Mer de Glace & peretele nordinc Grandes Jorasses
Traseu: Chamonix – Montenvers – Mer de Glace – Refuge de Leschaux – Grandes Jorasses
Echipa: Mihai Sima & Ioana
Data: 13 – 15 Iunie 2012
Din Chamonix, aproape în orice direcție te-ai uita îți poți alege un traseu montan. După o zi frumoasă în care am parcurs Couloir Chere şi încă 2 zile de ploaie în continuu prognoza anunța o stabilizare a vremii și o fereastră neașteptată. Marți pe la prânz ploaia urma să se oprească și miercuri & joi o să fie soare. Buuuuun, deci ne putem mișca de la tabăra de bază din oraș!
Mihai vine cu idee să mergem pe Mer de Glace și să vedem ce facem de acolo… spunea el. Orice ar fi numai să ne mai plimbăm și noi după atâta ploaie. La miezul zilei, când prognoza anunţa stabilizarea vremii, ne-am umplut rucsacurile cu echipament de plimbare și nu numai. Iată-ne trecând pe lângă telecabina de la Aiguille du Midi și apoi pe lângă stația trenulețului Montenvers.
Spre Rochers des Mottets…
Am fi putut ajunge repede la staţia Montenvers, locul de unde puteam coborî direct pe gheţarul Mer de Glace. Călătoria cu trenuleţul costă în jur de 26 Euro dus-întors. Pentru că nu ne grăbeam nicăieri şi pentru că încă ploua, am preferat să parcurgem cele două ore jumătate pe jos.
Poteca duce pe un drum forestier până la căbănuţa Rochers des Mottets, care este închisă în această perioadă şi care oferă o panoramă frumoasă asupra pereţilor din zona gheţarului.
Noi am văzut nori negri şi cascade nenumărate cum se zvârcoleau pe pereţi şi apoi pe Mer de Glace. Râdeam uşor ironic… se stabilizase vremea…. ploua constant 😛
Din acest punct marcajul mai arată 45 de minute până la staţia Montenvers. Drumul ne conduce tot prin pădure, pe trepte amenajate din lemne şi bolovani până la alt punct de belvedere.
La Montenvers poţi coborâ cu mici telecabine direct pe gheţarul Mer de Glace, unde poate fi vizitată o peşteră de gheaţă. călătoria cu telecabina pare a fi gratuită, însă atunci când am ajuns era deja închisă.
Prin ploaia neobosită am coborât scările şi treptele care ne conduceau pe gheţar.
Am ocolit crevasele şi bolovanii purtaţi de gheţar şi am început să urcăm încet, dar sigur. Am urcat pe Mer de Glace până la intersecţia acestuia cu gheţarul Lechaux. Nu am simţit nevoia să ne legăm în coardă şi îl urmăream cu atenţie pe Mihai, eu aflându-mă pe teren complet nou. La întâlnirea dintre cei doi gheţari am pus cortul rapid, strecurându-ne printre stropii de ploaie.
Pereţii din jur erau brăzdaţi de cascade, urmate adeseori de căderi masive de pietre care tuanu în toată valea. Un peisaj foarte bacovian…
Ploaia se înteţise şi singurul senin pe care l-am zărit în acea zi a fost cel din poza de mai jos…
Noaptea a fost un sfetnic bun şi pentru norii din Alpi, astfel ne-am trezit dimineaţa inundaţi de căldură, într-un peisaj strălucitor. Eram înconjuraţi de o cu totul altă lume decât cea de cu o seară în urmă!
Piscuri înzăpeăite ne înconjurau, strălucind în soarele puternic. Creste ascuţite şi culoare pline cu zăpadă apăreau la tot pasul. O frumuseţe!
Ne trezim, scoatem tot echipamentul la uscat şi ne gândim ce să facem mai departe. Vremea era extrem de îmbietoare aşa că Mihai spune că putem să urcăm spre Refugiul Leschaux, ca să vedem cum arată peretele Grandes Jorasses. Oricum nu avea sens să ne întoarcem pe aşa vreme.
Les Aiguilles du Mont Blanc, un teren incredibil de mare, gata să fie explorat de alpinişti…
Mici avalanşe încep să se scurgă pe văi şi culoare. După mai multe zile de ninsoare, muntele îşi scutura podoaba la atingerea razelor de soare.
Cotim stânga şi ne continuăm drumul pe Gheţarul Leschaux, către refugiul cu acelaşi nume.
Întreaga călătorie ar fi putut dura o singură zi, dacă plecam de dimineaţă. Noi sperasem vreme bună în a doua parte a zilei şi nu ne-a deranjat să punem cortul pe gheţar.
Depăşim zona de bolovani şi reintrăm pe zăpadă, al cărei nivel creşte uşor uşor.
După colţ iată-l cum apare maiestos, poleit cu zăpadă… peretele nordic al Grandes Jorasses. Este unul dintre cei mai impozanţi şase pereţi nordici din Alpi, dar nu neapărat primul pe listă.
Căldura crease numeroase canale de scurgere a apei pe gheţar. Deşi această apă este mai săracă în mineralele necesare oamenilor, este totuşi potabilă.
