Traseul Creasta Morarului / Acele Morarului
Traseu: Buşteni – Poiana Coştilei – Valea Bujorilor – Brâul Mare al Morarului – Acele Morarului – Valea Cerbului
Data: 9 Iulie 2011
Echipa: Codruța, Sandu, Darius, Ioana
Îmi doream de mult timp să parcurg Acele Morarului. Auzisem că sunt ușurele, foarte expuse și excepțional de frumoase ca priveliște.
Așa că iată-ne ieșind la 6 dimineața din căsuța din Bușteni, cu o rută clar stabilită: Poiana Coștilei – Valea Bujorilor – Acele Morarului – Vf. Omu – Valea Cerbului – Bușteni. Vremea părea să țină cu noi.
Am ajuns în 50 min în Poiana Coștilei. După traversarea ei știam că Valea Bujorilor este prima vale după cantonul de vânătoare/ultima înainte de Valea Morarului. Pentru că nu cunoșteam zona foarte bine, am preferat să mergem până la Valea Morarului și să ne întoarcem la prima vale ( între cele doua este o distanță parcursă în 10 minute). Defapt… i-am rugat pe băieți să verifice cât desfăceam noi o ciocolată 😛
Urcarea pe Valea Bujorilor poate fi realizată în două moduri: pe firul văii sau pe stânga acestuia. Pentru că doream să economisim timp am mers preponderent pe stânga firului. Riscul a fost să mergem prea în stânga, ceea ce am și făcut, intrând pe o viroagă adiacentă (dar ne-am redresat în timp util, adică atunci când am dat de un hău!). Dupa un anumit punct este greu să mai faci trecerea între firul văii și malul din stânga acesteia, așa că am mers doar pe stânga – pe o porțiune ușor friabila și foarte udă, urmată de o porțiune de orientare prin jnepeni.
Am aflat noi că în această perioada jnepeniii sunt plini de polen și extrem de darnici în a-l împărtăși cu orice om care bălăurește prin zona. Deci nu mi-aș fi dorit să am probleme cu astmul.
În porțiunea superioară valea se desprinde în două fire (noi l-am păstrat pe cel stâng). Din momentul în care se desprind cele două fire, valea se deschide, transformându-se într-o pantă domoală. După câteva sute de metri, o întâlnire cu un câine pufos și câteva guri de apă… am ajuns sus. O bucurie enorma să vezi releul de pe Coștila vis-a-vis, cu văile aproape curățate de zăpada la picioarele sale.
Din acest punct am pornit în dreapta pe Braul Mare al Morarului. După 5 minute am cotit stânga pe ceea ce părea a fi Creasta Ascuțită.
Creasta Ascuțită este o pantă înierbată care conduce la primul ac, recunoscut datorită muchiei foarte subțiri ce se profilează între Valea Morarului (dreapta) și Valea Cerbului (stânga).
Acul Mare – este defapt o muchie subțire, pe alocuri de 35 – 40 cm lățime. La intrarea pe aceasta se află un bolovan de 2m în care este bătut un piton. Mai găsiți 3-4 pitoane pe lungimea crestei, care se pot dovedi utile dacă aveți coarda mai scurtă.
Este recomandată asigurarea în coardă, mai mult pentru confortul psihic al echipei. Totodată, noi am preferat să mergem în picioare, decât să ne ajutam de mâini… deoarece îți creează o senzație mai mare de echilibru. Și cum mergeam noi pe acolo ne întrebam unde este de preferat să pici: în Valea Cerbului, mai mare și mai domesticită, sau în Valea Morarului, mult mai abruptă.
La capătul muchiei se află două pitoane pentru rapel. Din câte am observat sunt două astfel de amenajări… însă prima porțiune a pantei este lină și înierbată (o puteți coborî ușurel până la a doua regrupare – pentru economie de timp).
