Zilele astea mi-am dat seama că am rămas foarte în urmă cu poveștile despre trasee. Îmi amintesc cu drag de ele, dar se pare că sunt într-o fază în care nu găsesc mereu plăcerea să le și povestesc. Cu toate acestea, printre picături, uite că mă mai prind din urmă :). Mai am câteva povești drăguțe din Verdon și aș vre să le pun pe foaie, până nu le uit de tot!
Deci…
Ești în vizită în Cheile Verdonului și treci cu mașina pe la kilometrul 16 din traseul punctelor de belvedere? Te întrebai ce poți să explorezi mai atipic în zona Routes des Cretes? Păi sari din mașină și fă trei rapeluri către grădina suspendată Jardin des Suisses! După traseele Chlorochose, Cocoluche și o plimbare prin Cheile Verdonului, am plecat de data aceasta din La Palud pentru….
Traseu: Gueule d’Amour
Dificultate: 6c sau 6b cu A0 / TD+
Lungime: 100m
Sector: Bottes Surbottes, zona L’Escales, Cheile Verdonului
În topo, desrierea traseului are un iz umoristic: în Verdon există două tipuri de cățărători, cei care au făcut Gueule d’Amour și cei are nu l-au făcut. A doua lungime este de speologie (aproximativ 4b, dar defapt incotabil). Lungimea 3 un horn ușor, dar foarte angajant. A patra lungime surplombată, cu o ambianță excepțională pentru unii și apocaliptică pentru alții. Cum să nu sune frumos? Mai ales după ce văzusem o poză superbă în topo.
Cum ne-am cățărat două zile la soare și, deși am prins soarele doar de dimineață în perete, mă strângeau încălțările (și nu la modul metaforic) și pielea se fragezise, era ideal un traseu în umbră… completă.
Un traseu absolut atipic pentru Verdon, deschis de frații Remy în 1980, o fisură adâncă și largă care taie la final o surplombă. Un fel de alpinism clasic în paradisul escaladei pe fețe stâncoase. Ne-a fost recomandat în prima zi ca fiind un traseu super frumos și ciudat pentru zonă, care avea o varianta prin peșteră și o variantă pe fețele de afară.
Fiind prima dată în Verdon, nu ne interesa să încercăm trasee de palmares. Voiam să luăm pulsul zonei, să îmbinăm cățărarea cu descoperirea frumuseților locale. Așa că am încercat trasee variate, care spuneau ceva despre cățărarea de aici. Ceva ce nu am încercat, dar mai sunt și alte dăți, au fost traseele la asigurări mobile.
Ce are deosebit traseul: are o lungime de coardă de speologie, printr-o peșteră unde sunt absolut necesare frontalele.
Astfel, facem 3 rapeluri în surplombă în sectorul Bottes Surbottes și aterizăm fix în mărăcini. În dreapta vedeam cum o fisură adâncă brăzda peretele. Ăsta era traseul nostru.
Prima lungime merge pe teren ușor acoperit de pământ și guano, până sub surplombă și la intrarea în peșteră. Entuziasmul și emoțiile erau acolo. Urma o lungime fără asigurări, dar unde teoretic nu aveai cum să cazi. În cel mai rău caz rămâneai fixat între pereți după ce te prelingeai puțin printre ei!
A doua lungime continuă adânc în fisură și lumina se taie. Aprindem frontalele și creaturi ciudate pe care nu le vezi la lumină apăreau. Ce fericită eram că nu am fobie de păienjeni, pentru că era plin de pânze pe aici și de creaturi micuțe, translucide și cu picioare lungi. După cei câțiva metri care duc la capătul peșterii începem să urcăm în spraiț și ramonaj prin interiorul fisurii, la început fără lumină naturală. Nu era greu, nu erau nici asigurări.
La un moment o brână formată probabil de bolovani, căzuți odinioară, înfundă o parte din fisură și mă îmbie să urc pe ea. Se vedea la capătul brânei un punct de lumină, acolo era prima regrupare.
Văzând pozele de la Mati mi-am dat seama că pot fi foarte expresivă în trasee. Am făcut o grămadă de fețe încercând să mă strecor printre pereții peșterii fără să îmi blochez capul între ei, sau rucsacul.
Iaaa uite, o prizăăăăăăă….
Regrupările sunt toate pe spituri. Intrarea în regrupare este mereu ciudată, ereu cu împingere ba într-un perete, ba în altul.
A treia lungime continuă prin fisură, în ramonaj. Urma cea mai grea lungime de ramonaj pe care am făcut-o vreodată. Speologie și ramonaj la pachet.
Erau vreo 4 spituri pe cei 40m ai lungimii.
Ridicat din picioare, împins în umeri și în spate și împins în mâini ba cu ambele pe un perete, ba alternativ. Nu existau reguli. Râmuiam prin horn ca să înaintăm, cu mici porțiuni de odihnă unde găseam vreo priză pozitivă. Cea mai bună priză pozitivă găsită a fost odinioară un cuib, după care a fost pesemne promovată la masă de prânz, pentru că excremenete de pasăre și fulgi anunțau prezența prădătorilor înaripați.
La un moment dat mi s-a blocat casca între pereți. Firar, trebuia să mă mut mai la stânga pentru că nu aveam loc să trec. Spre finalul lungimii urma o traversare de vreo 10 metri în dreapta, spre buza fisurii. Wai, ce lungime superbă, grea, deosebită. Mă ardeau mușchii picioarelor de la împins în ei.
Urma a patra lungime și ieșirea din fisură pentru a intra în surplombă. Un 6c anunța că trebuie să fii hotărât să intri în traseul ăsta, pentru că altfel trebuia să faci niște rapeluri extra până spre firul râului Verdon.
Mati, încercând pașii din lungimea grea:
Traversăm în spraiț la o stalactită prăfuită și generoasă, care masca prize mari în tavan. Urma o zonă bine asigurată, pe spate. Ieșirea din traseu este cu emoții pentru că nu mai este asigurată la fel de bine. Nu erau șanse să te lovești pentru că picai sub tavan, dar tot era emoționant. Mati a trecut exemplar și a ieșit imediat pe teren ușor și apoi în regrupare. Fiind secund, am încercat o parte din mișcări. Era o bucurie trecerea pe aici, cățărarea frumoasă și curată.
La final eram toată un zâmbet. Ce traseu frumos! Nu mai făcusem niciodată ecva similar.
Acum era timpul să vede și noi cu este o plimbare cu barca prin Cheile Verdonului…
You might also like
Leave A Reply