În această zonă a gheţarului nu prea sunt crevase sau sunt uşor de depăşit, aşa că nu am simţit nevoia să mergem legaţi în coardă sau cu colţari.
Ajungem în dreptul refugiului Leschaux, care stă suspendat pe o stâncă. Toate refugiile din zona Mer de Glace sunt suspendate pe pereţii din jur şi pot fi atinse doar prin escaladarea scărilor fixate în perete. Locurile alese pentru amplasarea acestor mici căsuţe sunt bine gândite, căderile de pietre sau avalanşele fiind la ordinea zilei.
De la refugiul Leschaux avem parte de o panoramă ameţitoare. Gheţarul se scurgea chiar sub noi şi pereţii vegheau aproape tăcuţi.
Cazarea la refugiu este 8 Euro iarna şi, neavând supraveghetor pe această perioadă, se bazează pe onestitatea ta ca să laşi banii într-o cutiuţă.
Lăsăm echipamentul, mâncăm ceva şi coborâm din nou pe gheţar. Mihai, deşi cu speranţe puţine, se gândeşte să inspecteze condiţiile din peretele Grandes Jorasses. Este acolo un traseu aproape integral de gheaţă şi crede că putem să intrăm în el.
… Eram încântată de idee, în special pentru că aveam un coechiper care considera că sunt pregătită să intru într-un perete atât de mare. Eram totodată uşor intimidată. Cu cât ne apropiam de perete acesta apărea şi mai impozant.
În jurul nostru curgeau avalanşele. Unele ruperi de zăpadă răsunau în toată căldarea glaciară. Jorasses era tăcut, încă departe de lumina soarelui.
Ajungem în zona mai delicată de apropiere de perete. Gheţarul începe să fie crevasat şi poduile de zăpadă nu mai sunt atât de evidente. Prin urmare ne legăm în coardă. În sfârşit învăţam şi tehnica asta iar Mihai era un profesor răbdător.
Lumina începe să cadă pe partea nordică a Grandes Jorasses şi umbrele îi dau o altă faţă. Uriaşul începe să se trezească şi sunetul pietrelor se lasă auzit. La un perete atât de înalt, căderile de pietre sunt un pericol care trebuie luat în seamă. Pilierul Walker, unul dintre cele mai presitgioase şi mai dorite trasee din acest perete este constant sub ameninţarea căderilor de pietre.
Crevasele devin mai frecvente şi mai delicate, dar cu atenţie le treceam. În stânga seracurile ne vegheau acum din umbră.
Zăapada ajunge până la un strat de 60-70 cm de zăpadă proaspătă şi înaintăm greu. Devine evident faptul că nu putem să intrăm în perete cu atât de multă zăpadă proaspătă, mai ales că pe cealaltă parte ne aştepta o retragere lungă şi abruptă…
… Şi dintr-o dată începe să îmi pară rău. Este un perete impozant şi intimidant. Cu toate acestea, încrederea pe care o căpătam în echipă şi dorinţa de a fi acolo şi de a parcurge un traseu de gheaţă care arată atât de frumos mă impulsionau. Nu aveam condiţiile să intrăm de data aceasta în perete, dar muntele nu pleacă de acolo… iar eu o sa fiu pregătită pentru următoarea întâlnire!
A nins aproape continuu timp de câteva săptămâni. Dacă am fi avut o fereastră mai lungă, astfel încât zăpada să aibă timp să se taseze, calea noastră ar fi fost mai aproape de ţintă.
Retragerea a durat extrem de puţin şi iată-ne din nou la Refugiul Leschaux, unde aveam să înoptăm.
A doua zi peretele era un pic mai supărat, însă vremea s-a menţinut frumoasă.
Am coborât leneş pe gheţar, întâmpinând în parte inferioară numeroase echipe cu colţari, pioleţi şi legate în coardă. Bănuiam că erau la cursuri de mers pe gheţar. Glumeam că ar trebui să îi ocolim puţin, pentru că noi apăream ca nişte floricele cu beţe de trekking şi nelegaţi, pe lângă echipele pregătite de luptă.
Acestea erau priveliştile pe care le ratasem la venire, când plafonul de nori ne acoperea cu totul.
Zona este superbă, îţi ia răsuflarea. Les Drus, Les Aiguilles, Mer de Glace, toate se impun în acest peisaj neîndurător.
La Montenvers turiştii ne înconjurau. Foarte mulţi ieşeau la plimbarea de câteva ore până la gheţar şi înapoi, indiferent de vârstă. Aveau şi ei turiştii lor care mergeau în pantofi sport de oraş pe gheţar…
Petit Dru, acum vătămat de Pilierul Bonatti şi de alte plăci care s-au mai prăbuşit.
În spatele căbănuţei Rochers des Mottets se află un izvor captat cu atenţie şi o rugăminte către turişti 😀
Ne plimbăm de aici spre valea însorită a Chamonix-ului. Începe să devină foarte cald şi bocancii rigizi de iarnă sunt o adevărată plăcere pe terenul dur şi stâncos.
Mai aveam o zi până când trebuia să prind avionul şi trebuia să ne decidem cum profităm de ea 🙂
Să ne revedem cu bine, Mer de Glace! 🙂
Leave A Reply