Junglă. Dimineți fără soare mult deoarece lumina era filtrată de tot frunzișul de deasupra noastră. Păsări exotice care ne cântau și în depărtare zgomotul unei familii de maimuțe care își extindea teritoriul peste satul improvizat care se găsește în spatele plajei Ton Sai. Când nisipul se oprește încep cocotierii și o răcoare necesară în miezul zilei.
Plaja Ton Sai, mai mică și mult mai puțin interesantă pentru iubitorii de soare față de vecina sa Railay, este însă un mic paradis al cățărătorilor. Plaja este închisă de restul peninsulei printr-o centură de faleze de calcar unde au fost amenajate numeroase trasee de escaladă de o lungime de coardă sau chiar de mai multe. Falezele se extind și spre plaja Railey, dar parcă Ton Sai este miezul activității de cățărare. Asta poate și datorită așezărilor, căsuțelor și teraselor mult mai hippie.
După ce dormisem o noapte în Ao Nang, ne decisesem să mutăm cuibul mai aproape de falezele de escaladă. Astfel, am ajuns în Ton Sai.
Cazarea
Puțini localnici oferă condiții luxoase de cazare. Majoritatea pune la bătaie bungalows. Bungalowul unde am dormit cât am stat în Ton Sai era reprezentat de o căsuță din lemn, suspendată, echipată cu o mică baie, jaluzele la geamuri și un pat acoperit cu plasă de țânțari. Pentru asta am plătit 300 baht pe seară la Forest Resort, un camping care ține de Basecamp Tonsai (poate cel mai cunoscut camping de acolo). După un schimb de idei cu administratorul a reușit să ne lase din preț pentru că stăteam mai multe zile. În Ton Sai, cu cât cauți cazarea mai departe de plajă cu atât prețul acesteia scade.
Dacă te temi mai tare pentru siguranța bagajelor tale sau vrei ceva care să semene mai mult cu acasă, se găsesc și căsuțe din cărămidă. Noi țineam la purtător lucrurile care ar fi contat dacă dispăreau.
Condițiile de viață
Ton Sai este defapt un sat alcătuit dintr-o stradă principală, paralelă cu plaja, și o stradă perpendiculară pe aceasta, care merge spre adâncul pădurii.
O observație notabilă este aceea că nu există curent electric pe toată perioada zilei. Satul funcționează mai mult pe bază de generatoare și îți poți încărca orice dispozitiv electronic doar între orele 18:00 P.M. și 3:00 A.M. Nici apa caldă nu abundă. Mai exact, une am stat noi lipsea cu desăvârșire. Noroc că era suficient de cald afară cât să compenseze.
Pe aici nu există mașini, nici nu ar avea unde să se ducă. Se merge pe jos sau, rareori, cu scooterul. Se simte aerul de vagabonzi europeni care parcă aterizează într-o țară unde, deși comercializarea de droguri se pare că poate primi pedeapsa capitală, găseși în barurile din junglă happy shakes sau ciocolată îmbunătățită cu mirodenii precum cânepa indiană.
Pădurea este separată de sat printr-un zid solid, decorat acum cu tot felul de picturi. Cred că era, totuși, mai frumos fără acest zid. Uneori zidul ascundea și grămezi de gunoaie, poate ele fiind mărturie a faptului că odată cu obiceiurile occidentale mai vin și problemele lor. Sau poate doar atestă că omenirea are totuși puncte în comun, indiferent de etnie, culoare sau religie 🙂
Transportul și comunicarea cu împrejurimile
La apus bărcile care poartă peste călători peste zi se odihnesc la malul mării, privind la petrecerile nebune care se dau pe plajă, sub falezele de escaladă.
Călătoria cu barca din Ao Nanag până în TonSai, dus – întors, costa 200 Baht. Bărcile pleacă mult mai rar de aici decât de pe plaja Railey, mult mai turistică. Dacă preferai să te miști mai repede, TonSai comunică cu Railey printr-o potecuță ascunsă de copaci, pe la baza falezelor, care în 10 minute te trece de pe o plajă pe alta. Când marea se retrage cred că se poate trece direct pe plajă, dar altfel ptoeca asta este mereu accesibilă.
Noi am preferat Ton Saiul pentru că era mai aproape de genul nostru de comunitate, fiind populat majoritar de cățărători. În următoarele zile aveam să ne instituim o rutină relaxantă de cățărare dimineața și după-masa, cu bălăceală între. Cred că merită menționat că, până și în sudul Thailandei, se poate face o călătorie destul de ieftină dacă îți ajustezi așteptările de cazare și masă, asta pentru că nu știu cât poți negocia perețul transportului prin insulele din jur. Pentru noi ajustarea de costuri a venit oarecum natural pentru că – pe cât posibil – căutam să nu ne reproducem mediul de acasă în inima altei culturi.
Leave A Reply