Diedrul Corbilor | Fluturele de piatra

Traseul: Diedrul Corbilor
Amplasare: Peretele Animalelor, Masivul Postăvarul
Dificultate: 5B

Se pune că Septembrie este luna cu cea mai stabilă vreme și doream să profităm de ziua de duminică pentru a face Creasta Picăturii, pe care o admiram de fiecare dată din fața refugiului Coștila.

Așa că iată-ne porniți de la 4 dimineața din București, pentru a prinde cât mai multe ore de lumină. Ajunși în Bușteni… surpriză! ceața deasă și frontul de nori se amestecau într-un peisaj…. din care nu se vedea nimic. Deoarece nu cunoșteam traseul și aveam nevoie de vizibilitate pentru a ne orienta, am decis cu tristețe să repliem pe masivul care rareori trădează: Postăvarul.

Și ne-am apucat de treabă, debutând printr-un somn de câteva ore în mașină… pentru a intra în atmosfera muntelui!

Pe poteca dinspre poiana Inului spre perete ne-am făcut un prieten nou…

… auzisem zvonuri că s-ar găsi vipere si în Postăvarul, dar nu ne fuseseră confirmate prin întâlniri de gradul III.

În luna septembrie se deschide sezonul de vânătoare în acest masiv așa că erau o mulțime de echipe în perete, în căutare de animale mai mult sau mai puțin pufoase. Deoarece cineva era deja la vânătoare de iepurași am trecut la traseul vecin: Diedrul Corbilor.

Prima lungime, în stilul clasic, era plină de ierburi și friabilă, urmând câteva fisuri și o ușoară traversare în stânga, către regrupare. Este o lungime lungă, de vreo 50 metri, care ajunge în dreptul primului diedru din traseul Lupul cel Rău. Tentația este să faci acolo dreapta spre regruparea strălucitoare pe spituri, doar că linia corectă este la stânga, într-o traversare pe praguri de iarbă și pământ, până la o regrupare pe pitoane.

Vremea era frumoasă, nu ne grăbeam (eram amândoi ușor demotivați), așa că ne-am luat timp să facem poze. Toamna a început ușurel să își facă simțită prezența, cu parfumul de frunze uscate și culorile bogate. În câteva săptămâni pădurile vor lua “foc”.

A doua lungime pornește ușor spre stânga, pentru a traversa o față cu alveole până sub un diedru (aici este pasul). Urma cel mai greu pas din traseu, 7+, nu mult după plecarea din regrupare. Unii spun ca pasul lungimii ar fi chiar 8-. Nici fața nu este banală, cu alveole și uneori aderență la picioare. După aceasta se traversează stânga spre un diedru și se prinde aripa evidentă mai din stânga. Dierul este destul de fizic, andurant, dar cel mai adesea are prize clare la mâini.

După o succesiune susținută de diedre, dar cu prize mari și traversări a la calcar (unde trebuie să stai doar la aderență cu espadrilele) ajungem în regruparea de sub Lupul cel Rău (o brână de iarbă). Iuliana și Titus erau în regruparea de deasupra, astfel încât atmosfera a fost foarte însorită, în ciuda norilor.

Urmează o fisură care intersectează traseul Lupul cel Rău, doar pentru a porni spre dreapta sub forma unui horn. Intrarea în acesta este ușor surplombată, însă bine asigurată. După hornul inițial se iese la iarbă, pe un fel de brână de iarbă și bolovăniș, zonă ușoară și neasigurată. Se mai poate pune câte un anou pe ici-colo, după vreun colț. Ieșirea este la un copac semeț și la vreo 5 metri deasupra lui este intrarea în pădure.

Această ultima lungime mi-a lăsat o impresie foarte plăcută, avansând prin horn și prin diedrul care îi urma până la ultima regrupare: o brână de iarbă ascunsă discret de un perete și umbrită de un copac multicolor.