Just Another Fucking Day in Peretele Vaii Albe

Traseul Just Another Fucking Day

Amplasare: Peretele Văii Albe, Bucegi
Dificultate: 6A clasic (ce glumă bună, poate 7A), pas de 8-, 14 l.c.
Premiera realizată de Danut Ochesel și Justin Ionescu

This is the story of how I spent… just another fucking day in Bucegi 🙂

Cu un picior julit și două săptămâni de șchiopătat m-am ales după prima tentativă de a intra în cel mai lung traseu de alpinism din Bucegi (și probabil din România). Acum, când schiopătatul nu se mai manifestă decât la coborârea de pe pante și atunci când calc aiurea, eram pregătită psihic să îmi încerc din nou norocul.

sursă: alpinet.org

În ultimele două săptămâni apucasem să observ că acum îmi este unpic mai frică să cad, probabil și din cauză că încă am o mică rană care se poate deschide la impact, dar și că nu o să mă pot cățăra cu cele mai bune espadrile pe care le am, pentru că aveau cusătura prea înaltă și îmi atingea glezna. Drept urmare am scotocit prin debara după o pereche veche și tocită de espadrile. Hmm, nu aveau să fie foarte bune la aderență, dar n-aveam de ales.

Vineri ne-am mobilizat din nou spre Peretele Văii Albe, cu intenția ca de data aceasta să scurtăm timpul de apropiere de traseu și să dormim lângă perete.

O scurtă oprire la Refugiul Coștila…

Chiar când soarele dispărea în spatele muntelui am ajuns în Circul I al Văii Albe, înconjurați de stimabile fețe înalte. Am zis să dormim lângă perete? Voiam să spun chiar în el. Lângă Peretele Văii Albe este o grotă spațioasă și primitoare, care face ca apropierea de traseu să dureze 10 minute maxim (15, dacă se pune și un ușor șchiopătat).

Grota este foarte faină și răcoroasă, cel mai bun apartament din Valea Prahovei… cu o priveliște de milioane. Când nu este ocupată de humanoizi, caprele negre își fac culcușul aici.

A doua zi dis de dimineață ne-am trezit și am pornit spre perete. Se anunța o zi senină și călduroasă, deci aveam tot timpul din lume pentru traseul nostru de 14 lungimi de coardă.

sursă: fralpinism.ro

Schița are mici devieri, după cum am observat noi pe teren.

sursă: fralpinism.ro

Descriere traseu Just Another Fucking Day

La ora 6:15 eram în fața intrării din traseu. Bun, să începem:

Prima lungime de coardă pleacă pe o porțiune de față căzută, din cel mai jos punct din Circul I al Văii Albe. Băieții au vrut să fie siguri că iese cel mai lung traseu din zonă 🙂

Era exact așa cum anunțau în schiță: 4 spituri în 50 de metri și nu prea vedeam posibilități de a pune asigurări mobile. Deocamdată era grad mic, așa că nu se simțea nevoia. Lungimea merge perfect vertical până în regrupare și am escaladat-o preponderent la aderență. Simțeam diferența de siguranță în espadrile, față de bunele mele Miure care mă așteptau acasă… 🙁

În curând Soarele a răsărit în culori intense, așa cum va străluci tot restul zilei. Am scris Soarele cu “S” mare pentru că el va fi personajul principal pentru ziua de astăzi.

A doua lungime continuă pe față căzută, pornind din dreapta regrupării. În dulcele stil clasic, primul spit era la vreo 8 metri deasupra. Tot direct în sus, ajungem la o altă regrupare amenajată dintr-un spit și o ancoră chimică (standardul în traseu).

Continuăm urcarea vertical, inițial peste o mică surplombiță, până ajungem în dreptul unei traversări pe față căzută care se finalizează într-o brână cu iarbă. Emoțiii emoții… aveam amintiri proaspete de la ultimul traverseu, tot în lungimea a treia (doar că mai pe lângă linia reală). Fiuh, am trecut exemplar.

