Când: 1 decembrie 2016
Sardinia, una dintre maiestoasele insule ale Italiei, este un mic paradis al escaladei pe timp de iarnă. Escaladă sportivă pe calcar și granit, cu asigurări fixe sau mobile, pe malul mării sau în pădurile răcoroase din munți. Încă una dintre vacanțele în care eu una m-am dus cu 0 plan, am zis că o să vedem acolo ce o fi fain, cum o fi vremea, cum sunt aliniate planetele.
Pentru a putea vizita cât mai multe zone de cățărare, aveam să închiriem o mașină de la aeroport. A fost destul de greu să găsim o firmă care închiriază mașină și fără plata cu card de credit, ne-a și costat un pic mai mult din cauza asta, dar partea bună este că ne-am găsit mașinuță. Firma de la care am luat este ruvioli.it
Topo: există două cărți de la Pietra di Luna, una pentru escaladă sportivă și una pentru cățărare trad / mai multe lungimi de coardă. Mai găsiți informații generale aici.
Super pitorească, în cețurile dimineții, Sardinia ni se desfășura în fața ochilor, când goneam pe autostrăzi. Văi, munți, marea, livezi de mandarini străjuite de garduri din cactuși, toate așa de aproape. Frigul dimineții lăsa loc căldurii plăcute de la soare. Eram în sezonul extremelor, noaptea cu temperaturi spre 0 grade și ziua cu până la 20 de grade la soare, asta avea să mă obosească destul de tare tot stând la cort.
De dormit am dormit cam pe unde am apucat, pe unde ni se părea mai ferit și puteam să parcăm mașina lângă un loc de cort. Mai târziu ne-am și prins că mai înțelept e să căutăm parcările dedicate zonelor de cățărat, care adesea sunt mai ferite. Mai târziu însemnând după ce am pus cortul într-o noapte pe ce am crezut că este o pășune și am nimerit lângă o curte cu doi câini foarte enervați că ne-au simțit. Nu-i nimic, ne-am mutat peste drum, care era grădina din spate a altui om :)). Ce numesc ei “wild camping” este tolerat, așa că nu eram chiar rebeli.
Aveam să schimbăm locul de cățărat în fiecare zi și, deși inițial am crezut că voi avea nevoie de măcar o zi de pauză în această săptămână de cățărat, nu am mai luat nici una.
Așa a ajuns Ioana să viziteze toate orașele, toate monumentele… noaptea :D. Am așa o experiență în city break-uri de noapte, cred că pot deja să fac statistici despre intensitatea luminii stradale în diverse locuri din lume. Metoda asta are farmecul ei. Vedeam seara, pe la colțurile caselor, cum se adunau bărbați pe sub un felinar. Nu să dea sentimentul acela de teamă care poate apare în orașele mai mari. În Sardinia părea că ăsta este un obicei local, cum la căderea nopții ieșeau domnii din zonă să stea la o discuție, o țigară, un joc de cărți. Mare mi-a fost amuzamentul când, dorind să vizităm o expoziție de geologie (noaptea, evident!), am nimerit într-o cameră întinsă cu tot felul de minereuri afișate pe pereți și, într-un colț, câteva mese cu bărbați jucând cărți, râzând, discutând. Era o zarvă încântatătoare. Nah, aici vă ascundeați defapt? 🙂
O adunare super simpatică, în “muzeul” vizitat:
Escaladă pe mai multe lungimi – stâncile din Porto Flavia, Masua
Imediat cum am scăpat de la aeroport am condus până pe coasta sudică a insulei, în Masua. Una dintre cele două echipe de cățărători pe care le-am întâlnit pe insulă aici am găsit-o. Aveam să împărțim traseul Non Spezzarmi Il Cuore, o frumusețe de linie cu o mulțime de pași frumoși, asigurați pe spituri.
La jumătate de oră după ce am coborât în rapeluri a început și ploaia.
Cum ploua și tot ploua, am mers în oraș să luăm un încărcător de telefon și am găsit magazinele închise. Și Sardinia are siesta de prânz. Așa am adormit în mașină vreo oră. Ce somn dulce am avut, cu sunetul ploii pe parbriz.
Escaladă sportivă în zona comunei Domusnuovas
Două zile am fost la escaladă sportivă în sudul insulei, ambele faleze în preajma orașului XXX. Ruota del Tempo în pădure, o faleză despre care ei se mândresc că are trasee destul de greu de citit la vedere. Ce pot să spun, eu personal fix așa m-am simțit :D.
A doua faleză este la soare, cu un trek de vreo 30 minute spre ea dacă știi unde o găsești, o oră și ceva dacă nu știi. Rifondazione Strapiobmsita, o faleză super frumoasă, la soare, cu trasee foarte frumoase și diverse. Mie mi-a plăcut în mod special pentru că are soare mai toată ziua, care pentru mine făcea toată diferența în decembrie.
Jurassic Park și cățărare pe granit la asigurări mobile
Noaptea, adică pe la 6 PM, ne-am pus pe drum spre orășelul Marina di Tertenia, de unde aveam să prindem un drum de pământ pe care să mergem cât putem cu mașina înainte de a porni în căutarea granitului. Am mers pe drumul de pământ o perioadă, până am găsit un loc bun de cort. Aveam să ne trezim în sunetul valurilor spărgându-se de țărm, cu un soare blând și muuult frig.
