Traseul Sredets, Peretele Central – Vratsa

Traseu: Sredets
Dificultate: 6+/6a/5.10a, 250m (nu iau în calcul ultimele lungimi de creastă)
Asigurări: o mână de pitoane pe tot traseul, regrupări trad
Amplasare: Peretele Central, sectorul vestic, Vratsa
Echipa: Alex, Iuliana, Ioana

În primăvară, în vremea când nu știam cu cine, unde, cum să ies la cățărat, dar știam că vreau asta, Iuliana a fost drăguță să mă invite în tura lor din Vratsa. Se anunța vreme faină în ciuda faptului că eram abia în Mai; zona este practicabilă predomonant în sezoanele primăvară – toamnă. Vara este foaaaaarte cald.

Câteva detalii despre campat în zonă, surse de apă și topo aici.

Astfel, în prima zi am parcurs traseul Bezengi. A doua zi ne-am orientat spre cel mai înalt perete stâncos din Vratsa, Peretele Central. A fost ales un traseu din partea stângă a acestuia, despre care aveam noi să aflăm pe teren că este aproape în întregime pe asigurări mobile, aduse de acasă 🙂

Ca să ajungem la Pertele Central…

Urcăm pe grohotișul de la baza Peretelui Central, pe lângă locuințele antice cioplite în stâncă. Se pare că zona a fost locuită în vremuri antice de către triburile de traci. Panourile cu informații din zonă sunt, din păcate, doar în limba bulgară, dar am găsit pe internet câteva informații.

Noi am urmat poteca de pe grohotiș și mai apoi am traversat pe lângă peretele stâng. Pe aici, câțiva copaci și vegetația ne protejau de a urca doar pe bolovani. Traseul nostru pornea din partea stângă a Peretelui Central, chiar pe colț.

Beginning: immediately to the left of the corner of the wall where Kaminite route begins (topo Vratsa)

Descriere traseu Sredets

Prima lungime am pornit pe o fisură clară, ușor căzută inițial și apoi verticală, care duce spre ce pare un colț bun de regrupare. Pe aici era multă iarbă care îngreuna plasarea asigurarilor mobile și totodată oferea emoții intense la cățărat.

Sentimentul că ai pus tu asigurările, ești deasupra lor și trebuie să tragi de un smoc de iarbă, în timp ce calci pe un altul, este totodată intens și greu de compactat într-un singur cuvânt. Regruparea la un piton și o nucă. Un piton ruginit și o nucă (stânca permite plasarea de mai multe asigurări).

Priviți ce șpagat de nota 10 face Alex:

Iuliana intră pe fisura cu verdeață, greu de protejat. Din regrupare am intrat la bănuieli că traseul începeam un pic mai din dreapta, chir de pe piciorul care face legătura între vestul și centrul peretelui. Pe acolo se vedeau, înainte de regrupare, vreo 2 pitoane.

A doua lungime începe în forță, asigurată cu pitoane, într-un pas care la mine a fost A1. Se poate și cu A0, dacă te ține foarte bine mâna. Este o mică traversare stânga, spre o fisură, doar pentru a reveni apoi deasupra regrupării. Un pas delicat urmat de o continuare mai ușoară pe fisură. Traseul ocolește pe dreapta o burtică, după care cotește stânga, sub o surplombă, în regrupare. Regrupare la un piton și nuci, pe un prag stâncos comod.

Deasupra noastră se desfășura un horn/vâlcel vertical populat cu mulți copăcei, a treia lungime. Dacă acești copăcei se pun ca asigurări fixe, atunci sunt asigurări fixe pe această lungime :). Hornul este ușor și murdar, cu multe pietricele mici prin el, subțiindu-se la final într-o fisură unde am regrupat, la un copac. Regrupare pe asigurări mobile, suplimentate de copac.

A patra lungime continuă în sus pe fisură, pe lângă o clepsidră faină de asigurat, după care ne forțează să luăm în brațe un bolovan mare. Este o lungime scurtă, după 15-20 de metri regrupăm în stânga, într-un colț comod umbrit de copaci. Regrupare la un piton și asigurări mobile.

