La vânătoare de cascade de gheață în România…
Traseu:
- Sambătă: Pitești – Valea Oltului (Cascada Lotrișor) – Valea lui Stan – Capra – Pitești
- Duminică: Pitești – Postăvarul – București
Data: 21 – 22 Ianuarie 2012
Echipa: Julien, Marius, Mati, eu (constanți), Eugen, Alina (sezonieri :P)
Iarna aduce multe posibilități de a face ture la munte, în funcție de activitatea preferată: alpinism hibernal, trekking, schi de tură, schi etc.
Noi ne-am orientat de data aceasta spre cățărarea pe cascada de gheață. Nu sunt multe zone în România unde se poate practica acest sport: Făgăraș (Negoiu, Bâlea, Capra), Valea Lotrului, Răchițele. Zona Negoiu are ghețurile cele mai longevive, dar este și cel mai greu de atins. Răchițele este destul de departe de București. Prin urmare, ne-am orientat spre Valea Lotrului – Valea lui Stan.
Am ajuns de dimineață în Valea Lotrului, după o noapte cu ploaie și apoi ninsoare în Pitești. Pe Valea Oltului nu ningea însă era cald… suficient de cald încât să avem, teoretic, o gheață bună.
Am fi avut o gheață bună… dacă ar fi avut ce să înghețe. Din cauza lipsei de precipitații de anul trecut, firicelele de apă din Valea Lotrului au secat. Prin urmare nu a avut ce să înghețe.
Cascada principală din Valea Lotrului nu înghețase mai deloc. O pojghiță de gheață se formase, dar apa curgea într-o fericire pe dedesubt.
Toata lumea era dezamagită, foaaarte dezamagită. Cu toții eram entuziasmați de ideea cățărării pe o cascadă de gheață cu mai multe lungimi de coardă, dar și pe vâlcelele din jur, care acumulau de obicei zone de gheață.
Unora le venea să se urce pe pereți de supărare 😛
Julien nu s-a lăsat. Dar hai să mai urcăm puțin, ziua este încă tânără! Am călcat accelerația, am derapat puțin pe zăpadă și am pornit spre Valea lui Stan.
Valea lui Stan oferă o succesiune de mici cascade de gheață pe parcurusul unei văi frumoase. Puteam să facem un cercuit, ieșind din traseu prin tunelul din stânga barajului de la Vidraru.
Er… da. Am fi putut, dar şi aici gheaţa refuzase să îşi intre în drepturi. Ce iarnă leneşă! Nu şi-a îndeplinit mandatul!
Între opţiunea de a merge acasă şi aceea de a încerca să găsim o cascadă mai sus pe Transfăgărăşan… am ales varianta a doua. Am continuat să urcăm, admirând zone ce odinioară formau cascade, oprind pe ici pe colo ca să verificam. Ne tăiaseră oare cei cu microhidrocentralele apa? 😛
Cătinel am sosit la cabana Conacul Ursului, unde ajunsese mai devreme şi viscolul din Făgăraş. Vântul vuia peste tot în jurul nostru, aşa că ne-am reatras la un ceai (nu înainte de a cotrobăi în zona după gheaţă).
Cabanierul construise un igloo afară… şi un om de zăpadă uriaş!
Nu mai ştiu cine ne-a întrerupt leneveala, nu mai ştiu de ce, dar ne-am ridicat de la masă şi am pornit prin pădure în inspectarea zonei.
Am mers 50 de metri in sus pe drumul de la cabana si am cotit dreapta prin pădure, păstrând uşor direcţia spre stânga.
După 10 minute… Iat-o! Ascunsă între copaci o mică cascadă care se îndurase să îngheţe!
După căutări îndelungi şi după încercarea mai multor zone ziua nu putea să se termine mai frumos. Era o recompensă pentru încăpăţ… perseverenţa noastră! 😀
Nu era o cascadă de gheaţă foarte mare, nici măcar nu avea gheaţă extrem de bună… dar era!
Ne aducem echipamentul de gheaţă şi ne grăbim să profităm de puţina lumină rămasă. Julien porneşte primul.
Mati continuă de unde a lăsat Julien linia.
Şi se lăsă noaptea… Ne retragem la căsuţele noastre. Ne uităm la un film cu Catherine Destivelle (Au-delà des cimes). Suntem copii cuminţi 😀
Duminică
În ultimele zile ninsese intens, aşa că opţiunile ni se subţiaseră pentru o tură de o zi: ceva Ciucaş, ceva Piatra Craiului, Piatra Mare sau Postăvarul. S-a votat Postăvarul! Ţinta ar fi fost cabana Postăvarul.
Nu bănuisem că pereţii din Postăvarul ţin atât de multă zăpadă.
Şi pentru că tot vorbim de zăpadă… era multă zăpadă şi continua să ningă! Abia dacă putea Julien să bată potecă….
Eh, nici chiar aşa…. :P, dar era totuşi multa! Pe măsură ce am urcat zăpada a ajuns la un metru adâncime, aşa că am început să înotăm cu rândul…
Mati, stil fluture în timp ce noi admiram priveliştea 😀
Alina improviza la coborâre.
Ne găsim şi adăpost de zăpadă. Prin urmare, era o rută sigură 😛
Intrăm pe marcajul de dungă galbena, care conduce la Cabana Postăvarul. Nu ne mai ningea, dar înaintam greuţ prin zăpada pufoasă. Mai mult ne jucam şi râdeam, oricum ieşisem la plimbare. Peisajul era o frumuseţe.
La un moment dat decidem să ne întoarcem, oricum nu ajungeam la cabană în timp util ca să ne întoarcem la orele dorite. Dar fusese o plimbare tare drăguţă!
Când am ieşit din pădure a şi început să ne ningă. Şi ningea din belşug, urmele noastre săpate cu atât efort începeau deja să se umple.
O iarnă întârziată care încearcă să recupereze? Om trăi şi om vedea, zice o vorbă din bătrâni 😀
* mulțumesc lui Marius și lui Mati pentru poze! 😀 Juju mi le-a dat mai târziu, nu am mai apucat să le includ
You might also like
5 Comments
excelenta tura! mi-ar fi placut si mie pe acolo. foarte fain si omul de zapada, si iglu. 🙂 nice views. avem o tara frumoasa!
Acum iarna s-a instalat mult mai bine, o sa găsești peisaje și mai frumoase decat am găsit noi! Probabil a mai crescut și omul de zăpadă 😛
Avem, într-adevar, o țară taaare frumoasă!
Reblogged this on startachim blog and commented:
Foarte frumos.
Friguroase poze…
:)) draguț și foarte corect spus. La minus câteva grade!