Traseul Surplombelor, Padina Inchisa

Traseul Surplombelor

Amplasare: Padina Închisă, Masivul Piatra Craiului
Dificultate: 6A, paşi impuşi de 6+, pasaje de A1
Lungime: 9 LC

Căldură mare, mon cher, zilele astea. Dacă nu aş vedea munţii ăştia atât de frumoşi mi-aş ura “Bine ai venit în Africa”. Din fericire, week-endurile mă aduc aproape de ceea ce îmi este drag şi îmi oferă totodată o gură de aer rece…

Week-endul acesta m-a regăsit în Piatra Craiului, acolo unde mai sunt aşa de multe trasee de descoperit…

Cu o săptămână în urmă am am ajuns cu Mati în Padina Închisă, pentru Traseul Izvorul. De data asta mă întorceam cu George pentru fratele mai mare, Traseul Surplombelor, un 6A à la Crai. Emilian Cristea spunea în cartea sa că Traseul Surplombelor este cel mai greu traseu de alpinism din Piatra Craiului. Știam foarte puține lucruri despre traseu, nu se găsesc recenzii sau schițe pe net și nici în cărți. O să îl descoperim noi!

Am pornit de dimineaţă pe poteca spre refugiul Diana, o dată cu ciobanii care îşi scoteau oile din stână. Ai zice că este un peisaj pitoresc, dacă unul dintre câinii ciobanilor nu ne-ar fi pus gând rău până am reuşit să depăşim turma de mioare.

Părăsim marcajul de dungă albastră pentru a coti stânga spre Padina Închisă (o descriere detaliată a traseului aici)

Soarele încă nu avea acces în căldarea calcaroasă care dă numele padinii, aşa că lumina era stinsă atunci când am ajuns. Ajungem la grota de bivuac intitulată Loc de Veci şi mai facem câţiva paşi în sus.

Prima lungime a Traseului Surplombelor porneşte din acelaşi izvor cu Traseul Izvorul, la propriu şi la figurat. Cele două trasee sunt vecine în Padina Închisă, pornind din izvorul acum secat. Traseul Izvorul pleacă pe fisura din stânga iar Surplombelor iese din peşteră pe dreapta.

Ambele trasee de alpinism sunt marcate la intrare cu o vopsea albastră peste care a trecut ceva timp.

Taseul Surplombelor porneşte iniţial pe o fisură oblic dreapta, pentru a ocoli tavanul de deasupra şi iese pe un petic de iarbă.

De acolo, am cotit stânga, pe muchia care se formează deasupra. Paşii nu sunt grei şi traseul este bine asigurat pe această porţiunea. Regruparea este cât de cât comodă, aşezată pe o platformă de stânca.

A doua lungime traversează dreapta din regrupare, iniţial la liber pentru ca apoi fisura să pornească direct în sus şi să impună un pasaj serios de tras la bucle. Pentru cineva mai scund s-ar putea să fie deja nevoie de pus scăriţa.

Pitoanele dese conduc din nou pe muchie, acolo unde se revine la mersul la liber şi traversare mult dreapta până la o regrupare ascunsă de o scobitură în perete. Este imposibil de ratat regruparea, are ataşată o carabă popierească ruginită.

Hmm, dar ce facem de aici? Se vedea o linie de pitoane la vreo 5 metri în dreapta, dar nu era chip de traversat. Aici este momentul în care caraba ruginită ne-a dat sclipirea unei idei: rapel. Nu mai făcusem asta niciodată, rapel în interiorul traseului. Se anunţa interesant!

Ce încerca George să îmi explice şi am înţeles coerent doar în practică a fost faptul că urma să facem fiecare rapel autoasigurat pe câte un fir de coardă (în timp ce coechipierul îl fila pe cel care rapela prin celălalt fir), să ajungem în regrupare şi de acolo să tragem corzile pe rând. Lua mai puţin timp decât un rapel normal. Bună lecţie de manevre de coardă în alpinism! De reţinut!

Rapelul ne-a condus aproximativ 6 metri mai jos, pe o brâniţă cu iarbă pe care am traversat până în regrupare. De acolo, a treia lungime pornește o bună parte în sus, la tras de bucle (A0), urmată de a doua jumătate, care include un traverseu; totul la superofertă: pus scăiţe. Nu am mai folosit scăriţe în trasee de alpinism vara şi a fost foarte exotic. În traversare este un piton care se mişcă liniştit în bătaia vântului, dar se pare ca ţine tracţionări în jos.