A patra lungime pornește în dreapta regrupării, pe o față căzută. Aceasta era prima din lungimile mai grele, pentru că în a doua treime peretele devine vertical. Dacă aș asemăna cu ceva lungimea asta ar fi cu cel mai greu pas din Innominata, doar că pe distanță mare și fără asigurări în toate punctele sensibile.

Aveam să descoperim noi pe parcurs că acest traseu implică mult mers la liber, foaaarte mult, pe grade mari și în zone uneori destul de friabile.

Se zice că nu ai voie să pici în traseele clasice de alpinism, dar nu cred că am întâlnit un traseu în care să fie o idee mai proastă să pici ca Just Another Fucking Day (și nici măcar nu este un traseu clasic). Dacă pici între spituri în mai multe locuri ai șanse să iei căderi de 15-20 de metri pe față căzută… ceea ce poate ieși ușor cu oase rupte.

A cincea lungime de coardă a fost momentul din care nu prea mi-a mai ars să fac poze. Din regrupare am urcat 4 metri până la primul spit, după care am avut parte de aproximativ 43 de metri de traversare continuă (finalizați printr-un diedru ușor de vreo 3 metri). Fiind o traversare asigurată în stil modern, are spituri foarte rare așa că dacă pici… ai timp să te bucuri de sentimentul de imponderabilitate. Mi-a luat ceva timp să îmi fac curaj pentru unul dintre primii pași, mai ales cu experiența recentă tot în traseul acesta. Aici am pus și primul friend, pentru că ultimii metri înainte de regrupare nu se mai bucură de compania vreunei asigurări fixe (merg asigurări mobile pe placa de la finalul lungimii).

Când am ajuns în regrupare speram doar ca Justin și Pompirogu să nu se fi gândit să traverseze la loc :P.

În dreapta noastră o echipă intra în Sărutul Pământului. Erau Victor și Cătălin, care aveau să ne țină companie pentru restul zilei.

A șasea lungime pornește peste o altă mică surplombiță și se continuă vertical pe pași de gradul 6 (zic ei, eu nu cred). Înainte de regrupare mai este o surplombă, tot cu pas de 6. Regruparea este foarte incomodă, pe o placă de conglomerat ușor căzută.

A șaptea lungime de coardă debuteză printr-un diedru finalizat cu o surplombă, asigurate cu 3 spituri. Din acest punct cotește ușor stânga pe față căzută. Cum ne obișnuisem deja, mai mulți pași delicați (precum unul din diedru) sunt impuși la liber. Aici a fost un alt punct în care am încercat în mai multe moduri să trec.

Deocamdată stăteam bine la capitolul apă, pentru că ne impusesem să nu bem prea des. Devenise însă deja foarte cald și nu știam cum să facem: să bem mai multă apă și să riscăm ca pe final să rămânem fără sau invers, chiar dacă soarele ardea anormal de tare pentru luna Septembrie?

A opta lungime pornește printr-un diedru ușor, dar neasigurat, continuat printr-o fisură tot sumar echipată. Aici am mai pus un alt friend pentru ca fisura permite. Din a opta lungime, Just Another Fucking Day traversează din Circul I al Văii Albe în Circul II.

George a mers până s-a întins coarda ca să ajungă în brâna de iarbă de deasupra. Știam că pe aici pe undeva trebuie să fie o grotă și intenționam să stăm acolo o oră, o oră și ceva ca să ne răcorim. Căldura era amețitoare și stătusem deja sub privirea concentrată a Soarelui toată ziua.

Nu am găsit grota, deși am scanat toată brâna. Mai târziu aveam să ne dăm seama că regruparea a opta nu este amenajată cu un spit și o ancoră ci cu un spit si un piton. Noi o ratasem căutând după tipul de regrupare standard. Grota era deja cu o lungime mai jos sub noi așa că am decis să continuăm. Cu mers încă 15 metri prin iarba din brână am terminat și a noua lungime.