Am mai mers cu mașina un pic, până într-o curte, asta pentru că ne-a și păcălit un pic GPS-ul. Altfel, noi am evaluat că se poate ajunge confortabil cu o mașină mică pe drumul de pământ până în Porto Santoru (care mie din drum mi s-a părut o ruină, dar era ceva indicator pe acolo). De acolo am mai mers câțiva kilometri (sub o oră) pe un drum de pământ mult mai rupt, presărat cu bolovani, până a apărut pe dreapta un perete de granit și sub el un perețel mai mic cu stânca ce părea un fagure de albine. Acesta era semnul că trebuie să prindem poteca spre Jurassic Park. Poteca este marcată cu momâi și am ajuns mult mai repede decât ne așteptam la baza peretelui roșiatic.
Cum traseele sunt în soare până la prânz, ne-am grăbit un pic să ajungem, pentru că frigul nu era deloc blând.
Traseul: Tirannosauros Rex (6a+ impus, 4 l.c.) cu asigurări mobile și regrupări pe spituri. Coechipierul s-a descurcat exemplar să își monteze asigurările pe o stâncă ce mie mi s-a părut super ciudată. Numai fisuri deschise, rareori praguri, multă presiune și aderență ala picioare. În prima lungime am avut constant impresia că o să mă scurg, stăteam ca pisica pe sticlă și cred că am tras de mâini muuuult mai mult decât era necesar pentru gradul ăsta. Lipsa mea de experiență la granit se vedea, nu mă simțeam deloc confortabil. Dar era super super fain.
Retragerea este foarte relaxantă, urmând drumul șerpuitor de la malul mării, cu valurile și păsări fredonând în fundal.
Cala Goloritze – turnul de pe malul mării
Dimineața ne-a găsit pe un platou arid, populat cu tufișuri și copaci austeri. Poteca avea să ne ducă în una dintre văile de sub acest platou, unde la o oră de coborâre, pe țărm, se află un ac din calcar cu o priveliște foarte frumoasă.
Noi am ales traseul Sole Incantatore (6c+, 4 l.c.), o succesiune de fețe căzute tehnice întrerupte de secțiuni verticale. Mișcări foarte frumoase, pe fisuri și alveole.
Umbra gigantului:
Vedere la crepuscul peste țărm:
Peșterile de la Cala Gonone: Biddiriscottai
În Cala Gonone sunt foarte multe faleze de cățărare sportivă. Sunt și câteva grote faimoase, printre care Millenium Cave (despre care se spune că ar fi în spiritul Grande Grotta din Kalymnos). Noi am preferat o apropiere ușoară, așa cum ofera faleza Biddiriscottai, către care mergeai 10 minute din parcarea aflată în portul Cala Gonone.
La grota asta traseele nu au părut așa de ușoare cum mă așteptam sau cum erau cotate. Nu știu dacă eram eu obosită și epuizată de la transferurile constante frig-cald, dar asta a fost o zi foarte grea.
Satul pitoresc Monteleone Rocca Doria și faleza Rocca Regina
La aproximativ 45 minute de aeroportul Alghero se află un sat cu aproximativ 200 de locuitori, amplasat pe un platou. Sub acest sat, flancat de faleze albe, se află o superbă zonă de cățărat. Cum se afla foarte aproape de aeroportul de pe care plecam, am zis ca și în ultima zi să mergem jumătate de zi la explorat o zi nouă de cățărare. Este faleza care apare pe topoul de escaladă Pietra Luna și stânca este deosebită, preponderent formată din praguri.
Am pus cortul pe drumul panoramic de deasupra falezelor, unde se putea intra cu mașina. De dimineață am găsit valea inundată de ceață și dealuri întinse cât cuprindeam cu ochii. Un soare blând ne lumina. Aș mai fi lenevit mult și bine, dar dacă voiam să prindem avionul, să mergem la cățărat și să și vizităm satul, trebuia să ne punem în mișcare.
Satul este superb. Câteva căsuțe vechi, colorate, liniștite. Mușchi crescut pe caldarâm, un magazinaș în centru în care atunci când am intrat am simțit că deranjez un prânz în familie, o biserică veche de secole, un castel în ruine. Era ca un sat de jucărie, parcă înghețat în timp, înconjurat de un nesfârșit verde. Și liniște, multă liniște.
Finalul de vacanță ne-a găsit în parcarea aeroportului, curățând mașina și adunând bagajele. O vacanță plină plină de activități, obositoare, dar super frumoasă.
Sunt mult mai multe zone de cățărare în Sardinia, fiecare cu personalitatea ei. Sunt niște stânci foarte interesante pe malul mării, care pot fi parcurse doar la asigurări mobile, faleze de escaladă la fisuri de granit, cel puțin un perete de câteva sute de metri cu trasee tari și multe alte locuri frumoase pe care nu am apucat să le acoperim în cele 7 zile ale vacanței de iarnă. Chiar și așa, nu am avut zile de pauză și asta s-a dovedit foarte fain într-un final.
Leave A Reply