Era odată o dimineață de septembrie, în care o echipă zglobie, care a dormit puțin cu o noapte în urmă, se târa spre Peretele Vulturilor. Ce or fi căutat ei pe acolo, când puteau să stea la bronzat în Bușteni? Își mult doreau o mult dorită fisură care mult veghea Bușteniul din Peretele Vulturilor. Cică cel mai bun bronz îl faci la munte, dar vă spun eu că sunt miniciuni, nu ne-a bătut deloc soarele în traseu!
Traseu: Fisura Mult Dorită
Dificultate: 6A (dacă parcurgi și 2+ lungimi din traseul Policandru); pas 8- (6+/7- cu A0)
Amplasare: Peretele Vulturilor, zona Coștila, Munții Bucegi
În primul rând, nu m-am prins de ce fisura asta era așa de mult dorită prin 1957, când a fost deschisă. Am înțeles că a fost o bătălie de ambiții între alpiniști, care deschide primul traseul. Ce e drept, când o vezi de la Coștila fisura asta arată excelent. Când ajungi acolo, ei bineeee, se dovedește că și alpiniștii ăștia se uită la cum arată o fisură, nu și cum gândește și ce este în sufletul ei :))
Ca să ajungem la traseu am urcat pe lângă Țancul Mic, pe un vâlcel stâncos, până ce acesta ne-a lăsat sub jnepeni. La jnepeni, poteca ne-a dus ușor la stânga și imediat în sus, pe brâne și pernițe de iarbă, printre copaci, până la baza Peretelui Vultuilor. Ieșind în dreptul Innominatei, am traversat stânga până la pitonul care anunță traseul nostru.
Descriere traseul Fisura Mult Dorită
Prima lungime pleacă printre ierburi și zone de stâncă spre cele două fisuri care pleacă din același punct și anunță intrările din Fluturele de piatra și Policandru. Regrupare pe ancore la baza fisurilor
A doua lungime pornește pe fisura din stânga, care pare să formeze un diedru surplombat, doar pentru a ieși imediat pe un diedru căzut și apoi a continua vertical pe acest diedru până la ieșirea în regrupare pe dreapta, la o ancoră îndoită și un piton.
A treia lungime continuă pe fisura surplombată de deasupra regrupării. Este o porțiune care ar avea prize bune, dacă ai avea încredere în ele. După urmează un diedru ușor și bine asigurat care iese pe stânga, făcând traversarea în Brâna Suspendată. De aici continuăm metri buni până regrupăm la un copac solid, undeva sub ce ar fi fost a treia lungime din Policandrul.
A patra lungime nu este o lungime. Traversam în stânga pe brână vreo 60m până urcăm la baza traseului Fisura Mult Dorită. De aici încep lungimile dedicate. Traseul poate fi început de aici, prin traversare dinspre Brâna Aeriană (de la Pândă), dar atunci nu mai poate fi considerat un 6A (părere mea este că oricum este supracotat).
A cincea lungime pornește tehnic, cu un pas frumos cotat undeva la 7- și primul piton este sus, nu permite trecerea la artificial. În epoca escaladei, pasul ăsta devine realizabil mult mai curat decât odinioară, când se făcea o piramidă umană pentru a trece (adică un alpinist se urca pe umerii celuilalt). Este o succesiune de 3-4 mișcări pe față, pe prize mici și înțepate și cu sprijin ok la picioare. Mi-a plăcut, mă așteptam să mă chinuiesc puțin, dar chiar mi s-au parut clare prizele.
După pas urmează un diedru asigurat bine și curat care are o ieșire dubioasa, în și la iarbă. De aici traseul Fisura Mult Dorită începe sa fie inconsistent. Ba o zonă de stâncă cu pași frumoși, ba boscheți. Vegetația este ceva comun la alpinism, așa că atunci când spun boscheți mă refer că erau brâne cu conglomerat fărâmițat…. fărâmițat de smocurile de iarbă care creșteau printre stânci. Astfel, noi l-am alintat ca ”Boschetele mult dorit”.
