Cățărare la frontală: Estrella Polar în El Chorro, Spania

Traseu: Estrella Polar (am ales defapt traseul după nume, pentru că se potrivea cu tematica de cățărare nocturnă)
Dificultate: 6b, 270m
Asigurări: spituri

De aproape o lună sunt în vacanță și lucrez din El Chorro, Spania. Am ocupat o bucățică de teren în campingul Olive Branch și aici am început să testez o perioadă un alt stil de viață, mai potrivit cu vibe-ul pe care îl am acum. Aici am cunoscut o multitudine de oameni super faini de peste tot din lume, interesanți din nenumărate motive, cu diverse ocupații și diverse abordari ale stilului lor de viață. Cu unii am petrecut puțin timp, cu alții am făcut echipă la cățărat și alții au rămas în preajmă. Mai toți avem în comun același lucru, iubim cățăratul.

De la campioni la șah, specialiști în fizică, super cățărători trad, scriitori, arhitecți, la oameni care preferă locurile de muncă mai puțin prestigioase, dar care le permit să se plimbe peste tot prin lume, am cunoscut tot felul de oameni. Parcă societatea devine modulară, adaptabilă globalizării, cu oameni care se pot readapta rapid unui alt loc din lumea asta și își pot urmării dragostea, oricare ar fi aceasta. Pentru mine a întâlni acești oameni înseamnă un constant val de inspirație și motivație și sunt super fericită să îi cunosc.

Unul dintre acest cățărători este partenerul meu Michal din Cehia. Cu etica lor dură în cățărarea pe gresie pe câteva inele ca asigurări, fără magneziu, cehii par să fie ca peștii în apă pe calcarul bine protejat cu spituri din El Chorro. Așa că într-o zi am decis, în cinstea nopții cu lună plină ce avea să urmeze, să parcurgem un traseu de mai multe lungimi pe timp de noapte, ajutați de lumina lunii.

Eu aveam o singură condiție în cadrul acestei aventuri, văzând cât de motivat era partenerul meu în a face tot felul de trasee: să nu avem traversări lungi. Cum am un istoric nu foarte fericit cu traversările, am zis că în primul traseu de noapte nu vreau să trec prin stresul suplimentar al unei lungimi de traversare pe cine stie ce dubioșenii de prize. Cel puțin în primul traseu :P. Zis și făcut, am avut o traversare mică în a doua lungime :))). Dar a fost ok, traseul a fost super ușor,  se pare că oricum îmi crește gradul de onsight când sunt motivată și nici măcar nu m-am plâns prea mult.

Estrella Polar este dat ca având 10 lungimi de coardă, dar noi am tot legat lungimi cu o coardă de 70 metri și au ieșit defapt 5. Am intrat a traseu exact când s-a întunecat, exercițiul fiind să facem traseul pe timpul nopții, dar să îl găsim ziua.

Cum nu am luat aparatul foto în Spania, am doar niște poze foarte simbolice, de calitate foarte proastă, făcute cu telefonul 😀

Stând suspendată în regrupare, filând, remarcam cât de liniște este în jur. Luna lumina toată valea, numai pe noi nu pentru că eram ascunși după un umăr de stâncă :)). Măcar eram protejați și de vânt. Se mai auzeau bătăi de aripi, poate de la vulturii care planează adesea asupra El Chorro. Vedeam coborâm de pe Escalera Arabe pe Max și Damian care făcuseră un traseu mai scurt chiar înainte să se întunece. În depărtare, cineva pe care îl bînuiam să fie prietenul nostru american Ed, ghid aspirant, ne semnaliza cu o frontală, lăsându-ne să înțelegem că ne urmărește și are grijă să fim în siguranță. Era super frumos tot.

Când eram în regrupare mă întrebam ce o face partenerul meu de cățărare, dacă s-o descurca, dacă îi ajunge coarda. Nu ne-am văzut aproape deloc în lungimi și vântul nu ne ajuta să ne auzim. Așa că ajunsesem să comunicăm prin semnale de coardă.

Atunci când mă cățăram totul dispărea. Vedeam doar următoarele 3-4 prize, mă uitam după asigurări, mă concentram super mult să pun picioarele cum trebuie, care nu erau întotdeauna ușor de găsit. Defapt mi s-a părut un exercițiu foarte fain, m-am super distrat cățărându-mă la frontală. Când s-a terminat traseul și am ieșit în creastă parcă fusesem la cea mai relaxantă plimbare din ultimele luni.

La coborârea pe Escalera Arabe, poteca ce duce din creastă până în drumul de mașină, am închis frontalele. Atunci a apărut și una dintre cele mai faine momente din vacanța mea. Mergeam noi pe drum când vedem fix în mijlocul lui o sticlă de vin și un tirbușon. Prima mea reacție a fost să mă gândesc la toate filmele horror pe care le-am văzut în copilărie, după care să vociferez un “creepy”. Dar Michal se pare că s-a uitat mai mult la comedii, pentru că s-a gândit că în spatele sticlei este Ed. Așa și era, după cum aveam să văd că îmi scrisese pe Whatsapp, ne lăsase o sticlă de vin ca să sărbătorim pe drum terminarea în siguranță a unui traseu fain pe timp de noapte. Ed este suuuuper de treabă.

Am râs așa de mult, a fost o zi atât de relaxantă!

Despre traseu găsiți informații aici: http://www.bernabefernandez.com/estrella-polar-6b-270m/

O seară mai târziu Max, canadianul nostru preferat, avea să plece, așa că am gătit cina împreună, în familie. Chiar cred că am noroc să fi cunoscut atâția oameni faini aici!