Soare pe tot cerul, căldură sufocantă, vegetație mediteraneană și un pregnant aer de vacanță. Ajunsesem în sudul Franței, după câteva ore bune de condus. Mergeam pe drumuri șerpuite, printre numeroase sate franțuzești. Fiecare cotitură era o descoperire, peisajul era tare frumos: câmpii colorate, flori peste tot în oraș, căsuțe mici in cărămidă și piațete ca în filmele italiene: trei magazine și o frizerie (închise, evident, la prânz). Trecând din Chamonix prin Grenoble, toată zonă parcului Național Vercour și pădurile frumoase care conduc spre zona Provence m-au cucerit.
Ne îndreptam rapid către Gorges du Verdon și localitatea unde aveam de gând să campăm câteva zile: La Palud-sur-Verdon. Pentru moment ne ajunsese vremea capricioasă din Alpi, unde am încercat câteva trasee: Dent du Geant, Arete des Cosmiques, Traverse Lachenal.
Dintr-o dată apare în zare un lac maaare turquoise, Lac de Sainte Croix, lacul în care se varsă râul Verdon. Din acest punct peisajul devine stâncos; parcurgem drumul plin de serpetine de deasupra Cheilor Verdon. Era nebunesc de cald, era soare și atmosfera de vacanță era peste tot în aer. Oamenii se scăladau în lacul ăla! Vai, ce voiam și eu acolo!
La Palud-sur-Verdon
La Palud-sur-Verdon este o comună în sud-estul Franței, în departamentul Alpes-de-Haute-Provence. La recensământul din 2008 Wikipedia raporta 303 locuitori pentru localitatea asta pitorească și, la ce seniment de calm era pe acolo, am simțit că erau și mai puțini.
Este o localitate de interes mai ales pentru cățărători, fiind punctul de plecare ideal pentru a ajunge la traseele de cățărat din pereții Verdonului. Pe lângă asta, mai este și punctul de plecare pentru traseul Routes des Cretes, un circuit turistic frumos printre punctele de belvedere deasupra râului Verdon.
Case colorate și lipite strâns între ele, cu flori atârnând la ferestre și mașini înghesuite pe străzi care nu au fost gândite pentru așa trafic. Arhitectura avea o puternică amprentă mediteraneană. Prin La Palaud, prin care treci cu mașina în nu mai mult de 5 minute. Câteva căsuțe cu etaj, un aer intim și flori peste tot în jur.
Ah, și levănțică. Totul are levănțică în sudul Franței! Mi-am cumpărat o înghețată de la taverna din centrul satului, eram prea tentată să cumpăr această mică amintire a dormitului pe ghețar, între călduri mediteraneene. Mai ales când aromele anunțate erau foarte pitorești: roșii cu busuioc, levănțică, ulei de măsline, busuioc, flori de cactus. Am trecut peste aevrtismentul vânzătoarei că unii clienți urăsc aroma atât de puternică. Era super bună înghețata asta!
Am parcat mașina lângă parcul orașului, acolo unde scrie mare că este interzis campatul, dar multe rulote ședeau cuminți în parcare. Aveam să remarcăm că asta este totuși metoda de a campa fără a fi nevoie să pui cortul în camping lângă Gorges du Verdon. Cred că autoritățile sunt conștiente că lumea se adună aici, pentru că băncuțele de pe iarbă (ideale pentru micul dejun) și toaleta publică de dincolo de parc nu au cum să nu se remarce pentru un turist obișnuit cu camparea.
De acolo, am pornit la pas prin sat.
Se simțea puternica tradiție în cățărare a zonei:
Nu prea se simțea că este lume în jur, nici turiști, nici băștinași. Ora la care am ajuns – pauza de prânz, când totul este închis – își spunea cuvântul. Nici măcar centrul de informații pentru turiști nu era activ. Ritmul vieții parcă se corelează cu arșița soarelui. Când căldura atinge cote maxime, francezii se ascund, doar pentru a reveni veseli și prietenoși după ora 16:00.
La Palud sur Verdon are am tot de care ai nevoie pentru a supraviețui o perioadă ca turist, fără să exagereze cu vreuna: un mic muzeu cu punct de informare, un supermarket la benzinărie, două-trei terase, două-trei magazinașe cu produse locale, un hostel, camping, bancomat, o mini-pizzerie, parc și spațiu de joacă. Și un magazin cu echipament de cățărat.
Pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee ce trasee am putea cățăra în Verdon, după ce am dat 25 Euro pe un topo super fain, am început să întrebăm. La centrul de închirieri echipamente sportive ne-au recomandat câteva trasee, băiatul de la centrul de informații turistice ne-a mai indicat una alta și câțiva cățărători din chei și-au luat minute bune ca să ne explice în detaliu ce li se pare lor frumos și ce putem încerca tipic și atipic în Gorges du Verdon. Toată lumea a fost super drăguță.
Cheile Verdonului
Aveam timp de plimbare, așa că am pornit pe traseul turistic Routes des Cretes ca să vedem pe unde sunt pereții pe care voiam să cățărăm a doua zi. Nu urcăm mult și cheile ni se afișează, în toată splendoarea. Un canion adânc stăjuit de pereți calcaroși. Verdonul este cunoscut pentru fețele verticale foarte frumoase, întrerupte de brâne de copaci. Dacă ne uitam bine, vedeam și echipe în perete. Puținii curajoși care se mai cățărau la ora prânzului.
Gorges du Verdon este canionul format de râul Verdon, cu o lungime de aproximativ 25km si o adâncime de până la 700m, tăiat într-un calcar frumos. Râul se varsă în Lac de Sainte Croix. Culoarea albastru-verzuie a râului dă o notă distinctivă zonei.
Punctele de belvedere de pe traseu sunt străjuite de garduri betonate. Aceste garduri mi-au stârnit curiozitatea, după ce am văzut cum amenajau cățărătorii manșele pe ele. Mai exact, un cățărător era rapelat (a se citi: lăsat “salam”) o lungime de coardă peste gard, cu coarda încolăcită după o bară din gard. În timp ce cățărătorul începea să urce ,filatorul trăgea coarda și o fila prin încolăcirea aceasta. Unii mai foloseau ca extra siguranță un nod pus la capătul corzii, pe un alt pilon. Foarte rudimentar sistemul, dar lumea părea relaxată în privința lui. Să nu spun că turiștii se uitau ca la urs.
Așa am aflat că în mijlocul zilei e aproape imposibil să te cațeri vara în Cheile Verdonului și băieții se mai dădeau un pic de antrenament, după o dimineață mai activă. Citind în topo am aflat că sunt foarte multe trasee de o lungime în pereții Verodonului, în porțiunea superioară a peretelui. Sistemul acesta de a fila de sus era foarte folosit.
Din istoria cățărării în Gorges du Verdon mai este curioasă și evoluția sportului. Mai întâi au apărut traseele grele și foarte grele. Au fost adevărate probe de istorie a cățărării aici, cu grade mari deschise pe alveolele din stânca Verdonului. Sunt fie fețe verticale asigurate cu spituri, (escaladă sportivă dură pe mai multe lungimi de coardă) fie trasee neechipate, pentru asigurări mobile, din care “nu este neobișnuit să vezi echipe că ies la 2 dimineața”.
Foarte târziu au apărut și trasee medii, asigurate ok, cu gradații între 6a și 6c, când școlile de cățărare s-au autointrodus în zonă.
Ghidul de cățărare în Verdon are o poveste a sa, pe care sper să apuc să o povestesc. El a fost realizat voluntar de 5 cățărători dedicați care au parcurs aproape toate traseele de liber din zonă (istoria cățărărăii la artifical aici este o altă poveste), după care au încercat să uniformizeze cotațiile acestora.
După ce am adunat cât mai multe informații și ne-am hotărât ce să facem a doua zi, ne-am întors în La Palud-sur-Verdon pentru a ne așeza căsuța mobilă. Toată vacanța am dormit în mașina break a lui Mati și a fost apartamentul ideal. Puteam dormi oricând, cam oriunde, fără bătăi de cap privind căutarea unui loc de campare.
Ah nu ne-am dus la somn până nu am cedat tentației de a lua o pizza de la micul chioșc deschis doar seara, la Pepino. Nenea făcea o pizza delicioasă, în fața noastră.
Leave A Reply