Traseul Fluturele de Piatra, Peretele Vulturilor

Traseul: Fluturele de Piatră

Plasare: Peretele Vulturilor, zona Coştila, Munţii Bucegi
Dificultate traseu: 5B (6LC cu tot cu prima lungime de iarbă)
Data: 28 Mai 2011
Echipa: George Bivuac, eu

Fluturele de Piatră a fost primul traseu de alpinism din Peretele Vulturilor despre care am auzit şi pe care am dorit să îl fac, dar planurile s-au schimbat. Noul meu amic şi partener de coardă a prins informaţia şi mi-a oferit această oportunitate… de a parcurge un traseu clasic.

Schiță Fluturele de Piatră. Sursă: Silvia Iordache

Aveam emoţii. Am căutat schiţa traseului acasă… am citit câteva descrieri… însă abia acolo aveam să îmi dau seama cu ce se mănâncă impozantul Perete al Vulturilor din zona de căţărare Coştila. Cert este că părea taaaare înalt.

Am pornit de dimineaţa de la refugiul Coştila, trecând cuminţei pe lângă Ţancul Mic, prin Vâlcelul Pietros şi parcurgând pragurile de iarbă până pe Brâna Policandrului… locul de unde pleacă toate traseele din Peretele Vulturilor. Eram un amestec de entuziasm şi de teamă.

Era foarte cald şi un miros puternic de iarbă uscată umplea aerul. Niciun nor pe cer… ceea ce ma liniştea: un punct în minus de care trebuia să îmi fac griji.

Traseul Fluturele de Piatră începe din acelaşi punct cu un alt traseu, Policandrul, loc marcat printr-un piton.

Prima lungime de coardă este defapt o pantă cu iarbă, în care nu există asigurări. Regruparea (bună) este punctul în care cele două trasee se despart, Fluturele de Piatră porneşte pe fisura din dreapta şi Policandrul pe cea din stânga.

poză de la Rudi

A doua lungime debutează printr-o mică surplombă, pe care am abordat-o direct, urmată de o faţă înclinată până se ajunge într-o grotă mică şi înierbată. De aici porneşte cel mai dificil pas din traseu, un fel de bavareză/diedru destul de solicitant, care se poate trece şi la artificial.

pasul din a doua lungime, poza de gabi colea

Noi am făcut această lungime exact pe lungimea corzii (50m), permiţându-i lui George să ajungă pe brâna cu jnepeni unde se află amenajată o regrupare solidă (cu spituri). Chiar înainte de brâna mai este o zonă sensibilă, cu o faţă plina de prize din specia “muştelor”.

M-am bucurat să aud că ce-i mai greu a trecut, aşa că mă delectam cu peisajul frumos ce se aşternea în faţa peretelui. Semi-liniştită aşa cum eram m-am uitat în sus şi liniştea a dispărut. Deasupra noastră, foarte aproape, se profila un mic tăvănel. Eh, pe ăsta cum îl trec?

Am aflat curând.

A treia lungime parcurge mica faţă de dinaintea tavanului, trcând de acesta pe partea dreaptă, unde am găsit prize bune. Trecerea este bine asigurată, ceea ce generează un plus de calm. Ajungem la scurt timp în Brâna Suspendată, care este semnalizată printr-o porţiune de iarbă şi jnepeni.  Regruparea se află la baza peretelui şi este bună.

Urmează o lungime mai uşurică, finalizată printr-o rampă înclinată din piatră, unde se află regruparea.

Eram înconjuraţi de fluturaşi de stâncă (Tichodroma muraria sau Wallcreeper). Zburau cu repreziciune pe lângă noi, lăsând în urmă doar o impresie de dungi roşii, de la penaj.

De pe rampă porneşte o fisură pe care am urmat-o pana sub impunătorul tavan de gresie (ca să nu scriu înfiorător 😀 ). Întalnim şi spituri ca asigurări pe această lungime, spituri care sunt şi deasupra tavanului. Se continuă fisura până în regrupare. Nu-mi mai amintesc cum am trecut tavanul, însă ştiu că a funcţionat de minune sfatul de a ridica picioarele cât mai sus, ca să pot pune presiune pe ele.

În ultima lungime din Fluturele de Piatră se micşorează din dificultate, deşi nu există carenţe la diversitate. Se porneşte pe o serie de fisuri până la o traversare uşor dreapta, unde se află piciorul de lemn din Fluturele de Piatră. Era o pregătire pentru Fisura Albastră, mă amuzam eu pe atunci lipsită de astfel de speranţe. Câţiva metri am exersat “viermuitul” printr-un semitunel în perete… cu piciorul şi mâna stanga târâş în timp ce partea dreaptă căuta prize pe exterior. A fost taaare interesant, o tehnică la care mai am de lucrat. Nu a mai fost mult şi iată-ne ieşiţi în Creasta Vulturilor.

Eram suuuuper fericită. Primul meu traseu în Peretele Vulturilor, traseul la care rămăsesem cu gândul de ceva timp…. şi totul a mers bine!