Fisura Neagra din Cheile Bicazului

Traseul Fisura Neagra
Dificultate: 5B
Zona: Cheile Bicazului, peretele Turnul Negru
Echipa: George Bivuac, eu

Ajunși în frumoasa zonă a Cheilor Bicazului, am optat pentru un traseu de alpinism cu un nume intimidant și cu o priveliște inedită: Fisura Neagră. Direct sub traseu se află șoseaua care taie cheile, împânzită de mașini grăbite, dar și de turiști curioși.

Fisura neagră, foto: CAR

Poteca de la margine șoselei conduce în 5 minute la baza Fisurii Negre, intrarea în fisură fiind marcată cu seriozitate printr-un dreptunghi cu scris roșu în interior. Traseul Fisura Neagră este un clasic în zonă: accesibil, cu pasaje puține de artificial, foarte lustruit de parcurgerile intense din perioade demult trecute (fiind calcar, traseul nu uită să îți amintească atunci când ți-e lumea mai dragă că au trecut alți alpiniști în bocanci înainte).

Prima lungime de coardă a înglobat două lungimi clasice. Prima parte o fisură de grad mic, a doua parte un horn. Hornul, care de jos părea o fisură largă, este mai dificil, cu prize lustruite, dar cu asigurări din belșug (pregătite de alpiniști care vor să exerseze sportul la inele). Ieșirea din horn am realizat-o pe partea dreaptă, revenind la cățărarea la liber pentru câțiva metri, deoarece urma regruparea (comodă, de felul ei).

A doua lungime din Fisura Neagră debutează printr-o altă fisură care are o muchie foarte lustruită (a avut odinioară și prize bune, dar acum are doar asigurări bune :P). Linia traseului se îndreaptă ușor spre dreapta, prizele devin mai prietenoase pe măsură ce peretele pare mai puțin lustruit. Și uite cum mai trece o regrupare pe care George a sărit-o… 😛

Urmează un alt horn, în care se poate ramona (o tehnică ce îmi vine în continuare peste mână). Nu pot empatiza încă suficient cu râmele așa că pe anumite pasaje, unde este posibil, prefer clar tehnica de șpraiț. Văzut din interior, peretele din dreapta hornului era spălat, în timp ce acela din stânga mai oferea ușoare denivelări. Regruparea este, din nou, foarte comodă: o brână de piatră, izolată în dreapta liniei traseului.

Acesta a fost momentul în care espadrilele mele de căţărat au ieşit cu tot cu o bucată de piele. Un eveniment foarte nefericit, mai ales prin prisma zilelor următoare. Tot aceasta a fost ocazia în care am promovat perechea aceasta de espadrile de la pentru alpinism la doar pentru escalada :))

A treia lungime, ultima, este reprezentată de un diedru frumos, bine asigurat, care poate fi parcurs cu ușurință la liber. După gusturi, poate fi abordat ca diedru sau ca bavareză (depinde ce tehnică dorești să îți exersezi). Eu am preferat bavareza deoarece peretele din stânga era abraziv, oferind prize din belșug.

Chiar înainte de ieșirea din perete apare ultimul obstacol: un mic perete aflat în stânga fisurii, fără prize evidente dacă făceam abstracție de o priză inversă ( poziționată destul de sus-stânga). Dar nicio panică, mama natură oferă ajutor printr-o rădăcină crescută mai sus. Încă doi bolovani și am ieșit!

Traseul Fisura Neagră păstrează în istoria sa realizarea unui record alpin demn de luat în seamă (poate naște noi sporturi extreme, pentru iubitorii de inedit). Găsiți mai jos povestea 😉

Schiță Fisura Neagră

Retragerea din traseu am realizat-o prin pădure și prin vâlcelul plin de pământ ce duce înapoi în șosea (poteca merge ușor dreapta, pe lângă perete, pentru a ajunge la civilizație).

Pozele, prin amabilitatea lui George 😀

Ca notă infomativă, noi am folosit în traseu semicorzi a câte 50 de metri lungime.