kanguru într-o ascensiune solitara. După 3 zile intense și 2 bivuacuri, mă aflam pe creasta principală undeva sub 6300m. Acolo am avut ghinonul să cad într-o crevasă. Din fericire datorită rucsacului m-am oprit ca un dop după câțiva metri. Primele clipe au fost cele mai intense, următoarele minute au fost cele mai stresante, nu mi-era clar dacă voi reuși să ies și să mă mai întorc acasă, dar nu prea aveam de ales. Am reușit cumva să scot pioletul și în final să îl înfing în buza crevasei. Dupa un ramonaj, am reușit să ies, totul a durat mai puțin de 15 minute, dar acel moment a rămas pentru totdeuna în mintea mea.
14. Un moment fain alaături de un partener de cățărare. De ce a fost fain?
Unul dintre cele mai frumoase momente l-am trăit acum o lună, după ce am finalizat un traseu de Big Wall – Journey through Mirkwood în Black Canion, US. După aproape 90 de ore în perete am reușit să finalizăm traseul, epuizați și deshidratați ne-am dat jos hamurile și ne-am îmbrățișat de bucurie. Am împărțit cei 250 ml de apă pe care îi mai aveam și am savurat ultimul baton de ciocolată în fața unui apus extraordinar. Erau multe de spus și de discutat, dar timp de 40 min nici unul dintre noi nu a scos un cuvant. Liniștea era suficientă.
Timp de 4 zile am învățat arta suferinței într-un mediu ostil și neobișnuit pentru noi.
15. La ce nu ai renunța pentru cățărat?
La familia mea
16. Ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea să răspunzi?
În Himalaya există mai multe vârfuri?
17. Care este răspunsul?
DA, iar Himalaya nu e un vârf :))
Blogul lui Vlad, unde mai scrie despre turele sale și unde îl puteți contacta, este acesta: www.vladcapusan.blogspot.ro
3 Comments
Este chiar a doua sala din Cluj (nu a fost nici prima). Da un search pe google inainte de a scrie.
Hei, dacă “dau un search pe google” o să găsesc și acest articol, care tu spui că nu este tocmai exact. Dacă înțelegi ce vreau să spun.
În altă ordine de idei, mă bucur că mai este și altă sală, pentru binele cățărătorilor. Cum se numește? Ca să pot specifica pentru cei interesați.
Mulțam de info
Salut,
Sala de carat amintita de Liviu Dan se numeste FreeWall: http://freewall.ro/. A treia sala de catarat din Cluj se numeste Gravity: https://www.facebook.com/escalada.gravity/
Felicitari pentru seria de interviuri “Cunoaste cuminitatea cataratorilor”!