Degetul (Acul) Roșu – cunoscut datorită carnețelului care se află în vârful acestuia, și în care o mulțime de iubitori ai muntelui au lăsat un semn că au trecut prin acest traseu frumos.
Acul Roșu prezintă o zonă de cățărare ușoara (cu vreo două pitoane plasate în zone cheie). Se ajunge la baza unui horn (neasigurat), care poate fi urcat cu un pic de atenție. Mai puteți aborda urcarea și pe fața din stânga, unde cățărarea este mai ușoara, dar mai expusă.
Ajunși în vârf ne-am bucurat să vedem că exista din nou un caiet, protejat prin mijloace moderne (o caserolă). Ciri și echipa lui au făcut o faptă bună înlocuind vechiul leagan al creativității munțomane. Ne-am chinuit puțin să găsim inspirația pentru a lăsa câteva cuvinte, după care am făcut repede rapel (erau și alții la coadă care doreau să se bucure de vârf).
Coborârea de pe ac: găsiți sus un piton, sau chiar în buza feței din stânga se află două pitoane numai bune pentru astfel de activități. Se ajunge pe o brână de unde se mai face un rapel, mai lung (o semicoarda de 60m permite coborârea dintr-un singur rapel).
Degetul Prelungit – aflându-se lipit de Acul Crucii, Acul Prelungit lasă impresia că are doar 6m înălțime. Pentru a urca în vârful acestuia trebuie cățărați acești 6m. Noi l-am ocolit, pentru a putea depăși echipa din fața.
Acul Crucii – cel mai friabil dintre ace, escaladarea acestuia începe cu o creastă stâncoasa prin care este lipit de Acul Prelungit.
Pentru a ajunge la prima asigurare trebuie să treceți peste un bolovan expus și neasigurat (peste varful căruia am trecut un anou de 120cm, după cum ne-a recomandat echipa cu care împărțeam momentan acele :D). Regruparea se află mai jos de crucea din vârf, în două pitoane. Este recomandata prelungirea cu anouri a buclelor cu care vă asigurați, altfel riscați să se blocheze coarda, așa cum ni s-a întâmplat nouă. Nu este o porțiune grea, sunt formate scărițe în pragurile de iarbă… însă a fost necesară atenție, deoarece în stânga Valea Morarului se deschidea amenințătoare.
Coborârea de pe Acul Crucii am realizat-o printr-un rapel lung, care ne-a lăsat chiar în Strunga Acului de Sus. Nu ne-am putut abține să remarcăm faptul că din acest punct pare imposibil de escaladat Acul Crucii, care se infățișa ca o față veticală, fără asigurări.
Acul de Sus este ușor de parcurs, o poteca este deja formată pe stânga acestuia.
Ajunși din nou în creasta care urmează direcția spre Vf. Omu, am preferat să ne retragem din Acele Morarului direct prin Valea Cerbului. Imediat după Acul de Sus am mers în stânga, am intrat printr-un tunel format din doi bolvani ce se sprijină de secole unul pe celalalt… şi am pornit la vale pe Brâul Acelor. Am coborât pe lângă pereţii de sub ace, pana într-o șa. Din acest punct am pornit pe o potecă profilată vag în dreapta, care ne-a condus până în Valea Cerbului.
Nu recomand retragerea asta din Acele Morarului dacă nu cunoşti zona, pentru că deşi de sus coborârea pare o păşune abruptă, dincolo de “unduirile” păşunii se află mari pereţi stâncoşi.
Mai există o posibilitate de parcurgere a Acelor Morarului, cu intrarea din Valea Cerbului. Secretul este sa urcați pe Brâul de Jos, începând de acolo de unde poteca din Valea Cerbului trece de pe partea stânga a firului văii… pe partea dreaptă.
Tură pe Valea Morarului aici.
Un video fain, adunat de pe Youtube:
Leave A Reply
[…] aici am urcat odinioară spre Acele Morarului. Acum valea aştepta tăcută şi cu zăpada neatinsă primii […]