Traseul: Hercules
Dificultate: 5B cu pas de 7+ la liber (poate chiar 8- )
Amplasare: la surplomba de lângă Hotel Roman, Băile Herculane
Ah… Băile Herculane, cu apele sale sulfuroase și termale, cu mirosul înțepător specific, cu arhitectura aflată în paragină (din păcate), cu pereții calcaroși care îl înconjoară.
Orașul nu inspiră multe lucruri frumoase, deși ar putea fi o bijuterie a țării. Pentru mine are o aură cu totul și cu totul deosebită. Are o istorie a sa, ascunsă sub tencuiala cojită și printre cărămizile deteriorate. Istorie cu care pe ici pe colo m-am intersectat în ultimii ani și care mi-a adus mereu amintiri dragi.
Dacă tot am ajuns iarăși în acest orășel cu aer mediteranean, doream să stau de vorbă cu un vechi prieten… să vedem în ce termeni se mai află relația noastră: traseul Hercules, de lângă impozantul Hotel Roman.
Aceasta era al doilea traseu pe care îl aveam în plan pentru această vizită, după Katharsis.
Cu un an în urmă încercasem să intru în acest traseu, dar nu pot să spun că am înțeles mare lucru din prima lungime. Anul acesta voiam să văd dacă am mai crescut și dacă eu și Hercules putem să avem o discuție mai matură 😛
Așa că iată-ne într-o zi caniculară de Aprilie, urcând pe potecuța care duce dinspre bazinele cu băile termale de lângă hotel Roman (amplasament supranumit “cloacă”) spre pereții surplombați din spatele.
Nu mai era nimeni la escaladă în zonă. Ne-am lăsat bagajele la baza traseului și am pornit.
Prima lungime începe cu o porțiune foarte ușoară, după care traversează stânga pe sub un tăvănel cu prize generoase. De aici începe parte grea, pașii de 7+, pași impuși la liber. Trece Mati, ajunge în regrupare.
Umez eu, ajung repede sub tavan și urmează ridicarea. Oare de data asta o să disting și prize? 😛
Le-am văzut! Ba chiar am putut să și trec cu ajutorul lor. O intrare într-un diedru fără prize evidente, cu câteva riglete și prize înțepate care necesită așezarea foarte bună a espadrilelor. Încă un pic și am ajuns în regruparea pe spituri, pe o brână micuță.
Traseul continuă în stângade brâna cu iarbă, pentru ca apoi să traverseze ușor dreapta.
Din momentul în care am trecut de prima lungime entuziasmul mi-a scăzut pas cu pas. O dată pentru că pentru mine pasul psihic era în prima lungime. Al doilea motiv este că lungimile de deasupra sunt friabile și stânca este foarte murdară. Nu cred că trece multă lume pe acolo și cățărarea nu este deloc frumoasă: pași de 7- și 7+ pe stâncă cu mușchi. Să zicem că mai socializam cum mai socializam cu mușchiul, dar cu prizele mobile chiar că nu doream să interacționăm!
Figură de om bătut de soare și nemulțumit de traseu 😛
Priveliște spre Valea Cernei. Deși este destul de expus peretele, perdeaua de copaci ne ferea de privirile curioase.
Regrupările mi s-au părut incomode iar retragerea am făcut-o prin rapel.
Hercules nu este un traseu pe care l-aș recomanda, nu mi s-a părut deloc frumos. La cât de greuți sunt pași, ar merita o stânca mai curată și mai stabilă, în care să te bucuri de cățărare…
Ne-am întors la mașină, eu una foarte relaxată, dar deloc încântată. Măcar am avut o discuție mai matură cu prietenul meu Hercules, chiar dacă el nu s-a arătat prea cochet și pregătit de oaspeți 😛
Am continuat drumul prin Cheile Cernei, spre Dumbravă. Eram curioasă cum arată falezele de anul acesta de la HCO.
Am pornit pe potecuța spre cheile Țasnei, presărată cu indicatoare cruce albastră. O urcare prin pădurea răcoroasă a fost o recompensă după lungimile făcute în soarele arzător de lângă hotel Roman 😀
În loc să cotim dreapta spre Cheile Țesnei, am mers pe poteca din stânga și am ajuns repede la zarva de la concurs.
Lume multă, unii concentrați pe trasee alții lenevind în hamace și uneori chiar coadă pe la vreun traseu.
Nu am stat mult, pentru că trebuia să îi luăm pe Corina și pe Rudi de lângă Peretele Șoimilor, după care ne-am retras la noua noastră casă. Adică în seara cu pricina ne-am mutat cortul de la campingul Flora în poiana din Dumbravă 🙂
… Și așa s-a mai terminat o zi frumoasă de vacanță în Băile Herculane. Ne-am cățărat, ne-am revăzut cu vechi prieteni și am lenevit pe la focul de tabără!
3 Comments
Era altceva daca veneati la sfarsit de octombrie dupa un sezon de catarare si cind soarele nu mai are asa putere, iar experienta cu domnul Hercules era de poveste!
Lasa ca mai venim la Herculane, avem timp sa ajungem in toamna. Mai mergem o data in hercules… devine leitmotiv :))
Sper sa ajung si eu in Herculane! Vai cata lume era la concurs… nu era harmalaie mare?…. cat despre ultima fotografie… e discutabila inscriptia de pe tricou! 😀 Vai ce ditamai spatele are nenea ala… incapea o pagina de Biblie pe el…….