Dar ce spuneam? Ah, da, de a cincea lungime: după traversarea dreapta prin boscheți, după diedru, am dat de un horn înierbat care ne-a condus spre stânga, pe o față ușor surplombată și asigurată bine. Fața se termină într-un diedru frumos, căzut, cu prize fine la mâini. Ne așezăm așa de bine aici încât înaintăm în șpraiț, doar punând mâinile pentru presiune. Regruparea este super incomodă, ‘în scărițe’ . Mai exact, suspendată în vreo 3 pitoane, sub un tavan.
A șasea lungime traversează stânga pe sub tavanel, pe o fisura, și iese imediat… la iarbă. Traversăm dreapta pe deasupra tavanului printr-o zonă friabilă de gresii și ieșim pe o fața unde iarba este în armonie cu stânca ușor fărâmicioasă. Regrupare comodă la pitoane.
A șaptea lungime pornește pe o față căzută care s-a dovedit tot fărâmicioasă, dovedind supremația intuiției feminine asupra logicii masculine :P. Fața asta se termină tot în iarbă, tot combinată cu vegetație. Regruparea este ușor dreapta, pe 3 pitoane, dintre care unul vibrează ca o harpă, la umbra fisurii care dă numele traseului.
A opta lungime pornește pe o fata căzută pentru a prinde imediat fisura și este pe departe cea mai frumoasă lungime. Fisura începe hotărât, ușor surplombat și cu prize bune la picioare pentru șpraiț. Apoi fisura surplombează mai mult și traversează dreapta. Aici este porțiunea mai încordată, traversând cu fisura ca priză inversă și pe prize evidente la picioare. Sunt doua asigurări în dreapta, când se termina traversarea, dintre care un piton cu urechea facută din cordelină. Probabil pe vremea aceea nu aveau asigurări să pună în fisura, care este destul de largă.
Fanii lui Mati, îl admirau în acțiune (oare iar urla în pas? nu-mi amintesc :P):
Fisura continua în sus și ma blochez cu un sold și umărul în fisură ca să nu mă ‘scuipe’. Apar pitoane în buza fisurii, într-un pasaj foarte surplombat care anunță ieșirea în zona căzută. Apare și faimosul buștean/lemn legat cu sârmă, blocat în fisură. Un fel de friend antic pentru fisurile off-width :))
Fiuh, chiar a fost un pasaj de angajament, dar care este asigurat ok (cantitativ, nu știu și calitativ). Pentru lungimea asta a meritat tot traseul ăsta fărâmicios. Este o fisură super faină cu expunere extraordinară.
Fiți atenți la fața lui Cătălin; credeți că îi era rușine cu mine? :))
A noua lungime pornește pe teren ușor și asigurat sporadic, scoțându-ne în Creasta Vulturilor și în jnepeni. Regruparea este la spiturile de la intrarea în Brâna Aeriană.
Am stat să ne odihnim în briza rrrrrece și aprigă din șaua Crestei Văii Albe, ronțăind ceva înainte de a ne retrage spre Brâna Aeriană. Se pare că a fost un week-end unde traseul Soldat Eftimie Croitoru, proaspăt semi-reamenajat de Titus Gonțea și Vlad Grigore, a fost foarte popular. Ne-am întâlnit cu alpiniști care ne întrebau dacă și noi tot asta am făcut :)). La coborâre l-am preluat și pe Dănuț, care urca singurel spre refugiul Coștila.
Observații:
- Măi, ăștia cățărătorii care mișunați prin țara asta, ia mai dați și voi o fugă prin pereții din Coștila, să se mai curețe stânca și să avem trasee frumoase! Știu că sunt o grămadă de cățărători și cățărătoare bune în țara asta, nu le-ar strica niște antrenament cardio până la pereți!
- Gradul mi se pare umflat în mod grosolan. Cum poate să fie 6A, când Innominata este 6A și Dierdul Pupezei tot 6A?
- Pentru mine traseul ăsta și-a salvat imaginea prin lungimea cu fisura care îi dă numele. Este super frumoasă.
You might also like
Leave A Reply