Pe lângă Fisura Albastră, Diedrul Pupezei este un alt traseu istoric din Circul I al Peretelui Văii Albe. Deschis în 1977, traseul a fost reamenajat acum câțiva ani, după ce asigurările rămăseseră neschimbate de la deschidere (dacă nu iei în calcul asigurările care s-au ofilit singure și au căzut).
Acum se găsesc și câteva spituri în traseu, în câteva regrupări și nu numai. Asta nu înseamnă că Diedrul Pupezei oferă comoditatea altor trasee reamenajate. În continuare există porțiuni lungi asigurate foarte sumar (în deosebi diedrele). Nu este un traseu banal.
Traseu: Diedrul Pupezei (o variantă)
Dificultate: 6A, 12 l.c.
Amplasare: Peretele Văii Albe, Munții Bucegi
Asigurări: pitoane vechi și uneori rare, țevi, expansoare, pene din lemn, spit-uri. Noi am folosit și asigurări mobile (friend-uri). Di tăti.
Când: vara târzie a lui 2014
Încă de când am parcurs Fisura Albastră mi-am dorit să merg în traseul ăsta. Îmi plăcea numele (eu aveam viziunea romanțată a unei pupeze reale :P) și ideea de diedre. Iată că am ajuns aici la finalul verii, alături de Mati.
Astfel, am plecat uneva pe la ora 6-7 dimineața de la Refugiul Coștila, prinzând poteca ce trece pe la baza Țancului Mic și îndreptându-ne spre Peretele Văii Albe. Când am ajuns în dreptul Peretelui Vâlcelului Pietros, la baza lanțurilor (La Pândă), am cotit stânga pe o poteca mereu în urcare, până am ajuns la baza stâncilor. Astfel am traversat relativ pe curbă de nivel până am ajuns în Circul I. Soarele deja încălzea conglomeratul Munților Bucegi
Descriere Traseu Diedrul Pupezei
Primele 5 lungimi sunt cele care duc la mai toate traseele din Circul I al Văii Albe și pe care le-am descris odinioară când am parcurs Fisura Albastră. Observație: linia originală a Diedrului pornea mai din dreapta intrării în Fisura Albastră. Cum nu am auzit pe nimeni care să fi făcut varianta veche, nu am avut chef să descopăr eu dacă mai este practicabilă.
Prima lungime pornește de la bolovanul imens proptit la baza peretelui Văii Albe. Merge în dreapta, pe brane de iarbă combinat cu stâncă, până la baza unui horn micuț. Regruparea este la un spit și un piton. Pare o lungime scurtă pentru că este ușoară și mereu în diagonală, dar defapt are 50 metri.
A doua lungime parcurge hornul, pentru a ieși pe dreapta lui. Regruparea este imediat după, mai jos de niște copăcei, tot în spit și piton.
A treia lungime continuă pe zona numită terenul de fotbal. Urcă pe machia care se profilează ușor în dreapta regruparii, apoi continuă direct în sus pe smocuri de iarbă până la baza peretelui, unde face stânga pe brâna de iarbă. Am mers aici cât ne-au ținut semicorzile de 60m și am regrupat la un spit pe la jumătatea brânei.
A patra lungime continuă până la capătul brânei (unde este o regrupare frumoasă la spituri legate cu lanț) după care am pornit în sus pe fisura ușoara de deasupra acestei regrupării. Zona are alt nume istoric, la ruine. Crezi că vizitezi vestigiile unei cetățeni faine dacice? Ei bine nu, treci printr-o zonă de bolovăniș instabil și rocă fărâmițată unde trebuie sa fii foarte atent. Lungimea merge ușor dreapta, este echipată cu câteva pitoane și conduce în regruparea de dinaintea fisurii ascunse.
Se numește fisura ascunsă pentru că se arată doar adevăraților alpinisti și numai între anumite ore ale zilei. Glumesc. Regruparea asta are 3 fisuri lângă ea și cea pe care ești intuitiv cel mai tentat să mergi nu este cea din traseul tău. Fisura corectă, fisura ascunsă, este cea mai din dreapta, la vreo 10 metri de regrupare.
