Mai puțin cunoscută în sudul Thailandei, poate și datorită magnetismului insulelor exotice din Marea Adaman și a atmosferei de zen pe care o inspiră plajele aurii din zonă, este practicarea escaladei. Cu predilecție, escalada sportivă și deep water solo.
Cuibul escaladei în zona plajei, cea mai populară zonă, este aceea a falezelor din calcar aflate în golful Ton Sai și Rai Lay. Acolo noi am petrecut o săptămână superbă, cu mult soare, multe descoperiri, experiența unei furtuni de iarnă și leneveală activă cât cuprinde. Acum, când este o zonă foarte turistică și ușor de accesat (unde, din păcate, rareori chiar observi această specie rară numită thailandez), este ușor de ajuns în Ton Sai și greu de plecat.
Mai multe insule din sudul țării au faleze surplombante care se înalță deasupra apelor mării, la care se ajunge prin urcarea pe corzi fixe amplasate de ghizii locali. Pentru o sumă modică te poți alătura unei excursii de o zi care pleacă din Railay sau TonSai la deep water solo pe lângă vreuna dintre aceste insule.
Pentru cățărătorii mai puțin în comuniune cu apa, ca mine, există numeroase de faleze mai cu picioarele pe pământ. Dacă Ton Sai este înconjurat de o centură de faleze presărate cu trasee de escaladă, Railey este flancată din țancuri înalte tot cu trasee pe calcarul strălucitor din zonă.
Când să mergi acolo? Din noiembrie până în februarie este vârful sezonului turisitc în zonă și cea mai bună perioadă pentru cățărat (noi am fost în februarie). Apoi temperaturile se aprind și trec bine de 30 de grade, transformând escalada sportivă într-un adevărat sport extrem. Pe noi ne-a prins soarele la prânz într-un traseu și a durat fix 10 minute de efort ca să nu mai știu care e susul de jos și să se dubleze numărul de prize de la cât de amețită eram. Dacă totuși nu te încadrezi în sezonul ăsta, este de luat aminte că din mai până în octombrie este consdierat sezonul ploios și este o chestiune de noroc dacă prinzi vreme frumoasă
Aclimatizarea în peninsulă
După ce am făcut o oprire în Bangkok și am vizitat Ao Nang și Rai Lay, ne-am stabilit tabăra de bază în satul Ton Sai, ascuns de junglă și înconjurat de faleze din calcar.
Nu era ceva mai fain decât să ne trezim dimineața într-o răcoare plăcută, să ieșim peste drum la Mama’s Chicken și să mâncăm un mic dejun cu cereale și fructe locale. Proprietara ne aduce o farfurie plină cu pepene, mango, ananas și banane tăiate. Cât ne dădeam noi cu sprayuri sau creme împotriva țânțarilor de junglă, urmăream cum proprietara gătea la bucătăria în aer liber de lângă noi. La 10 minute de mers de aici se găseau deja faleze, așa că nu era nicio grabă. Asta dacă nu ne duceam la faleze care urmau să aibă soare de la prânz.
Asigurarea traseelor:
Combinația de căldură, umiditate, sare și calcar face ca stânca din sudul Thailandei să nu permită plasarea de asigurări clasice. Nici pitoanele, nici spiturile și nici ancorele chimice nu au rezistat testului timpului la aceste faleze. S-a ajuns până la urmă la spituri și ancore din titaniu, varianta care se pare că funcționează cel mai bine până acum, rezistând la coroziune.
Astfel, multe dintre trasee sunt reamenajate în cadrul proiectului Thaitanium. Cele care au rămas cu asigurările vechi sunt considerate periculoase, cu risc de accidentări fatale, pentru că nimeni nu mai garantează că acele asigurări nu au corodat și vor ieși din perete la o cădere. În topo-ul nou, care poate fi cumpărat cu 500 Baht de la magazinele de escaladă de pe insulă, erau marcate special traseele reamenajate în cadrul proiectului Tianium.
Alte trasee erau asigurate cu bucle de coardă înnodată, de obicei cele mai ușoare care au și colonete sau clepsidre ce se pretau la astfel de asigurări. Nu mereu îmi arătau a asigurări noi, așa că în ciuda atractivității gradului (undeva în intervalul 6a-6b), le evitam.
