Memorial Jenci Bacsi (6A), Cheile Turzii

Traseu: Memorial Jenci Bacsi
Dificultate: 6A, pas de 7 la liber sau 6+ cu A0, 9 l.c.
Amplasare: Peretele Uriaș, Cheile Turzii
Stare traseu: în mare este curățat, asigurat bine (dar nu excesiv), regrupări pe spituri

În a treia zi a vacanței în Cheile Turzii, după ce în prima zi am parcurs Creasta Hans Gora și în a doua zi ne-am distrat prin Qvo Vadis, am ales un traseu despre care cărțile scriu (cel puțin topo-ul nostru, la data publicării sale :)) ) că este cel mai lung traseu din chei: Memorial Jenci Bacsi. Se anunța o zi frumoasă!

Defapt nu se anunța o zi așa de frumoasă, aparent. Când ne-am trezit am găsit gheață pe cort și afară ieșeau aburi de la respirație. Ce frrrig era! M-am trezit, am mâncat și m-am refugiat înapoi în cort numărând metrii până când razele soarelui coboară de pe deal pe cortul în care eram 😛

Vio ne-a bătut grav în războiul cu ouăle de Paște!

Pe internet nu am găsit decât câteva articole cu descrieri fără valoare prea mare pentru un cățărător care vrea să parcurgă traseul Jenci Bacsi (exceptând albumul comentat bine al lui Cătălin Crețu). Prin urmare, ne-am armat cu mai multe schițe ca să nu îl rărăcim (prea) rău, după care m-am decis să fac o descriere super detaliată ca să nu se mai repete situația din ziua anterioară (despre care o să povestesc). Deci atenție, urmează o descriere presărată CU CUvine urâte care încep cu p…iton, l…ungime, r…egrupare și tot așa 😀

Am sărit pârleazul Hășdatele mai la dreapta de traseul Madona Neagră și ne-am pus pe căutat denumirea traseului, să vedem de unde începe. După lupte milenare cu boscheții, urcat pe pereți și mutat stânga-dreapta, Octavian l-a găsit, cu scris mic și șters… prin urmare grupul vocal-instrumental Mati-Octavian a zis să ajute la evidențierea intrării :)):

Prima lungime din Memorial Jenci Bacsi:

Prima lungime porneste peste două praguri de stâncă, după care traversează dreapta spre o fisură albă, curățată și orientată dreapta. Urcăm pe fisură câțiva metri, după care facem o traversare dreapta de vreo 7 metri către regruparea comună cu traseul Vaya con Dios. Regruparea nu este foarte comodă.

A doua lungime pornește vertical deasupra regrupării până ce întâlnește câțiva metri mai sus a doua regrupare din Vaja con Dios. Aici traseul nostru nu mai continua direct în sus ci traversează dreapta pe o fisură mare și clară. Urcăm pe fisură până ce aceasta se închide, acolo unde un piton anunță traversarea în stânga pe o brână de stâncă largă de vreo 20 cm. Suficient cât să stăm super comod în picioare, insuficient de comodă cât să te așezi pe ea 😀 Ambele traversări au prize bune, dar nu “găleți”. Sunt traversări frumoase, de atenție, care ies fără probleme la liber.

La pâu-iturile noastre pe care le foloseam ca semnale între regrupări, turiști binevoitori ne răspundeau cu alte pâu-ituri, răgete, fluierături sau scandări. Ce drăguț din partea lor, cum încercau ei să ne ajute… că doar nu o făceau ca să ne amintească din ce animal am evoluat, nu? Ce nobil din partea lor! 😛

Între timp, noi stăteam bine cu moralul 😀

A treia lungime din Jenci Bacsi pornește la un metru în dreapta regrupării, pe față. Curând trecem printr-un horn micuț, ieșim din nou pe față pentru ca apoi să întâlnim un horn mai mare care se trece la liber.

Înainte de regrupare avem de urcat o fisură clară care trece pe sub o surplombă (pe care o cuprinde și depășește pe stânga în semicerc). Porțiunea asta se trece prin prinderea fisurii ca priză inversă (generoasă, deși un pic scursă), cu picioarele la aderență; un fel de bavareză inversă. Deasupra surplombiței fisura are prize mari. Am trecut zona asta la liber și m-am bucurat, pentru că acum două săptămâni la Veliko nu am avut energia să trec exact același tip de pas 😀

Lungimea asta este super frumoasă și nu are pași grei, doar că te ține angajat în cățărare și nu se poate trece la buclă. Are mai multe tipuri de obstacole (față, horn, surplombă) și merge ață în sus. Foarte frumoasă cățărarea aici!

Regruparea este oarecum comodă (depinde cum decizi să stai). Dacă stai cu spatele la perete (așa cum am stat eu) este ca un scaun de piatră, dacă stai cu fața la perete stai suspendat (așa cum a stat Octavian) 😛

A patra lungime pornește deasupra regrupării, direct în sus spre o arcadă. Eu am evitat să ating arcada până a fost nevoie să o traversez, pentru că era friabilă și nu am vrut sa dau pietre peste Octavian. Pe la jumătatea arcadei linia de pitoane traversează pe ea și continuă ușor dreapta și apoi în sus. Urmează o porțiune cu gradul 7, unde se poate merge la artificial, dar chiar și la artificial trebuie să te întinzi un pic între pitoane (umblă vorba prin sat că ar fi 7- prin dreapta pitoanelor , dar nouă atunci nu ne-a sărit în ochii).