A cincea lungime parcurge fisura ascunsă și iese în Marea Traversare, o brână lungă din iarbă, care conectează toate traseele din această zonă. Noi am făcut dreapta față de intrarea în Fisura Albastra și am ajuns până la baza diedrului semeț care anunță intrarea în traseul Diedrul Pupezei. Aici am prins din urmă cele două echipe care intrau în Fisura Albastră.
Am avut o super priveliște către echipele din Fisura Albastră. Prima echipă, în Hornul de sub Tendor:
A doua echipă, în Bivuacul 1:
A șasea lungime este prima de cățărare propriu-zisă. Urmau vreo 30m de diedru frumos, cotat cu gradul 6+. Nu este greu. Este mișcarea frumoasă de a sta cu picioarele în șpraiț, pe alocuri mutându-le pe o singură față, cu fisură generoasa la mâini. Cu toate acestea, mi s-a părut solicitant pentru ca te menține în aceasta poziție mult timp și pentru ca este asigurat foarte aerisit (vreo 4-5 pitoane vechi).
Aici am fi putut să folosim friend-uri, fisura fiind foarte ospitalieră (depinde de marca setului de friend-uri, aici la noi se potriveau friend-urile medii spre mari – adică porțiunea superioară a friendurilor medii). Mati nu a simțit nevoia de a pune asigurări suplimentare și, oricât de înfricoșător arăta imaginea asta din regrupare, el s-a descurcat minunat.
Regruparea în șpraiț, pe un colț de stâncă.
A șaptea lungime continuă pe diedru, pentru a ajunge într-o zonă în care pereții lui sunt din gresie. Aici fisura se micșorează și deasupra apare un mic mic tavanel care prezintă și urme de gresie prăfoasă. Eram cu ochiii pe asigurări pentru că aflasem că o țeavă ar trebui să ne anunțe ca nu mai continuăm pe fisură, linie care pare mai intuitivă, ci cotim dreapta. A fost o mică surpriză că țeava era înțepenită în fisura fix sub acest mic tăvănel și a face dreapta înseamnă să îl depășim.
Prin urmare, m-am ridicat pe picioare mult, am prins o priză super bună chiar în coltul dinspre diedru al tavanului și m-am întins muuult până în buza tăvănelulului, într-un pas format din câteva mișcări pe care băieți mai experimentați decât noi ni l-au cotat cu 7-/7. În capătul tavanului găsim și asigurări iar asta este fain pentru că țeava de dinainte de tavan nu prezintă mare încredere și cred că basculează la atingere. După tăvănelul ăsta surprinzător, ieșim cu atenție pe o față asigurată și scurtă care duce la o regrupare comodă comsi comsa.
Nu a fost banal. Cine a zis că prima lungime de diedru este mai grea decât a doua? :)) Eram încântată cumva de ce găsisem acolo, dar fusese provocator. Și pe diedrul acesta se pot pune asigurări mobile, friend-uri mai mici decât în prima lungime (noi am folosit frienduri mici)
A opta lungime debutează cu o porțiune lunguță de artificial. Umblă vorba prin sat că ar fi pe la un 7+/8-, dar este doar un zvon neconfirmat. Pe aici este asigurat din belșug cu expansoare și merge la A0. Traversăm fața asta în diagonală stânga până se schimbă peisajul. Mai exact, ajungem la un hornul ușor și friabil (lui Mati i s-a părut doar ‘ușor friabil’, dar a fost un moment în care stăteam cu ambele mâini în câte un smoc de iarbă și cu picioarele pe un perete care pe alocuri se exfolia, și mi-am amintit cum îi povesteam lui Vio ca ”așa nu! ”).
Regrupare comodă pe un fel de muchie.
Îmi inspiră un așa sentiment de singurătate pereții ăștia, pe care nu l-ar putea șterge nu contează câte echipe ar fi cu noi în paralel.
A noua lungime ar fi cea cu J-ul și începe printr-o traversare dreapta, unde nu vă așteptați la o brână pentru că este o fața verticala spălată cu pitonul dincolo de ea. Se continua pe fisură până sub o arcadă roșie unde se traversează stânga în Fisura Albastră varianta moșului. Ultima traversare ar avea vreo 2 spituri.
