Traseul Poseidon, Peretele Coștilei, Munții Bucegi

Traseu: Refugiul Coștila – Valea Coștilei – Traseul Poseidon – Creasta Coștila-Gălbinele – Brâna Mare a Coștilei – Creasta Văii Albe – Brâna Aeriană – Refugiul Coștila

Dificultate Traseul Poseidon: 5A, 6 lungimi de coardă, grad de liber 7/7+?
Deschis de: Viorel Nicolaescu, 1980
Stare asigurări: regrupări pe spituri, câteva spituri în traseu, pitoane vechi (nouă ne-ar fi fost utile și niște asigurări mobile)
Amplasare: Porțiunea superioară a Peretelui Coștilei, Munții Bucegi
Echipa: Octavian, Mati, eu

Dimineața la Refugiul Coștila. Ciripit de păsări, razele soarelui care bat în geam, căldura de vara care te îndeamnă să mai dormi. Te trezești împins de datoria că, totuși, ai venit aici pentru altceva. Nu degeaba te trezești la refugiu mai devreme decât în restul săptămânii. Prin urmare, pentru oleacă de dezmorțire, faci streching în podul refugiului. Nu de-alta, dar nu s-a furat la Coștila… doar o dată. S-au furat lucruri de numeroase ori. Refugiul nu este accesibil doar alpiniștilor.

Deci, un pic de mișcare de dimineață.

Valea Coștilei

Pentru a ajunge la Poseidon, abruptul Munților Bucegi ne poartă de la Refugiul Coștila, pe firul Văii Coștila, până în porțiunea superioară a acesteia. Aici, după ce se trec principalele săritori, valea se îngustează și te tot plictisești de mers pe vale, o brână clară cu iarbă taie peretele din dreapta spre o poieniță suspendată parcă în mijlocul peretelui, populată de câțiva jnepeni.

Cele mai grele săritori ale Văii Coștila sunt la început. Imediat după refugiu și apoi sub intrarea în Traseul Balcoanelor. Pentru mine văile sunt o sursă constantă de stres, mai ales dacă a plouat recent. Doar că de data asta, cu Octavian în față și Mati în urmă, nu am simțit nicio clipă stresul obișnuit de pe văi. Avansam constant și nu simțeam nevoia de asigurări. Stăteam grupați și glumeam cu fiecare ocazie.

Săritoarea mare am abordat-o direct pe fisura care o taie pe partea dreaptă, în loc să o ocolim în stilul obișnuit, pe fața expusă din stânga. A fost mult mai bine așa, am simțit că am un control mult mai mare așa decât pe fețe scurse.

Mati pe săritoarea mare din Valea Coștilei:

După săritoarea mare se mai găsesc obstacole mai mici, dar nimic care să mai dea emoțiile de dinainte. Cel puțin până la intrarea în traseul Poseidon. De unde eram noi în traseu, se vedea totuși o secțiune cu brâne expuse mai în stânga, dar nu cred că mă interesează să aflu de aproape cât se probează ipoteza asta. Cumva, deși nu îmi plac văile de abrupt, sunt un rău necesar până la trasee 🙂

Descriere traseul Poseidon

De la intrarea pe brâna care traversează peretele spre dreapta, brână indicată cu două săgeți roșii spre dreapta, ne-am asigurat. Sunt bătute și vreo 3 pitoane pe traversarea de peste 60 metri. Nu este grea brâna, dar este al naibii de expusă și cu o porțiune mai ruptă.

Ajunși pe platforma de iarbă am urmărit cu privirea peretele frumos de deasupra, format din fețe tăiate frumos. Nu găseam spitul de intrare, care se află la 15 metri de plecare. M-am chinuit puțin, nu era nici soare care să îl facă să strălucească, așa că mult-prea-lăudata capacitate a femeilor de a vedea lucrurile care strălucesc nu a funcționat. Până la urmă l-am reperat la vre-un metru deasupra brânei intermediare de iarbă, la baza unei fisuri. Pe acolo o luăm!

