Kalymnos este o insulă grecească din sud-estul Mării Egee, foarte aproape de Turcia. În acest loc își petrec vacanțele de primăvară și toamnă cățărători din toată lumea. Dincolo de numeroasele faleze, ceea ce face specială Kalymnos este specificul stâncii, presărată cu stalactite și coloane. Un tip de cățărare care se găsește foarte rar pe calcarul din România.
Aveam să plec spre această zonă la mijlocul lui octombrie, alături de un grup de cățărători clujeni: Ioana, Oana & Alex.
Singurul meu obiectiv cu care am plecat de acasă spre Kalymnos a fost să mă dau în fiecare zi de cățărat pe minim un traseu de dificultate 7a. Asta pentru că mă cunoșteam odinioară ca o persoană comodă la escaladă, căreia îi este tare ușor să găsească motive pentru a se da pe trasee ușoare. Frumoase, multe, dar sub limita mea maximă de efort. Nu mă interesa să vin acasă cu un grad anume făcut, cu un anumit traseu, îmi doream să capăt cât mai multă experiență, să mă dau pe cât mai multe trasee, să învăț, să capăt mai multă încredere în mine pe stâncă. Să fie distractiv! Prea multe vacanțe în care am obiective 😛
Insula
Pe pantele aride ale insulei Kalymnos, cele mai întâlnite elemente sunt caprele, ciulinii, falezele de escaladă și caprele. Nu, nu am scris din greșeală de două ori “caprele”. Potocalii nu înfloresc fericiți în Kalymnos, izvoarele nu sursură zglobii, dar măcar umblă pisicile cu covrigi în coadă. Muuuuulte pisici. Armate de pisici!
Nu știu cum sunt alte insule din Grecia, dar aceasta este destul de măricică. Din portul Kalymnos pornește o salbă de sate aflate pe țărmul mării. Cuibul cățărătorilor este Massouri și acolo este și recomandat să îți cauți cazare dacă nu vrei să folosești mult mașina/scooterul pentru deplasare. Grande Grotta, emblematica peșteră care se află în multe dintre imaginile pe net, este chiar deasupra satului Massouri, alături de alte multe faleze la care te poți deplasa pe jos.
Poate cel mai aprig inamic al cățărătorilor pare să fie vântul, care se poate supăra suficient de tare cât să nu mai lase bărcile să circule spre Kos. El și umezeala. În primele zile când am ajuns a bătut destul de tare vântul, crescând senzația de frig la faleze. Am crezut că o să fie ideal de cățărat atunci când pe prognoză s-a anunțat dispariția vântului. Doar am crezut. Ajungând la stâncă am remarcat defapt că era foarte umedă, suficient cât să am impresia că transpir foarte tare sau că a plouat ușor. Acea zi a devenit zi de pauză 😀
La robinet nu curge apă potabilă, asta dacă nu cumva îți place să bei apă sărată. Pe ici-colo pe insulă se află niște automate galbene din care se poate lua gratuit apă, sau în anumite sate se găsesc izvoare (ex: în Massouri). Doar că și izvoarele astea oboseau mai pe seară, dacă ajungeam târziu, și trebuia să stăm foaaarte mult să se umple o sticlă.
Transportul
Pentru a ajunge pe insula Kalymnos poți lua barca din portul Kos (Grecia) sau Bodrum (Turcia). Totodată există niște zboruri care aterizează chiar pe insulă, dar nu știu care sunt companiile care le dețin.
Noi am luat un zbor până în Kos. Din aeroportul Kos am luat autobuzul spre port (2 Euro; un TAXI costă 15 Euro) și de acolo un ferryboat către insulă (6 Euro). Portul Kalymnos ne-a întâmpinat după o croazieră de o oră cu Zeus. Pentru a ajunge în Massouri se poate lua un alt taxi, cu preț negociabil de aproximativ 15 Euro. Cum toată lumea era prietenoasă, am găsit chiar să împărțim mașina cu alți cățărători și să micșorăm astfel costurile.
