Traseul Chlorochose, sectorul L'Escales - Verdon

Dimineață, umezeală mare, ceață și o liniște binevenită. Micul sat La Palud sur Verdon era adormit în tip ce noi conducea spre punctul de belvedere Carelle. Pentru a ajunge la pereții de cățărare din Cheile Verdonului este nevoie să intrăm pe circuitul turistic Rue des Cretes și să ne opri la al treila punct de belvedere.

În Gorges du Verdon, orientarea aveam să o facem după nume de puncte de belvedere și borne kilometrice.

Alesesem un traseu ușor pentru prima zi de cățărare în Cheile Verdonului, ca să cunoaștem zona și să ne rodăm puțin la gradele din Verdon.

Astfel, am parcat mașina lângă balconul de belvedere și am înecput să merge pe buza cheilor, prin vegetația austeră. Ținteam spre o stâncă unde era scris Dalles Grises alături de o regrupare solidă pe spituri. De aici se făceau rapelurile către Grădina Vevrițelor și o parte din trasee.

Traseu: Chlorochose
Sectorul: L’Escales
Lungime: 170 m
Orientare perete: S-E
Dificultate: D+ / 5c (5b cu A0)

Descriere traseu Chlorochose

Traseul este incredibil de ușor, super bine asigurat. Mai în stânga lui se află Dalles Grises, cel mai ușor de pe faleză și traseul folosit ca retragere (ironic, retragere în sus) în cazul în care vremea se strică.

Pentru că pereții din Verdon sunt întrerupți de nenumărate balcoane și grădini suspendate, sub care nu știi întotdeauna ce se află și nu mereu au trasee bătute, retragerile din perete pot fi problematice. Mai exact, în caz de vreme ciudată nu este mereu o idee bună să intri în traseul visat pentru că rapelul se poate să nu fie o opțiune. În cazul de față, retragerea se făcea prin cățărare pe un traseu ușor.

Deasupra noastră apăreau ocazional niște umbre imense. În Cheile Verdonului a fost reintrodus relativ recent vulturul grifon (gyps fulvus). O apariție spectaculoasă, planând foarte aproape de oameni și acoperindu-i cu umbra sa. Când își deschide aripile, un vultur din specia asta ajunge până la 2.5 metri anvergură. Găinușele astea zburau în perechi și eu una era fascinată să văd în libertate (tot oamenii le-au și dus-o la dispariție inițial)

Ca să ajungem la Chlorochose a trebuit să facem 5 rapeluri, fix pe linia traseului, până la terasa suspedanta Le Jardin des Écureuils (Grădina Veverițelor). Cum am ajuns între copaci, sentimentul a fost foarte exotic. Când ne uitam în jos avea impresia că fac rapel spre râul Verdon ți iată-mă într-o mică pădure izolată, liniștită, cu o priveliște fermecătoare către chei.

Deși în topo nu era indicată varianta asta, noi am coborât în rapel fix pe linia traseului Clorochose, asta în timp ce echipa austriacă din urma noastră și-a blocat corzile pe traseul recomandat (Dalles Grises). Ironia sorții 🙂

Liniște și umbră…

Peretele ăsta nu este primitor în mijlocul zilei, în plin soare.

Tot traseul urmează linia unui diedru ușor, care doar într-o lungime deviază la dreapta, pe una dintre fețele din stâncă. Mi se pare că, dacă te obișnuiești cu sentimentul de a pica, pereții ăștia se pretează minunat la escaldă liberă pe mai multe lungimi de coardă. Cel puțin traseele asigurate cu spituri.

The only way is up!

Prima lungime: regrupare în drepta, într-o scobitură în perete. Mati continuă pe o zonă mai murdară, dar din fericite uscată după ploaia de cu o seară în urmă. Aveam emoții că ploaia din noaptea trecută ne va lăsa cu traseul ud, dar soarele a făcut rapid curățenie.

A treia lungime ne trece un pic pe față, pe alveole săpate de ploaie, pentru ca apoi să revină pe diedru. Aici am așteptat ca o echipă (care nici nu s-a obosit să anunțe că face rapel pe linia traseului) să facă rapel peste noi. Mai bine așteptam eu decât să cadă ei peste mine 🙂

Stânca din Verdon este genială. Foarte curată, cu pereți mai mereu verticali (sau surplombați). Acum ne jucam, era ușor, era frumos, era o zi superbă.

A patra lungime începe cu o secțiune pe lapiezuri, care mi-a amintit foarte scurt de Croația. Unde este foarte ușor, nici francezii nu mai asigură așa de riguros. Nici nu are sens peste tot. Nici nu poți să legi lungimile (de altfel, scurte), dacă nu sari asigurări.

În spate apele azurii ale Verdonului întăreau ambianța zonei. Nu este un traseu de ambient pentru că nu are expunerea completă pe care o pot avea traseele din chei. Cu toate acestea, nu te privează de priveliștea superbă.

Uneori sub noi survolau vulturi, ceea ce chiar că dădea ambient (știind, de altfel, că erau vulturi care curățau zona de animale moarte) :)). La un moment un vultur a trecut la ceva metri pe lângă Mati și de deasupra lui impresia era că văd o pasăre mult mai mare decât coechipierul meu. Waw, ce seniment copleșitor.

Mati, la înghesuială…

Poza de grup:

Am făcut vreo 5 lunimi, după care am ieșit în arșița de deasupra Verdonului. Ne-am ascuns repede la umbra orașului, cunoscând împrejurimile și făcându-ne planuri pentru următoarele zile. Se anunța vreme frumoasă și voiam și să cățărăm și să vedem zona asta frumoasă.