Dacă vrei să vezi OZN-uri survolând Creasta Coștila Gălbinele noaptea, dacă vrei să înțelegi cum se meditează cu telefonul în mână sau efectele malefice ale fotografiilor, dacă vrei să afli cum se prepară o salată adevărată… sau pur și simplu dacă chiaaar insiști să mergi la cățărat… este timpul să faci o călătorie la refugiul Coștila!
Traseul: Traseul Eneida, Peretele Vulturilor
Dificultate: pas de 7+, 6 LC
Asigurări: spituri, pitoane, pot fi utile câteva asigurări mobile (noi am folosit tricamuri)
Echipa: Victor & Ioana
Prima săptămână înapoi în România, week-endul se anunța cu vreme frumoasă. Hmm, grea decizie cum să petrec timpul… 😛
După ce am urcat voinicește spre refugiul Coștila (a se citi a scos o limbă de un cot) mi-am dat seama cam cât se vede lipsa de trekking din ultimele luni.
Izvorul dinspre Valea Albă era plin (și nu doar cu apă, ci și cu viermișori care pare-se că atestă calitatea apei :P).
La căsuța alpiniștilor era deja ceva lume instalată, semn că week-endul va fi înviorat de mulți iubitori de cazare all inclusive, 6 stele, stil alpin.
Sunt foarte prietenoasă dacă sunt trezită dimineața…
Știam exact ce traseu vrem să facem împreună la prima tura în echipa Victor & Ioana: Poseidon, adică Bebe și Mircea… vreau să spun… ce ar fi să facem traseul Eneida?
Am pornit dis de dimineața spre Peretele Vulturilor, unde își are reședința Traseul Eneida bătut de George Stroie. Mai facem o poză la o floricică, mai la o crenguță, am mers foaaarte calm spre perete. Timp aveam destul.
Urcăm cu vitejie zona abruptă dinainte de Brâna Policandrului.
Copacul, cel mai bun prieten al munțomanului, mai ales în zonele abrupte 😀
Descriere Traseul Eneida
Intrarea în Traseul Eneida se face de la pitonul care marchează traseele Fluturele de Piatră și Policandrul, doar că a doua lungime pornește mai din dreapta. Prin urmare am vâslit printre verdețuri și copăcei până la baza celei de-a doua lungimi de coardă.
A doua lungime…
A doua lungime pornește ușor în dreapta, pentru ca apoi să revină la direcția inițială, pe o fisură. Noi am folosit și asigurări mobile pe lungimea asta.
Incredibil cum se schimbă opiniile politice ale unui om atunci când acesta atârnă de un fir de coardă și coarda e filată de cineva cu opinii diferite 😛
Traseul Eneida este bine echipat, cu spituri în mare parte. Regrupările sunt solide.
A treia lungime are prima zonă cotată cu 7+, una dintre cele mai grele porțiuni din traseu. După o primă zonă mai ușoară, un diedru, am traversat 4 metri sub o mică surplombă. Aici începe fața cu muște care dă gradul lungimii.
Lungimea este foarte bine asigurată și eu mi-am dat un pic sufletul pe ea, dar am încercat să mă bucur de cățărare și să nu trag de bucle.
Anduranța mea pentru trasee lungi s-a diminuat considerabil, la asta va trebui să lucrez în perioada următoare…
Sub noi își făcuseră apariția încă 3 echipe, două în traseul Fisura Suspendată și una în Fluturele de Piatră. Destul de periculos pentru un tip de stâncă ușor friabil. Noi am încercat să mergem ca pisicile, dar nu știi niciodată cum îți scapă o pietricică.
A patra lungime pornește cu o arcadă și traverseaza oblic stânga până în Brâna Suspendată. Regruparea este comună cu Fluturele de Piatră, așa că la plecarea în a cincea lungime trebuie pornit la dreapta regrupării (pe un diedru).
A cincea lungime debutează cu un diedru larg, pentru ca apoi să traverseze dreapta peste o porțiune cu lespezi imense. La capătul traversării este un punct excelent de odihnă pe una dintre lespezi, de unde pornește o altă față cu prize finuțe (cotată cu 7+).
Merge… merge 7+ la vedere…
Până nu mai merge…
Dar nu voiam să trag de bucle, aveam luxul să încerc la liber mai ales că eram secund! Ultima porțiune a lungimii este asigurată cu numeroase spituri, deci poate fi trecută la artificial (dar este păcat, la cât de frumoase sunt mișcările).
Mai glumind un pic că George nu s-a gândit să pună și el prize pe zona asta, mai încercând încăpățânată, mai observând poluarea lăsată de inițiatorul traseului (plumbi în perete) :P… am ajuns în regrupare. O regrupare incomodă, suspendată.
A șasea lungime este foarte sinuasă și ușor friabilă. Traversează dreapta apoi iar stânga apoi dreapta… er… mai simplu este să citiți descrierea amănunțită de la George.