Echipamentul de cățărare
Noi ne-am luat din țară minimul de echipament necesar, nu doream să fim limitați la fața locului de orarele și disponibiltaitea magazinelor de echipament. Cu toate acestea, se poate închiria din peninsulă cam orice ai nevoie pentru escaladă, de la coardă la espadrile. Pentru că adeseori pui coarda pe plajă, poate varianta cea mai bună ar fi să vii cu espadrilele (poate și cu hamul) de acasă iar buclelel și coarda să le închiriezi de acolo. Un exemplu de magazin de închiriat și prețurile aferente aici.
Despre cazarea în zonă am vorbit aici.
Cățărarea
sursă: topo King Climbers
Falezele pe care le-am vizitat noi în Railay:
Muai Thai & One Two Three
Plasate pe partea estică a plajei Railay, aceste faleze sunt în umbră după-masa. Aici vin școlile de ghizi cu turiștii dornici să încerce pentru prima dată escaladă. Prin urmare, sunt câteva trasee până în gradul 6a care sunt cu predilecție ocupate de aceste grupuri. Altfel, sunt suficiente trasee pentru cei care preferă ceva mai dificil, inclusiv trasee care au colonete sau trasee echipate în stilul nautic, cu corzi care înconjoară clepsidre.
A fost prima faleză pe care am vizitat-o și cumva a fost o introducere bună, cu ambianță faină, vedere spre mare și trasee bune pentru a face cunoștință cu gradele, stânca, asigurările și sentimentul că oricât magneziu ai pune tot aluneci de pe prize (nu știu dacă de la stânca șlefuită sau de la umezeala din aer).
Cum eram noi în prima zi la faleză, remarcăm cum apa începe, încetișor, să se apropie de folia pe care țineam coarda. Tot așa, în două ore, apa a inunat o parte din baza falezei, împingându-ne mai la dreapta, unde plaja a rămas uscată. Ce cuios, cum se apropia tiptil inamicul din spate, parcă acompaniat de muzica din Fălci. Doar o parte din exotismul zonei.
Cum se formează falezele din calcar de la malul mării:
The Keep
Dacă continui pe plajă după faleza Muai Thai poți ajunge la o faleză care a fost ținută ascunsă de amenajatori până au parcurs toate traseele de acolo. Nu se ajunge așa de ușor față de alte faleze și nu prea este spațiu la baza ei, dar ambianța este extraordinară iar stânca are calitate mai bună datorită rulajului mai mic! The Keep.
Cum se ajunge acolo: după faleza One Two Three se prinde o potecă ce începe o urcare scurtă prin pădure. Inițial poteca este ascunsă de bolovani zimțați, dar apoi am fost conduși destul de clar spre un fel de vâlcel pământos între două stânci, în capătul căruia era amenajată o coardă pentru a coborâ prin hornul de 5 metri care păzește The Keep. Dincolo de horn este un perete curat, vertical, care este despărțit de mare printr-o brână din stâncă și ceva vegetație. În spate se desfășoară apele azuii ale Mării Adaman. Liniște, umbră, faleza este extrem de frumoasă și bună de vizitat de la prânz.
Thaiwand wall:
Despărțită de plajă printr-un trekking de 15 minute prin pădure, faleza Thaiwand wall are și trasee de mai multe lungimi (până pe la maxim 5). Este o faleză mai răcoroasa, baza fiind ascunsă de pădure, cu pământ roșu peste tot în jur. Priveliștea este superbă, cu tot golful Ton Sai și Ray Lay est în spate. Singurul inconvenient mi s-a părut poluarea fonică. Fiind un perete înalt, îne xtrma golfului, prinde tot zgomotul făcut de bărcile care zumzăie ca albinele la stup.
De două ori am fost aici și de fiecare dată a fost mult mai liber ca în alte faleze.
Falezele pe care le-am vizitat noi în Ton Sai:
TonSai Bay/Adaman Beach:
Chiar pe plaja care te întâmpină în golful Ton Sai este o faleză surplombantă, presărată cu țurțuri și coloane. Aici nu prea există trasee sub gradul 6c și cred că sunt destule care trec de 8a. Cu toate acestea, sau tocmai de aceea, era mereu plină ochi de cățărători. Este și una dintre falezele inundabile, în anumite zile apa ajungând până la baza peretelui, sub surplombe.
Inundabilă a fost și ziua în care ne-am oprit noi la ea și, cât filam, împingeam cu piciorul coarda un pic mai în față. Parcă se pornise dintr-o dată urcarea apei și în câteva minute a înaintat peste un metru. Deja aveam fantezii la cum o să stăm să uscăm coarda pe plajă, ajungând cu ea lângă perete și apa fix lângă mine, când un cățărător binevoitor a urcat-o pe primul prag de pe faleză, doi metri mai sus. Fiuh, am scăpat 😀
Se găsesc informații despre stadiile fluxului în fiecare lună la magazinele de cățărat, dacă sunteți dornici să vă păstrați coarda uscată sau să aflați când avei acces la anumite faleze.