Orarul bărcilor Kos – Kalymnos și retur:
Pe insulă, dacă este nevoie de transport, cel mai ușor te deplasezi cu scooterul. Altfel, se pot închiria mașini mici de la mai multe firme aflate peste tot pe insulă. Alex & Oana au fost drăguți și au acceptat să luăm cu toții o mașină, care ne-a costat în jur de 7 Euro/zi/persoană.
Mâncarea
Pentru a eficientiza costurile și pentru că devenea un moment fain împreună, cel mai adesea noi am gătit la cazare. Mai mult Oana ne-a gătit niște lucruri foarte bune, mai exact. Se găsește un supermarket mai mare lângă satul Panormos, câteva magazine mici în Massouri și pescării în port. Altfel, există o multitudine de restaurante și fast food-uri cu tradiționalul gyros grecesc ce costa undeva pe la 2 Euro.
Atmosfera
Nu mai fusesem într-o vacanță atât de lungă pentru escaladă. Nu știam cât de mult o să îmi placă, nu știam la ce să mă aștept. Grupul în care am fost, oamenii pe care i-am întâlnit acolo, împreună cu sentimentul că sunt mai în formă ca oricând, m-au făcut să mă simt foarte bine. Cred că eram un pic prea motivată și, cu obiceiul deprins de la alpinism de a pleca dis de dimineața la traseu, am tot provocat răbdarea partenerilor mei de drum. Pentru că zilele de octombrie sunt mai scurte și unele faleze devin foarte aglomerate mai târziu, există plusuri și minus pentru orice tip de abordare.
Insula este faină și pentru că este prietenoasă cu acei cățărători care vin cu familia, cu copii sau cu oameni care nu sunt așa de pasionați de cățărat. Țărmul mării este foarte aproape de sat, de faleze. Dacă ai o zi proastă la cățărat poți să cobori rapid și să o transformi într-o zi de relaxare la mare. Nu este mereu plajă cu nisip, dar cu un pic de insistență se găsește și el.
Mafia caprelor: v-am povestit despre capre? Caprele sunt peste tot pe insulă și este greu să nu te îndoiești de intențiile lor bune. Aceste chupacabra sunt foarte îndrăznețe și ar mânca din orice, uneori mă întrebam dacă nu dispar și cățărători de pe insulă. Vai și amar de acei oameni naivi care își lăsau mâncare la îndemână sau rucsacul expus, caprele astea știau să împingă fermoarele dacă le prindeau un pic deschise.
În Peștera Sarkit, unde se ajunge prin coborârea pe o sfoară, uneori rămân blocate capre (care au coborât acolo după mâncarea turiștilor). Și chiar și capra pe care am întâlnit-o sechestrată acolo era pretențioasă, a furat o banană și i-a mâncat coaja, fructul nu i-a plăcut. După aceea a început să scaneze paharele după apă. În topo cățărătorii erau avertizați să nu se chinuiască să scoată caprele din peșteră, vor reveni după mâncare. Nu este de mirare, la cât de puțină vegetație este pe insulă.
Plaja
Țărmul insulei este brăzdat de stânci, dar pe ici colo se găsesc plaje frumoase unde te poți relaxa. O plajă întinsă este în Massouri, noi am găsit una drăguță în Panormos și există faleze de escaladă care au plajă sau vreun golf relativ lângă ele (de exemplu Secret Garden sau Sarkit).
Plaja din Massouri:
Vathy, o zonă pentru deep water solo unde noi am mers mai mult pentru baie și stat la soare. Noi, adică toată lumea numai eu nu, pentru că dacă apa nu este caldă precum supa primordială, eu prefer să citesc ceva la țărm 😛
Cățărătorii
Acum, uitându-mă în urmă, îmi vine să zâmbesc. Am fost ca pe vremea când eram studentă cu bursă Erasmus în Polonia. Am cunoscut foarte multă lume faină la faleze, venită din toată lumea, și cred că acesta a fost unul dintre lucrurile mele preferate. Kalymnos atrage toamna cățărători de toate capacitățile, din toate colțurile lumii. Falezele de escaladă sunt foarte ofertante, mai toate au trasee din toate palierele de dificultate. Prin urmare, este destul de ușor să cunoști cățărători buni și să înveți de la ei, dacă asta îți dorești.
