Catarare in Rochers de Freyr, Belgia

Traseu: Bruxelles – Valea Namurului – Freyr (zona wallonă a Belgiei)

Zona de căţărare: Rochers de Freyr, faleze din calcar
Starea stâncii: foaaarte lustruită
Asigurări: spituri, pitoane, mobile

Şi iată că am ajuns şi la Chamonix! Da, Chamonix… doar că acela al Belgiei aka un restaurant care anunţa parcarea unde trebuia să oprim. Era încă foarte devreme, dar lumea deja zumzăia. Doar ne aflam în cea mai faimoasă şi mai mare zonă de căţărare din Belgia: Rochers de Freyr.

Rochers de Freyr este locul unde imposibilul devine posibil: poţi face alpinism într-o ţară fără munţi. Au reuşit să scoată din pereţi de 120 metri trasee de până la 10 lungimi de coardă (cu n traversări şi rapeluri). Şi te întrebi apoi de ce faleza cu un astfel de traseu se numeşte Jurasic Park 😛

Ca să ajungem la faleze a trebuit doar să urmăm poteca marcată care coboară la râul Meuse, şarpele care desparte falezele impozante de Castelul Freyr.

Locul este neaşteptat şi frumos, mai ales că nu l-aş fi ghicit din şoseaua înconjurată de câmpii şi petice de pădure. Falezele s-au succedat în dreapta noastră până a ajuns  la Tete de Lion, colţul care odinioară ieşea direct din Răul Meuse. Pe atunci filai direct din râu, acum o potecă pavată opreşte apa (ce trist!).

Ca să poţi face trasee de alpinism în Freyr trebuie să legi mai multe trasee de escaladă, având o plajă mare de opţiuni. Prin urmare, este escaladă pe mai multe lungimi de coardă.

Ce este de ţinut minte: falezele sunt din calcar şi anii care au succedat deschiderea primului traseu (1930) au tocit stânca până la punctul în care te poţi oglindi în unele prize. Prin urmare, “gradele de Freyr” sunt nedrepte cotaţiilor clasice: un 6a poate fi cu uşurinţă un 6b. Ce norocoşi suntem să avem în România stânci “sălbatice”, ce ghinionişti belgienii că au atâţi căţărători şi atât de puţine zone de căţărare.

Am remarcat că mulţi belgieni nu se împiedică de lipsa unui partner de escaladă. Practica de a căţăra solitar am înţeles că nu este o raritate. Par exemple:

Nenea încerca să nu ajute, fiind un fel de topo umblător. Noi nu i-am spus că era uşor agasant încercând să dea sfaturi în timp ce noi ne căţăram. El s-a arătat plăcut surprins de improvizaţii de asigurări cu anouri în clepsidre din stâncă, o tehnică tipică de alpinist… cum a ţinut să sublinieze.

Un adevărat exerciţiu psihic de poziţionare a espadrilelor pe prize alunecoase. Freyr este un alt tip de şcoală şi primul traseu pe care l-am ales, de 3 lungimi de coardă, mi-a făcut rapid intrarea în temă.

Într-un peisaj care amintea mai mult de toamnă, primele flori de primăvară îşi afișau petalele sub soarele abia trezit. Urma o zi cu 24 grade, total atipic şi total chinuitor pentru o faţă vestică aflată la mică altitudine. Cum o fi în Postăvarul acum?

Al doilea traseu se anunţa scăldat în soare şi debuta printr-o lungime de 5c… care mie numai de 5c nu mi s-a părut. O faţă verticală frumoasă.

Sub noi numeroase echipe îmrpospătau strălucirea prizelor. Căldura insuportabilă era alinată doar de o uşoară briză de pe Meuse.

Pentru al doilea traseu am schimbat planul după primele două lungimi de coardă şi am ajuns să facem una dintre cele mai frumoase linii din Freyr, din ce se spune. O fisură directă super frumoasă şi aeriană care ne-a condus în creasta Freyr. Iar peisajul sub noi era tare plăcut.

Eu una nu am înţeles de ce au simţit nevoia să paveze mai tot în acest peisaj, nu mai arată a ceva natural… sălbatic. Belgienii simt acest regret deja, mai ales iubitorii alpinismului. Probabil este un bun antrenament pentru ce urmează să se întâmple în România. Regretele mai apoi, când este prea târziu.

Castelul Freyr ne urmărea de peste râu, cu a sa curte labirint încă neînverzită.

Vara intră în forţă, sub o mască de calitate slabă înfăţişând primăvara.

În parcare, iubitori ai tuturor sporturilor, făcând rebranding evoluţiei 😛

Rochers de Freyr, locul unde pasiunea oamenilor pentru căţărare lasă deja urme adânci în stânci. Am înţeles că sunt şi trasee mai curate, dar trebuie să cunoşti bine locul.