Mai punem o scăriţă, mai scoaateeem alta… şi… ajungem în regrupaaaare. Greu, mon cher, greu…. și atipică mișcarea. Când am terminat pasajul de artificial parcă nu îmi venea să mai pun mâna pe stânca, este ciudată trecerea.

Deasupra regrupării tronează un horn mai mult sau mai puțin negru, dar care pare ușor de abordat (a patra lungime). Hornul este urmat de o fisură pe care merge linia de pitoane, pentru a traversa oblic drepata spre regrupare.

A cincea lungime are gradul 5+ şi ocoleşte pe stânga muchia care se desfăşoară deasupra. Ieşirea grandioasă are loc printre jnepeni :P. Ca şi în precedenta lungime de coardă, paşii sunt uşori şi ies la liber.

Traseul Surplombelor se întâlnește cu Traseul Izvorul în regrupare, pe crestulița care oferă o privire de ansamblu câtre Padina Închisă. Ca și cu o săptămână în urmă, soarele lumina împrejurimile. Câţiva şoimi planau pe curenţii de aer şi tăcerea era strâpunsă doar de strigătelel lor. Natura se desfăşura în voie aici.

Lungimea a şasea pornește din dreapta, paralel cu Traseul Izvorul. Se vede din regrupare o linie aerisită de pitoane. Lungimea asta are șanse să iasă la liber și… pentru cap cam trebuie să iasă, deoarece are mulți pași impuși de 6+ și o zonă de vreo 10 metri neasigurată.

Liniştea a început să fie străpunsă şi de nişte turişti care mergeau pe poteca de deasupra Padinii Închise (ce traseu o fi acolo?) şi care se aflau într-o continuă zarvă. Se pare că mai şi găseau ca mijloc de amuzament să ne îngâne nouă comenzile. Ah, civilizaţia…

Regruparea, pe o altă creastă frumoasă.

Umrătoarea lungime (a 7-a) este comună cu Traseul Izvor și anume o creastă de aproximativ 40 de metri care conduce la un alt perete, asediat de jnepeni.

Eh… și avem parte de un alt pasaj foarte frumos din traseu în a opta lungime de coardă. Un diedru aflat pe față căzută, care apoi traversează o mică surplombiță. Este necesară atenție la plasarea picioarelor, deoarece principala sursă de prize la mâini este fisura din stânga.

Peretele este curat și este o plăcere să fii acolo. Nici nu am remarcat cum dificultatea terenului a scăzut brusc și am ieșit pe o platformă de iarbă, umbrită de un copac. Terminasem traseul.

Mai era o lungime foarte ușoară care ne-ar fi dus în creastă, dar apoi trebuia să descățărăm țancul respectiv prin spate, așa că am renunțat la ea.

Concluzie: Traseul Surplombelor este o adevarată probă de alpinism și un traseu foarte divers. Nu te lasă niciodată să te plictisești: pasaje neasigurate, hornuri, fisuri, diedre, creastă, față verticală și față căzută, mers la artificial cu A0 sau A1, rapel în interiorul traseului. Suuuper fain!

Ne-am retras pe brânele din spatele peretelui, care ne-au dus extrem de rapid în Padina Sindileriei. Apa ne ajunsese la fix. În Crai apa valorează greutatea ei în aur şi ne-a impus zgârcenie la consum.

Coboram agale prin grohotişul care domină Padina Sindileriei şi visam la un pahar cu apă rece :D). Marcajul de cruce roşie ne-a scos din padină, doar pentru a se intersecta în curând cu marcajul dungă albastră de Refugiul Diana – Colţul Chiliilor.

Schitul Colţul Chiliilor se odihnea sub lumina apusului. Izvorul de aici este o adevărată comoară 😀

Peisajul este de o adevărată frumuseţe sub lumina aurie a apusului. O căruţă urcă agale pe drumul forestier, ciobanii îşi aduseseră oile la stână, totul într-un peisaj foarte rustic.

Să tot revi(n) în Piatra Craiului! 😛