De fiecare dată la faleze am cunoscut oameni simpatici. Mulți erau veniți singuri și își căutau parteneri la fața locului. Prin urmare, nu este nici riscant și nici greu să găsești oameni cu care să te dai chiar dacă vii singur. Am văzut niște prietenii frumoase născute în felul ăsta.
Am învățat multe de la ei. Cei mai mulți erau foarte dispuși să explice planul lor pentru un traseu, alții mai explicau ce aș putea încerca altfel. Ne lăsau să ne dăm pe trasee echipate de ei și favorul era întotdeauna întors. Printr-un astfel de efort de echipă am ajuns să fac și primul meu 7b+, cu încurajările lui Yuval de a-l încerca, planul lui Kamil, filatul atent și genunchera Ioanei. Și cu toată această comunitate acolo, cel mai inspirată cred că eram de oamenii cu care am venit. Cel mai fain și mai motivant mi se părea când ne dădeam toți pe același traseu și vedeam cum dezleagă fiecare puzzle-ul mișcărilor.
Marele dezavantaj era că la anumite trasee (și cu predilecție la anumite faleze) se ajungea să se stea la coadă la pornire. Cei mai matinali erau cei mai câștigați, dacă ajungeau primii la traseu și îl echipau, erau considerați ca având întâietate în a se da pe el. De cele mai multe ori ne puteam da liniștiți între sesiunile celorlalți, dar tot implica un timp de așteptare. Grande Grotta era poate cea mai expusă la acest fenomen.
Topo-ul cu traseele de escaladă se găsește în mai multe magazine de pe insulă și în Satul Massouri este imposibil să nu îl găsești la vreun magazin de echipament sportiv.
Cățăratul
Mi-a super plăcut să mă cațăr pe stalactitele și coloanele care presărau mai toate falezele. La început a fost un pic ciudat, nu prea știam ce să fac, cum să mă odihnesc mai bine, îmi era teamă când vreun țurțure suna a gol. Dar cu răbdare, cu ajutorul sfaturilor primite din jur și cu multă curiozitate, am ajuns să mă simt destul de confortabil. Nu neapărat să fiu eficientă, dar să mă simt confortabil 😀
Am mai aflat că genunchii se pot folosi la cățărat și pentru altceva decât pentru a ieși pe brâne cu iarbă, pentru chei de genunchi. Ah. și ce utile pot fi cheile astea. Apoi am descoperit și cât de tare poate să te doară pielea dacă nu ai și nu folosești genunchere când faci aceste blocaje de picior.
Este stânca șlefuită? Uneori este. Pe ce m-am dat nu pot să spun că acest aspect m-a încurcat. Cert este că stânca este calcar, în timp nu va deveni mai bună ca urmare a parcurgerii traseelor 🙂
Cum sunt amenajate traseele? Pe spituri, de cele mai multe ori amplasate confortabil ca distanțe și cu topuri rapide, care elimină necesitatea de a dezechipa topul, aduce rapiditate în parcurgerea traseelor și totodată cred că scade riscul de accidente.
O fotografie de la Alex, pe un traseu foarte frumos din Grande Grotta:
Cățărător pierdut printre stalactite, Peștera Sarkit:
Peștera Sarkit:
Grande Grotta:
În unele seri stăteam până la apus cât Alex își exersa arta. Am prins niște apusuri superbe din peșterile Kalymnosului.
A fost o vacanță foarte frumoasă, în care aproape că nu am făcut zile de pauză. În unele zile ne-am cățărat mai ușor, în altele mai mult, dar mie una mi-a plăcut mult. Nu prea am ajuns eu pe la mare, dar asta pentru că nu prea sunt prietenă cu înotatul și vântul rece făcea destul de neplăcută experiența de a ieși din apă. Am plecat foarte încântată de acolo, foarte motivată, din multe motive.
Imaginile frumoase sunt de realizate de Alex Sava de la RG&B Images.
You might also like
Leave A Reply