Ciucaș sub zăpadă. Culmea Zăganu – Gropșoarele

Traseu: Cheia (900 m) – Vf. Zăganu (1817 m) – Vf. Gropşoarele (1883) – La Răscruce (1815 m) – Cabana Ciucaş (1595 m) – Valea Berii – Cabana Muntele Roşu – Cheia
Data: 26 – 27 Februarie 2011
Echipa: Rudi, George, Torică, eu.

Dimineața foarte devreme plecăm din București spre Cheia, cu obiectivul Culmea Zaganu – Gropsoarele.

Întunericul lasă loc cețurilor, care lasă loc unui soare vesel, cu cer senin. Lăsăm mașina în sat, în grija ciobanilor care vindeau brânză și ne pornim: urcăm prin pădure spre Culmea Zăganu-Gropşoarele. Rudi merge în faţă şi face potecă, George este cu pozele. Urcarea nu este solicitantă momentan iar vremea este superbă.

Ieşirea din pădure ne aduce în faţă o stână, acum goală. Un loc perfect pentru a ne amenaja micul dejun.

Soarele strălucea în zăpadă şi băieţii îşi scot ochelarii… moment oportun pentru a observa că ai mei rămăseseră pentru a se bucura de un final de săptămână singuri acasă. Nu era problemă, am mai mers fără şi nu am păţit nimic. În ciuda refuzurilor oricum m-am trezit cu o pereche în braţe!

De la stână a început o urcare uşor mai solicitantă, dar într-o zonă fără copaci… deci cu o privelişte superbă la munţii din vecinătate. Bucegii păreau mai supăraţi, în rest era senin peste tot. Pe măsură ce urcam în creastă ni se deschideau perspectivele spre munţii din jur.

Pe unde urma să urcăm…

Ajungem pe culme şi cotim stânga. Urcarea nu era deloc grea, însă aveam zăpadă multicică. Avem parte de condiţii faine şi încă nu simţim vântul în timp ce cotim printre stâncile de pe creastă.

Intrăm într-o porţiune mai expusă a culmii Zăganu+Gropşoarele, unde vântul care vine dinspre Bucegi începe să se impună. Şi se tot impune el până aproape mă yboară din zonele mai expuse ale crestei. Rudi îmi împrumută ochelarii lui de schi. Multumeeesc!

O înaintare frumoasă, dar constant bătută de vânturile din Ciucaș.

În ultima porţiune din creastă ne folosim de cele două adăposturi, vântul devenind de-a dreptul hotărât. Era ciudat pentru mine să simt rafale atât de puternice de vânt pe o vreme atât de frumoasă.

Ajungem la bifurcația care ne scoate de pe culmea Zăganu – Gropșoarele și ne trimite în stânga, spre Cabana Ciucaș. Pentru că nu ne grăbeam să coborâm ne/am așezat corturile într-o poieniță în apropiere de Cabana Ciucaș. Am săpat în zăpadă pentru a face loc corturilor, ne-am aşezat tabăra și… am făcut ceai pentru tot restul serii. George a făcut câțiva litri de ceai în yiua cu pricina :))).

Trezirea în cort a doua zi a fost de vis, cu lumină străbătând prin folia de cort şi cu o muncă grea de autoconvingere în a ieşi din sacul de dormit. Când am strâns corturile, care au fost fixate în zăpadă cu beţele de trekking, au lăsat în zăpadă urme mari şi bătătorite. Cu siguranţă acestea vor fi ultimele petice de zăpadă care se vor topi în poieniţă.

O noua zi însorită ne-a îndemnat să pornim. Ieșim din pădure, pentru a fi întâmpinați de Cabana Ciucaș și de Vârful Ciucaș în fundal. O frumusețe.

Înotăm prin zăpadă până în drumul forestier care duce la Cabana Ciucaș și coborâm pe el spre Valea Berii, pentru a coti la stânga pe curba de nivel… spre Cabana Muntele Roșu

Cerul s-a întunecat cam din momentul în care am zărit acoperișul roșu de la Muntele Roșu. S-a făcut mai frig, a început să ningă și să se întunece. La Cabana Muntele Roșu copii se dedeau cu sania într-o fericire. La fel și eu, la cum alunecam cu bocancii plastici pe șosea. Am încercat să merg doar “pe arătură” până în satul Cheia… unde lăsasem mașina.