Important este că după prima traversare dreapta, când se revine la stânga (în prima porțiune a lungimii) este un piton care ar trebui vânat și asigurat. Altfel, la o cădere în poțiunea de mai sus aveți mari șanse să aterizați în brațele iubitoare ale coechipierului 😛
Partea a doua a lungimii este reprezentată de o fisură foaaarte faină și ușor friabilă, precedată de o traversare unde există o placă foarte… desprinsă de perete. Treceți cu grijă peste ea.
Lungimea a șasea iese în Brâna Interzisă, mai la stânga de unde se termină Fisura Suspendată.
De aici am traversat puțin prin jnepeni și am urcat hornul de 5 metri care ne-a scos în Creasta Vulturilor. Yuhuuuu!
Avea să fie un week-end în care nu cațăr cap, dar la ce 0 anduranță am acum și ca secund, aș pierde mult timp să mă duc cap. În curând…
Am făcut dansul victoriei, am băut apă ca să nu ne stafidim de tot după atâta soare și am salutat vecinii din Peretele Coștilei. O echipă numeroasă străbătea Creasta Coștila Gălbinele împreună cu cel care a deschis traseul pe care tocmai îl parcursesem: George Stroie. Un piculeț mai jos, Rudi și Şerban se bronzau în Traseul Scorpionul.
Am făcut un rapel lung din spiturile aflate aproape de creastă până în vâlcelul de sub noi (aveam corzi de 60m și ne-au ajuns la fix).
Mowgli style printre jnepeni sau… retrăind Cartea Junglei…
Apoi am trecut pe Coama cu Jnepeni urmând o potecă sinuoasă ca să evităm un nou rapel prin Hornul Negru.
Peretele Coștilei în toată splendoarea:
În jos ne aștepta Țancul Mic..
Priveliștea era superbă. Cum să nu îți placă așa ceva?
Continuăm coborârea pe Vâlcelul Pietros
Ne oprim să admirăm flora locală: flori de colț, garofițe sălbatice, margarete, crini sălbatici și multe alte frumuseți pe care le vezi altfel doar în cărți.
Cătălin și yoghinul preferat al tuturor cățărătorilor, urcând în traseul Hermann Buhl. Cu poza asta am fost acuzați că i-am fi furat sufletul, dar am zis că ne asumăm riscul 😛
Înapoi la Refugiul Coștila, unde am cunoscut-o pe Mirela, o tipă suuper faină!
La final de zi, echipele s-au adunat cumințele la Refugiul Coștila și astfel am revăzut oameni dragi. Iuliana și Titus au venit cu forțe proaspete și salate apetisante în timp ce extratereștii coborau de pe Creasta Coștila Gălbinele în plină noapte, așa cum se pare că se mai arătaseră cu un an în urmă la Crucea Caraiman.
Vi se pare că spun ciudățenii? Veniți la Refugiul Coștila să vedeți cu ochișorii voștri!! 😛
P-S: acum știind că am și eu doi cititori fideli (după ce m-a trădat Google), țin să le transmit un mesaj: nu mama & tata, nu am căzut în traseul ăsta 😛
Schițe pentru Traseul Eneida:
Schița clasică:
În mod normal nu pun atâtea poze, dar Victor are ochi de fotograf și am zis să îi expun munca :D. Albumele lui foto pot fi găsite aici.
4 Comments
Salut,
Am dat si eu cautare pe Google: Ioana Costila Belgia si m-a dus la blogul tau, numit, foarte frumos, “Fluturele de Piatra”… 🙂
Eu ma catar de anul asta, acest traseu a fost cel mai greu de pana acum, asa ca-l voi tine bine minte.
Faina povestea Eneidei. Poate ne mai vedem pe la Costila.
Robert (aradeanul)
Heeeeeei, ce draguuuț! Neața Robert!
Nu ți-am spus de site, dar te avertizasem ca Fluturele e un traseu fain! Pentru mine a fost primul traseu din marii pereți ai Coștilei și am rămas cu amintiri dragi din el.
Sper că te-a convins, ca și pe mine, să revii în Coștila și să ne revedem pe acolo (deși aștept oricând o scuză bună ca să merg la cățărat în Ardeal :P).
Ti pup!
Superb!
Mi-ar placea sa invat si eu sa ma catar. Chiar, poti sa-mi recomanzi in Bucuresti unde pot invata?
Foarte fain că vrei să te apuci, ai mai multe posibilități privind sălile de escaladă din București (cred că toate au și instructori). Am făcut o listă pe aici: http://flutureledepiatra.ro/2012/05/29/sali-de-escalada-in-bucuresti/
Eu mă duc la Vertical Spirit (zona Baicului). Acolo au sigur cursuri în desfășurare. Dacă vii la sala asta dă-mi un semn, ar fi drăguț să ne vedem pe acolo! 🙂