O asigurare alpinistică, la ieșirea din zona cu grad mai mare 😀

Ieșirea din lungime se face în stânga, la traversarea unui vâlcel stâncos ușor, presărat cu ceva bolovani mai puțin de încredere. Regruparea se află în peretele din stânga al vâlcelului, suspendată.

A cincea lungime continuă deasupra regrupării, pe o față, pentru a intra apoi într-un horn care se depășește pe deasupra lui, peste o surplombă care iese la liber. Cățărare frumoasă, fără pași grei, care iese la liber. Deasupra surplombei se continuă pe față, peste fisurici și prăgulețe.

Finalul lungimii ne ocolește pe lângă un bolovan mare și comod, pentru ca la vreo 7m deasupra lui să fie o regrupare suspendată și incomodă. De unde știu că bolovanul era comod? Pentru că m-am așezat eu pe el în așteptarea lui Octavian și în întârzierea momentului în care trebuie să stau agățată în regrupare.

Octavian a trecut pe lângă mine și s-a agățat în spiturile regrupării, lăsându-mi cu amabilitate un spațiu mai jos unde am luat o poziție de opoziție foarte comodă (așa cum ne-a “găsit” Vio):

Mati, hanging around… 😛

Fiecare face ce poate că să stea comod în regrupare 😀

Poză de grup halpinistică 😀

A șasea lungime pleacă tot deasupra regrupării, pe față. De la jumătatea ei nu mai există comunicare vizuală între coechipieri, însă lungimea traversează stânga pe un vâlcel plin de boscheți (a se citi, cu floricele) de unde ne auzim, unde este o regrupare în stânga.

A șaptea lungime urcă pe vâlcelul înierbat, care este slab asigurat și ușor ca teren. La finalul vâlelului se iese pe Vârful Martirilor, din care se face un rapel de vreo 10-15m până într-o poiană suspendată. Pe vârf ne bătea vântul cu spor, asta până am amenajat rapelul în regruparea pe spituri.

Ajunși în poienița suspendată brusc ne-am izolat de forfota si zgomotul din chei. Parcă te așteptai să iasa un T-Rex de la cotitură. Pentru că Mati și cu mine am uitat să luăm de mâncare am împărțit bruma de ciocolată de la Octavian. Bine că apa și capul nu le uitasem 😛

Eram un pic în dilemă cât să traversăm, dar tot căutând pitoanele vopsite argintiu (marca traseului Jenci Bacsi) a ajuns să traversăm vreo 70 de metri stânga de la punctul unde am făcut rapel (50m de la copacul mare din poiană).

Nu am mai mers cap schimbat în echipă de 3. Cu ocazia asta am aflat că poate fi bătaie de cap să schimbi capii în traseu când sunt 3 persoane implicate 🙂

A opta lungime urcă pe praguri de stâncă ușoare, dar asigurate mult mai rar decât lungimile anterioare. Pentru că nu se vedeau pitoanele, ne-am orientat după curbura fină a liniei din schiță și s-a dovedit o decizie bună. Dacă de jos stânca pare murdară și cu vegetație, pe măsură ce urcăm vedem că stânca este foarte compactă și plăcută. Regruparea este pe o brână de stâncă, foarte comodă.

Ultima lungime pornește în dreapta regrupării și prinde o fisură evidentă, pe care urcă până sus în platou. Am citit de o arcadă și poate nu mai aveam eu imaginație, dar mie mi s-a părut fisură pe ce am urcat :)). Pitoanele ne ghidează, dar tot o lungime asigurată poate mai sumar decât primele 6.

Un guștere își întindea spatele la soare. Pentru el gradele din Jenci Bacși păreau floare la ureche și nici impas psihic în pași nu părea să aibă. Am considerat-o ca un compliment faptul că s-a așezat ca să facă fotosinteză pe espadrila mea 🙂

Ieșim imediat sub crucea Sânduleștilor, într-o lumină frumoasă și în liniște. În zare se vedea un camping și în planul apropiat era Peștera Ungurească.

Mati este spiritual, cu ocazia Paștelui… :))

Poza de “vârf”

La platou băieții s-au pus pe alergare, așa că am făcut un semi-jogging la coborâre… așa, ca să ne dezmorțim. Eu eram uscată ca o prună și nu mai avem apă, așa că era motivant să ajungem mai repede la camping 😀

Nouă ne-a plăcut tare mult să cățărăm cu Octavian, era prima dată când făceam echipa aceasta de 3 și am râs mult, am făcut glume, ne-am maimuțărit în perete, am fost atenți, ne-am mișcat și ne-am coordonat bine. A fost o tură pe cinste și o zi delicioasă!

Vio ne-a întâmpinat veselă la corturi și ne-a povestit cât de bine ne vedea de pe partea cealaltă a Cheilor. Ba ne-a făcut și ceva poze. Yey, ce drăguț din partea ei!

A fost o ieșire super frumoasă de Paște, plină de experiențe și relaxantă, în urma căreia eu una m-am întors foarte zen acasă (sau mai corect, am dormit foarte zen spre casă 😛 ).