Deasupra regrupării pornește un horn ușor, care mai sus devine foarte expus și pentru că nu are asigurări fixe. Pe final, acest horn este suficient de larg cât să nu ne permită pe câțiva metri să punem asigurări mobile, după care iese într-o regrupare super confortabilă, pe un țanc. Regruparea nici măcar nu este la asigurări mobile, este la anouri puse după vârful acestui țanc. Priveliștea de aici era superbă. Peretele Central se afișa în toată splendoarea, în prim plan.

Iuliana iese din horn:

A șasea lungime este o raritate în traseu, lungime de față. Pornește deasupra regrupării pentru a traversa stânga câțiva metri pe stâncă murdară (din cauza asta, pentru noi a fost un A1). Apoi traseul continuă în sus, pe o fisură care se transformă într-un fel de horn greuț, asigurat rar. Regruparea la pitoane și mobile. Fața este cotată cu graul 6. Haha, 6 bulgăresc.

Din regrupare pornește un diedru ușor, care se continuă după niște metri cu două fisuri paralele. Regruparea pe stânga, expusă, pe o brână stâncoasă, la două pitoane uber ruginite. Nu am pus mobile pentru suplimentare, nu îmi amintesc dacă mergea (probabil că mergea).

La ieșirea din diedru, după lungimea de față:

În stânga regrupării pornește a opta lungime, un diedru frumos, aparent ușor, mai mult de bavareză, care se continuă printr-un horn cu două fisuri paralele. La ieșirea din horn, pe dreapta, se vede o fisură clară pe care o urmăm până în vârful țancului. Regruparea este după muchie, la un balcon comod pe dreapta.

De aici mai aveam două lungimi de coardă ușoare, pe o creastă. Ușor se traduce și prin friabil, găsind pe alocuri niște bolovani mari care se clătinau ca dinții de lapte ai unui copil. Muchia ne conduce pe un grohotiș care anunță ieșirea în creasta Peretelui Central. Noi am evitat grohotișul, continuând dreapta câțiva metri pe zona stâncoasă, până în pădure.

Alex, singurul care a mers cap, s-a descurcat minunat în a amplasa asigurări mobile. Mă oftic pentru că nu știu să le folosesc cât să am încredere mare în ele, dar îmi doresc să învăț. Faptul că văd pe cineva mergând în acest regim îmi face toate experiența mai ușor de asimilat.

Retrgerea din Peretele Central:

1. Ajunși în creasta Peretelui Central, am pornit dreapta pe ea, cu direcția spre Vratsa. Am mers câteva minute așa, prin vegetație, până pe un vârf marcat, cu priveliște frumoasă spre orașul Vratsa.

2. Din acest punct poteca noastră a început coborârea prin pădure, păstrând într-o oarecare măsură muchia pe dreapta (vedeam periodic printre copaci pereții din depărtre). Câteva minute de coborâre printre copaci, pe o potecă vizibilă – dar nu marcată – ne-au adus într-o șa a crestei.

3. În această șa sunt câteva formațiuni stâncoase evidente (mie una îmi amintea de un cocoș). Din acest punct pornește, pe vâlcelul din dreapta, un lanț. Lanțul ne conduce rapid în buza unui perete de vreo 10 metri, la baza căruia se așterne un grohotiș luuuuuung. Ajunsesem la scara de fier. De la baza scării rămâne coborârea pe călcăie, pe grohotiș, până în cheile Vratsata și apoi la corturi.

Primul traseu din Peretele Central al Vratsei, care avea să fie urmat de Vinkelite și The Short Mirrors. O introducere frumoasă la un stil de cățărat total nou pentru mine: aproape în întregime cu asigurări mobile, cunoscut și sub denumirea de trad climbing. Am avut emoții cu grămada, în ciuda faptului că înțelegeam o parte din mecanică și mintea îmi spunea cumva că ar trebui să mă relaxez.

Cred că aici are un rol important expunerea la tipul ăsta de cățărare sau, cu mai este numit, rulajul. Asta ca să nu menționez doza de încredere în sine și curaj care însoțesc plasarea de asigurări mobile 🙂

Noh… și la mai multe, nu? 🙂