Noi am luat traversarea scurtă la stânga, evitând J-ul. Nu că nu aș fi vrut să fac o variantă a traseului cât mai apropiată de original, dar scria pe schiță ‘atenție, friabil’ – o raritate în schițele de la Coștila, cu o stâncă oricum fărâmicioasă – și nu aveam dispoziția pentru mai fiabil.
Astfel, am făcut câțiva pași dreapta după regrupare, după care am început traversarea stânga pe lângă un biscuite ce pare înfiorător de desprins. Am fost nevoiți sa folosim prize de pe el, mai ales la picioare. Tot ce gândeam era că dacă atâția ani nu a căzut, nu o sa cadă acum. La o cădere mă temeam mai mult de corzi, pentru că este chiar deasupra regrupării.
Deasupra plăcii este singurul piton pe care l-am găsit pe lungime, de la care am făcut diagonal stânga printre praguri de iarbă și o fisură, pentru a ajunge în vreo 10-15 metri în regruparea din traseul Fisura Albastră varianta moșului (spit și piton).
A zecea lungime este lungă și traversează faimoasa secțiune numită fața muștelor. Astfel, pornim pe o fisură asigurată bine, care duce la niște pitoane legate cu sârme (bănuiesc că asta este ce se numește la sârme). De aici traversam dreapta spre 3 fisuri paralele, orientate stânga. Eh, aici este pasul din fața muștelor și mi s-a părut foarte frumos. O mișcare de bavareza cu mâinile pe o fisura și picioarele pe cea din stânga ei, după care mi-am lăsat greutatea pe un picior ca sa traversez un pic stânga. Pasajul nu este asigurat, dar ai pitoane sub tine. Din ce am văzut, fisurile acestea se pretează la asigurări mobile.
După fisuri intrăm pe o fisură horn ușoara care duce într-o regrupare comodă.
Lungimea a unsprezecea pornește în dreapta regrupării pe o muchie, după care traversăm dreapta pe teren ușor ca mai apoi sa ieșim în Creasta Văii Albe. Eu nu am găsit ceva ce sa semene a regrupare, asa ca am regrupat la un tufiș de jnepeni.
Retragerea
Pentru a reveni la Refugiul Coștila, am coborât pe Creasta Văii Albe până la Brâna Aeriană, am traversat pe ea și am continuat coborârea pe vâlcelele abrupte care anunță încheierea circuitului și zona La Pândă.
Brâna Aeriană:
Punct de belvedere spre Peretele Văii Albe, dinspre Brâna Aeriană:
Vâlcelele care conduc la Pândă. La un punct, poteca trece dreapta printre copaci, deși tentant este să cobori în continuare pe vale
Nu a fost un traseu ușor, dar ne-am descurcat de minune. Cel mai mult mi-a dat emoții friabilitatea conglomeratului de Coștila. Bănuiesc că mă dezobișnuisem de stânca asta atât de specifică iar faptul că traseele nu sunt foarte frecventate nu ajută la curățarea ei. Nu mai știu ora la care am ieșit, dar mai aveam timp confortabil pentru a ne retrage pe lumină.
Câte ceva din flora bogata de asigurari a traseului:
Observații:
- Un traseu care are adeseori secțiuni expuse cu asigurări puține. Gradul nu este foarte mare.
- După o vară de cățărat la calcar compact, este posibil ca sentimentele mele vis-a-vis de anumite lungimi friabile din traseu să fie amplificate. Este și o chestiune de obișnuință
- Se pare că mi se pare ușor inconfortabil să fiu în perete în preajma unei persoane care se simte stresată de traseu (mai ales dacă începe să înjure). Cumva se strică tare atmosfera.
- Lista de trasee din Peretele Văii Albe aici.
Schițele traseului:
3 Comments
Hi!
I´m Javier, an spanish climber. I will go to Romania in june i would like to climb in Vaii Albe. I would like to climb Just another fucking day and Fisura Albastra, they look quite good! (or others you suggest) I have the topos but i can´t find information about how to get to the wall (the approach from Busteni) or how to get down from the wall. I would appreciatte if you could give me some info.
Thank you in advance,
Javier
Hi, I will send you tomorrow by email the info you require 🙂
Drop me a line when you decide to have the trip in Bucegi
Thank you, we talk then by email!