Plaja asta poate să fie acoperită cu apă:
Dum’s Kitchen:
Mai la dreapta de faleza TonSai Bay/Adaman Beach este un perete înalt, compact, și cu trasee mai ușoare. Aici am văzut cele mai mari cozi la trasee, la puținele trasee sub 7a. Unii cățărători nu aveau niciun stres să arunce o manșă pe vreun traseu peste nivelul lor și să îl ocupe toată dimineața, spre disperarea oamenilor ca mine. Nu manșa era problema ci faptul că vreunul dintre ei voia să îl încerce de 10 ori înainte de a lăsa pe cineva să îl încerce 10 minute între încercări. Până la urmă am plecat la următoarea faleză, mult mai liniștită, ca să evit problemele cu tensiunea pe așa căldură.
Tyrolean Wall:
Mai departe de Dum’s Kitchen începe poteca ce leagă golful Ton Sai de Railay, ascunsă de o mică zonă de pădure. Chiar la intrarea în această potecă, după falezele hiperpopulare de pe plajă, este o faleză frumoasă ascunsă de copaci. Aici sunt trasee de la 6b în sus. În mod straniu, poate doar pentru simplul fapt că nu este pe pajă, această faleză a fost mereu mult mai liberă. Aici ne-am putut da în voie, fără să așteptăm la cozi. Ah, ce descoperire relaxantă.
Eu am prins drag de un 7a. Prânzul aducea soarele, ceea ce ne împingea să continuăm pe poteca spre Railay, la bălăceală.
The Nest:
Când te înconjoară marea și plajele, parcă nu îți vine să te afunzi în păduri pentru cățărat. Cu toate acestea, într-o zi am zis să încercăm și una dintre falezele de pe peretele estic al golfului Ton Sai. Așa am ajuns la The Nest, amplasat convenabil chiar la capătul străzii paralelel cu plaja care străbate satul. După o urcare de 3 minute din drum, ajungem la un perete frumos, înclinat, care cred că este mai plăcut pentru cățărătorii care fac de la 6c în sus. Traseele mai ușoare sunt puține și, prin urmare, foarte aglomerate.
În spatele nostru a început să se audă vuietul mișcării din pădure. În spatele nostru un o maimuță din specia Trachypithecus obscurus (sau maimuța cu ochelari) naviga printre crengile copacilor cu ușurința cu care noi mergem pe stradă. Super grațios, cu mișcări dinamice foarte bine țintite. Cred că făcea minim 7c 😛
În privința maimuțelor din zonă umbla recomandarea ca, dacă te întâlnești cu un astfel de grup de primate, să nu zâmbești. A-ți arăta dinții la maimuțe este un semn de agresiune așa că zâmbetul nostru vesel nu le stârnește sentimente de afecțiune și dorință de puricat. Bine, eu le tot căutam cu privirea, eram super interesată să le văd în mediul lor. Am văzut și o familie care se purica într-un copac, dar lumea nu părea foarte încântată să le aibă în preajmă.
Seara, înainte să ne retragem la cină, admiram apusul mereu surprinzător. Cum se închidea ochiul magic, cum apăreau bampirii zburători care par să nu dispară niciodată din junglă și inundă plaja la lăsarea întinericului. Puteam ajunge la performanța ca în 10 minute după ce apunea soarele să am roiul de localnici cu țeava ascuțită gata să îmi accepte donația de sânge. Puteam să uit multe în bungalow, dar nu sprayul împotriva țânțarilor.
Câteva detalii despre costuri:
- o seară la bungalow în pădure: 300-400 Baht/noapte/2 persoane
- micul dejun: 70 Baht/ persoană
- Pad Thai: 70-80 Baht
- apă plată 2 litri: 40 Baht
- shake de fructe: 50 – 60 Baht
- o nucă de cocos: 60 – 80 Baht
- un shake happy: 300 Baht
- o prăjitură cu ciocolată happy :P: 300 Baht
Sudul Thailandei mi se pare o destinație foarte faină pentru cățărători, mai ales pentru cei care se bucură de escalada sportivă. Este un mix foarte fain de cățărare și mare și este extrem de accesibilă ca amplasare și pentru cei cu familii. Am petrecut o săptămână foarte relaxantă acolo.
You might also like
Leave A Reply