Traseul Fisura Diavolului

Amplasare: Peretele Şoimilor, Băile Herculane
Dificultate: 6A, 4LC

Era odată primăvara, genul de sezon în care îți alegi destinația de week-end după prognoza meteo. Și pentru că prognoza pe acest week-end era dominată de nori pufoși, am ales singura zonă unde aceștia păreau că nu se încumetă: izvoarele termale de la Băile Herculane.

Am făcut echipă cu Tori, Dragoș și George și n-a fost mult până departe.

Dimineața.. rrrrăcoroasă! Îi lăsăm pe Dragoș și Tori în căutarea traseului semi-uitat Floarea de piatră și noi ne îndreptăm spre Peretele Uriaș, care domnește amenințător deasupra stațiunii Băile Herculane.

În peretele acesta se află un traseu faimos de alpinism: Fisura Diavolului (6A). Era primul traseu lung pe care aveam să îl parcurg și era oarecum intimidant.

Din șosea, pornim pe o potecuță abia vizibilă prin pădure și tufișuri, avansând apoi pe vâlcelul spre Amfiteatru.

Descriere traseu Fisura Diavolului

Pornim pe fisura de la intrarea din traseul Fisura Diavolului, nu foarte dificilă însă acoperită cu licheni care făceau parcurgerea mai delicată. Asigurări erau peste tot.

În a doua jumătate a lungimii realizăm o traversare dreapta, pe sub o placă, descătărăm puțin ca să urcăm din nou pe o fisură până în dreptul regrupării. Deși eram într-o poziție comodă, unicul piton din regrupare nu prezenta încredere, așa că am montat o asigurare mobilă (o nucă mare).

Urma o fisură clară în cea de-a doua lungime, asigurată des cu corinere din fier. Cu un pic de bavareză ajungem în hornul care se termină sub un tavan, unde traversăm dreapta lângă două spituri. Și iată-ne în pasajul sensibil al traseului.

Aveam în față un horn unde intrarea am făcut-o prin spraiț, urmat de urcat… cumva (a se citi aderență & ramonaj)... prin horn. Aparent nu sunt prize, însă iată vine în cale un copac salvator… tot ce trebuie este să ajungi la el!

Regruparea se află chiar deasupra pasajului, pe o brâniță de iarbă. De aici am vazut ce urma în a treia lungime și arăta liniștitor: un horn ușor, ba chiar cu ceva verdeață la purtător. Amuzant a fost momentul în care termin hornul și observ că buclele coteau dreapta pe o fisură foaaarte fină. Nu se putea să fie pe acolo… nu? Nu sunt prize!

După ce am studiat puțin terenul și am înghițit ușor în sec (mi-aș fi dorit să nu mă ating de bucle, decât pentru a le strânge pe ham :P) pornesc. Parcă îmi amintesc cum că aș fi mers și la liber pe o porțiune mică înainte de regrupare, dar în general a fost o frumoasă lungime de artificial, cu antrenament la prin prize înțepate și apoi de adunat aceste prize pe ham.

Regruparea se află pe o mică platofrmă bătută de vânturi, de unde pleacă două trasee. Oarecum deasupra regrupării pleacă traseul Veteranii, o lungime de un inestimabilă frumusețe la artificial (față spălată + surplombă) și de care s-a bucurat Geo înainte de a încerca și lungimea reală din Fisura Diavolului.

Linia corectă din a patra lungime a Fisurii Diavolului pleacă oblic stânga pentru câțiva metri, apoi pornește pe o fisură ce area aceași direcție. Superofertă, totul la A0. A patra lungime este lungă, asigurată pe spituri și doar cu câteva momente în care are vreun sens să mai pui mâna pe stânca (asta dacă mai ai starea necesară). Regruparea se află la un copac, de la care am mai făcut jumătate de lungime printre bolovani și ierburi până în platoul Domogledului.

Pentru a ne retrage din Fisura Diavolului am pornt pe muchia din dreapta până în dreptul unui cablu, de unde am continuat pe o potecă abruptă (pe stânga muchiei). La un punct, între noi și poteca din amfiteatru s-a pus un obstacol sub forma unei muchii stâncoase, peste care am făcut două rapeluri de a câte 50 m. De acolo… drumul era o plimbare prin pădure.

O serie de schiţe şi topo-uri cu Peretele Şoimilor şi Fisura Diavolului