Se spune că Le Sentier de l’Imbut este unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din Cheile Verdonului, Franța. Este locul unde Râul Verdon intră sub pereții stâncoși, doar pentru a reveni la suprafață kilometri mai jos.
Dificultate: cel mai dificil traseu de plimbare din chei
Specificități:
- lungime 6-8 km,
- timp estimat pentru parcurgere: 4-6 ore
Ei bine, când am citit că este poate cel mai tehnic traseu turistic din zonă, mi-am pus problema dacă ar trebui să luăm coardă. Eram obișnuiți cu ideea de traseu montan, unde dificil înseamnă săritori. Aveam să înțelegem că în Franța traseele de plimbare super turistice au grade de dificultate, urmate de o altă treaptă a traseelor de trekking și abia apoi gama traseelor monante. Prin urmare, traseu turistic dificil avea să însemne câteva cabluri montate în tuneluri, una-două scări de lemn. Cam ce înțeleg că ar fi în Cheile Nerei din România.
Punct de intrare în traseu: Chalet de la Maline, printre ultimele puncte de belevedere din circuitul turistic Route des Cretes. Pe aici se intră și în cel mai frecventat traseu turistic din Cheile Verdonului: Sentier Blanc-Martel.
Traseul L’Imbut du Verdon
Soarele ardea nemilos în mijlocul zilei, în timp ce noi treceam pe lângă toate punctele de belvedere din Route des Cretes. După o dimineață la cățărare în sectorul L’Escales, voiam să ne plimbăm puțin prin aceste chei frumoase. Drumul se încolăcea deasupra Cheilor Verdonului și de la un punct devenea sens unic. Cheile se deschid pentru a ne lăsa o priveliște frumoasă cu o cabană în buza prăpastiei: Chalet de la Maline.
De aici coborâm per pedes peste 350 de metri, pe o potecă bine evidențiată, spre inima cheilor și apele azurii ale Verdonului. Pe alocuri erau amenajate scări metalice sau stânca fusese tăiată prietenos. Depășeam familii întregi ieșite la plimbare.
Odată ajunși în răcoarea cheilor aveam să ne despărțim de o bună parte din turiști, care coteau stânga spre Santier Blanc-Martel. Noi treceam podul și mergeam în dreapta. Parcă eram în altă lume, cu alte temperaturi și cu o liniște impecabilă.
Poteca turistică ne poartă prin pădure, vecini mereu cu apele neobosite ale Verdonului. Culoarea era halucinantă, atrăgătoare, parcă te momea spre apă. Depășim stânci și denivelări până când pereții se apropie de noi. Pe aici francezii au tăiat tuneluri în stâncă și le-au echipat cu cabluri pentru turiști. Geografia zonei nu mai lasă oamenii să evite apele râului.
Știți cumva ce este dincolo? Este nevoie de corzi? ne întreabă un grup care se temea să înceapă coborârea pe niște cabluri. Nu părea să fie periculos, dar era ușor expus. Ce puteam să le spunem? Părea că nu au experiență, dar i-am încurajat să continue.
Priveliștea era super frumoasă. Cheile se strângeau, înălțând pereți albi pe ambele părți. Am auzit că sunt trasee de escaladă care pornesc pe aici chiar de deasupra răului. Din nou întâlneam tuneluri unde aveam grijă să nu dau cu capul. Cablurile nu dispăreau niciodată, mai ales că acum stânca pe care călcam era pe alocuri șlefuită (nu la el de rău ca în Cheile Turzii).
Nu ne opream mult timp, continuam o plimbare relaxată spre acest punct, l’Imbut.
Styx, canionul din canion
Poate mai popular decât locul în care Verdonul intră sub stânci este canionul Styx. Unul dintre răurile care păzesc Infernul în mitologia greacă este aici întruchiparea unui canion ondulat și fermecător chiar înainte de L’Imbut.
Ca să vezi apele azurii aici trebuie să te cațeri cu grijă pe bolovani idin dreptul dantelelor de calcar. Verdonul este adânc aici, sugrumat între pereții Styx-ului.
L Imbut
Ultima porțiune din traseu are mai multe urcări și coborâri și ne aduce din nou în umbra copacilor, pentru a ne lăsa pe o plajă cu pietriș. Aici Verdonul intra într-o stâmtoare și apoi într-o peșteră. Se făcea dintr-o dată liniște după acest punct. Parcă obosit după atâta efort, răul se ascundea sub pământ.
Intrarea sub stânci:
Era un pic cam aglomerat pentru gustul meu, așa că o plajă din pietriș mai în urmă m-a ademenit la un popas. Voiam așa de tare să intru cu picioarele în apa aia turcoise. Era așa de răcoroasă când afară căldura te tortura, un contrast ademenitor. Cred că de aici vine și pericolul pentru socuri termice, dacă sari super încălzit de afară în apele astea reci.
Mi se părea formula ideală, dimineața cățărare și seara o plimbare de genul ăsta, descoperirea zonei. O cunoaștere 360 grade a Verdonului. Până la urmă ăsta este unul dintre motivele pentru care îmi place alpinismul, faptul că vezi mereu locuri noi.
2 Comments
Foarte fain! In sfarsit si un pic (potential) de speologie si canyoning 🙂
Neața, mulțumesc! 🙂
Un pic mai mult potențial în următorul traseu, Gueule d’Amour