Prima lungime mi s-a părut cea mai frumoasă. O față compactă care continuă pe o fisură frumoasă, tăiată clar, asigurată foarte bine. Este bucuria mișcării și a avansării rapide.

A doua lungime pornește deasupra regrupării și merge spre surplomba de deasupra. Sub ea este o față mai friabilă, dar asigurată ok. Apoi se intră în diedrul care te scoate de deasupra surplombei. Pasul este ieșirea din diedru și traversarea stânga pe fața de după el, o față destul de spălată și asigurată ok.

Pericol de pierdut traseul: după primii metri, unde trebuie traversat vreo 3 metri stânga, tentația este să continui stânga. Asta ar fi greșit. Pitoanele vopsite verde și roșu anunță, așa cum natura o face cu animalele colorate, că nu ai voie să le atingi. Acelea sunt din Traseul Scăpărici și, dacă apuci să începi traversarea, nu poți să revi la Poseidon.

Priviți cum Octavian folosește cu încredere la mâna stângă o mega priză a la Coștila, reprezentând un smoc de iarbă cu minim 33 de fire (70 sau 100, depinde ce teorie ați auzit).

A treia lungime este o brână care traversează mult stânga, peste o burtică stâncoasă, și apoi… mult dreapta. Regruparea este practic la 15 metri deasupra celei anterioare, cu un mare ocol. Când am ajuns noi, iarba nu mai era verde și proaspătă iar brâna înierbată nu era deloc plăcută de trecut. Mai exact, nu are asigurări și se cam rupeau smocurile de pe ea. Așa că după ce a trecut capul de coardă, secunzii au trecut direct peste peretele de deasupra, fără să mai folosească brâna pentru că trăgea tare coarda. Peretele de deasupra nu este greu, dar este conglomerat friabil și 0 asigurări.

A patra lungime traversează dreapta vreo 7-8 metri până în dreptul unei fețe căzute mărginită în dreapta de o fisură clară, dar colmatată. Se vede un piton pe la vreo 6 metri și apoi… nimic. Văleeeu.

Nu era deloc greu, constant față căzută cu muște și alveole. De-abia după primii 6-7 metri traversăm spre fisură. Doar că nu era nimic de asigurat. Poate ar fi mers niște nuci sau frienduri, dar lăsasem asigurările mobile la refugiu. Vara asta, dacă am învățat ceva despre Coștila, este că orice traseu ai face, minim un set de nuci e musai de avut la tine. Eu am ales să nu mă folosesc deloc de fisură, să merg doar pe fața căzută din stânga cei aproximativ 20 de metri până în regrupare

A cincea lungime este cea mai grea și mai sinuoasă. Traversează vreo 3-4 metri stânga pe o brână stâncoasă, până în dreptul unui spit. Tentația este să continui traversarea, dar traseul nu este pe acolo.

De la spit avansăm pe placa despinsă de deasupra, până în dreptul unei alte asigurări. Acolo traversăm stânga vreo 10 metri pe la baza feței spălate de deasupra. Ajungem, astfel, într-un diedru lung, cu multe asigurări și mai puține prize. Nu este asigurat cât să mergi la artificial iar diedrul este super frumos. Cu fisură fină la mâini, alveole și muuultă atenție la picioare. Pe la mijlocul lui este un spit uriaș (plasat, din câte am înțeles, de Laurențiu Anghel). Diedrul nu este asigurat cu spituri noi… până la ieșire, fix în buză, unde strălucește frumos o astfel de asigurare. Ca un fel de glumă, o ironie: dacă ai supraviețuit până aici, meriți un spit :)). Asta și faptul că ieșirea este la smocuri de iarbă, a la Coștila. Nu am găsit o regrupare a la carte după diedru, am mai găsit un spit și un piton. În stânga la vreo 4 metri era și regruparea din Scăpărici.