A zecea lungime este una dintre cele mai grele din traseu, cu un pas de 8+. Abia aici am înțeles cât de dur este traseul și de ce nimeni nu recomandă să intri în el dacă nu scoți la vedere pași de cățărare de 7+/8- (estimările variază :P). Este greu spre imposibil să mergi din spit în spit sau din scăriță în scăriță (nu că am fi avut la noi), deci sunt impuși pași la liber între spituri. Uneori ți se mai sfărâma câte o pietricică în mână, după ce te muncisei atât de mult ca să ajungi la ea :(. O mână de muște și câteva alveole formau lungimea a zecea. Pasul de intrare în regrupare este cel mai greu din tot traseul… și dacă nu ești înalt se scrie pasul cel mai greu este la liber (asta dacă nu folosești cliffuri sau improvizezi ceva scărițe). 

În acest punct am decis să coborâm. Era ora 14:30, deci aveam timp din belșug să mai facem 4 lungimi de coardă, dintre care una singură mai grea. Cu toate acestea, faptul că am stat toată ziua în soare și căldură s-a făcut simțit. Mai târziu aveam să ne dăm seama că este vorba de insolație.

Nu am ezitat foarte mult asupra deciziei. Am amenajat un rapel și am coborât pe brâna în care se afla grota pe care o căutam. De data aceasta am coborât fără regrete și nici nu cred că îmi doresc să mai reintru în JAFD. În mintea mea este oarecum făcut, chiar dacă mai aveam 4 lungimi de coardă.

Cred că m-am bucurat de el atât cât m-aș fi bucurat și dacă ieșeam în Creasta Văii Albe… uneori nu îmi trag satisfacția de a parcurge un traseu neapărat în momentul în care l-am terminat.

Nu este nicidecum cel mai frumos traseu în care am fost, dar este de departe cel mai dur atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Combinația dintre asigurări ultra sumare, pași de angajament și teren uneori friabil când ești între asigurări… este cu adevărat solicitantă pentru psihic.

Pe alocuri traseul m-a depășit net ca pregătire tehnică… mai am muult de crescut :). Toată stima pentru George.

Am stat în grota aproximativ o oră, până a dispărut soarele de pe cer. Era incredibil să dai de răcoare după atât de mult timp de stat în arșită. Eu una visam la înghețată, George poftea le berea celor din Bușteni 😛

Fluturași de stâncă survolau pereții aceștia în voie, aproape la fel de des cât intrau în picaj pietre din perete. Nu mi s-a mai întâmplat să aud în Bucegi așa des pietre căzând din pereți.

Ca să ne retragem la baza Circurilor Văii Albe, am făcut câteva rapeluri în niște chestii neortodoxe de care nu vreau să îmi amintesc momentan :P. Ne-am retras pe brâne și ne-am folosit și de niște copaci în rapel, dintre care unii nu știu dacă au ajuns la vârsta pubertății din punct de vedere al rezistenței tulpinii 😀

Am coborât așa o parte din Circul II, după care am trecut în Circul III și ne-am retras pe o potecuță care șerpuiește pe lângă marea de jnepeni.

De acolo, în 15 minute eram înapoi la grotă unde, surpriză, aveam colegi de cameră. Și încă ce colegi!

Leslie Fucsko, Maria Ștefania Ionel și Dan :), o echipă foarte faină și foarte bine pregătită. Maria este a doua fată din România care a făcut un 8a la escaladă și este de o modestie și o drăgălășenie dezarmante. Aveau planuri la mobile în Peretele Văii Albe.

Am petrecut seara în grup și ne-am dus la somn cu gândul că oricum a doua zi noi nu mai suntem în stare să facem nimic :)). Drept urmare, duminică dimineață am coborât șontâc șontâc împreună cu Maria și George (adică ei mă așteptau la cum veneam cu viteza melcului) spre izvorul dinspre Valea Albă.

Pădurea era suuper frumoasă și răcoroasă dimineața. Ne întâlneam cu o mulțime de persoane care ieșiseră la plimbare spre Valea Albă. Lumea face mișcare, foarte fain!

Per total a fost un week-end frumos și, ca mai mereu, plin de lecții atât în materie de cunoaștere a muntelui cât și de cunoaștere a propriei persoane…