Mati, avansând spre diedru:

A șasea lungime este scurtă, ușoară, friabilă și neasiguartă. Pornește vreo 6-7 metri pe o fisură deasupra regrupării, fără asigurări, după care traversează dreapta o față și ajunge pe o brână lată de iarbă. Aici ar fi ultima regrupare, dar noi am mai urcat câțiva metri pe teren ușor și foarte rupt ca să ieșim în jnepeni și să regrupăm comod acolo, pentru ca apoi să strângem comod și echipamentul.

Creasta Coștila-Gălbinele – Brâna Mare a Coștilei – Creasta Văii Albe

Marea de jnepeni în care nimerisem este pe aripa dreaptă a Crestei Coștila – Gălbinele, așa că am navigat printre pădurile de rășinoase pe unde am găsit stâncă și iarbă, până am ieșit în creasta proporiu-zisă, care se termină în Brâna Mare a Coștilei.

Nu ne mișcasem cu spor. Spre deosebire de alte trasee pe care le-am parcurs fix în aceași echipă, am fost destul de lenți. Se vedea lipsa de rulaj pe verticală de vara asta din partea fiecăruia dintre noi, așa cum orice echipă faină, orice ar zice alții, funcționează bine doar dacă toți membrii ei sunt în ritmul propice.

Am traversat pe la baza pereților, pe poteca nemarcată, dar bine conturată, care trece pe la ieșirea din Valea Coștilei. Astfel am ajuns în vârful Peretelui Văii Albe, în Creasta Văii Albe. De aici am coborât pe poteci expuse spre Brâna Aeriană. Poate pentru alpiniști nu par expuse, dar pentru cineva cu puțină experiență montană sunt expuse și, dacă iarba ar fi udă, ar fi de-a dreptul periculoase. Poteca este suficient definită cât să se vadă cum ocolește stânci iar, pe alocuri, ne având pe unde să ocolească, coboară direct pe zone stâncoase.

Peisaje frumoase peste tot în jur. Norii fac așa de frumoase piesajele montane, chiar dacă nu și perspectiva de a intra în trasee de alpinism.. :). Spre stânga aveam Valea Coștilei și vizavi Peretele Coștilei. Era foarte vizibilă poenița cu jnepeni de unde pornisem traseul. Pe partea dreaptă era Valea Albă alături de Creasta Picăturii.

Coborâm pe poteca accidentată care ne conduce la Brâna Aeriană, un traseu nemarcat foarte popular. Toată ziua se perindaseră grupuri pe aici, le auzeam din perete.

Brâna Aeriană

Brâna este asigurată în întregime cu cabluri. Nu sunt comod de ținut, dar noi ne punem de obicei zelb-uri de pe ham, ca o siguranță extra. Așa cum îi zice numele, este o brână expusă, o combinație între pământ, stânci și iarbă. Dacă nu ar fi cablurile, ar puta fi destul de emoționantă. Lumea urcă de obicei pe aici, apoi pe creastă și iese în Platoul Bucegilor prin Hornul lui Gelepeanu.

Mati și Octavian, foarte fotogenici 🙂

Octavian în lumina finalului de zi:

…și traversând ca o căpriță brânele expuse de pe finalul Brânei Aeriene.

De aici poteca unduiește pe vâlcel până face dreapta prin pădure și coboară pe vâlcelul pământos, ultimul obstacol înainte de La Pândă și poteca prin pădure spre Refugiul Coștilei. A fost o zi plină, faină, care ne-a obosit un pic pe fiecare dintre noi.

Uitându-mă la poze îmi dau seama că Poseidon este un traseu foarte pitoresc în Coștila, în care aventura o constau și apropierea și retragerea. Este plasat sus în Peretele Coștilei și te poartă printr-o întreagă poveste. Și cel mai fain a fost să fim în echipă de trei, să ne amuzăm și detensionăm în fiecare etapă a traseului. Am ajuns la refugiu cu un pic înainte ca Rudi și Cătălin să revină din Flamingo, așa că am coborât împreună.

Schiță traseu:

sursă: Silvia Iordache?