Cheile Bicăjelului

Traseu: Cheile Bicaz si Cheile Bicajelului

Cheile Bicăjelului sunt situate in Munții Hășmaș, judeţul Neamţ, au o lungime de aproximativ 20 km și sunt formate de râul Bicăjel, cel mai mare afluent al râului Bicaz.

Spectaculoasele Cheile Bicaz, împânzite de turiști, mașini și tarabe de suveniruri au niște surori mai mici, dar nu mai puțin frumoase: Cheile Bicăjelului. Mai sălbatice, mai puțin accesibile turiștilor, cheile formate de Bicăjel sunt un traseu ce nu merită ratat.

Porțiunea cea mai frumoasă a cheilor începe din zona Turnului Negru (chiar din Cheile Bicaz) și se termină la mânăstirea de la intrarea din Cheile Bicaz (lângă faleza Raza Soarelui).

Pentru că bătătura de la picior nu îmi mai permitea încălțarea espadrilelor, am decis să îndulcim situația prin a parcurge Cheile Bicăjelului înainte de a ne retrage spre București. Și cum ajunsesem în Bicaz cu alte accidentări, ezitam să intru în apă pentru perioade lungi, pentru a nu îmi deschide rana de la genunchi. Însă raritatea oportunității de a intra în aceste chei m-a convins să îmi încerc norocul: cât de rău putea să fie? Se deschide un pic și apoi trece!

Așa că ne-am echipat cu pantaloni scurți (mergând pe deviza: la ce să luăm haine multe dacă tot le udăm), o coardă (din parcurgeri din trecut cunoșteam că va fi nevoie de un rapel Dulfer), aparat foto, ciocolată și apă. Mașina am parcat-o lângă Turnul Negru, unde începea traseul.

Fiind o călduroasă zi de Vineri, cheile erau pline de turiști veseli, așa că ne-am strecurat neobservați pe bordura și poteca ce despart șoseaua de zona mai sălbatecă a cheilor. Cum am intrat pe firul Bicăjelului dăm de o apariție înșelătoare: un pod. Acesta este amenajat pentru traseul turistic din zonă și este ultima urmă de intervenție umană pe firul Cheilor Bicajelului.

plimbare prin Cheile Bicajelului

Apa era tulbure, dar de o temperatură tolerbailă. În ultima săptămână a plouat zilnic, ceea ce a însemnat o serie de avantaje și dezavantaje pentru mica noastră aventură: apă tulbure în care nu vedeai unde pășești, dar temperatura mai mare a acesteea.

Prima porțiune din chei constă în traversarea în repetate rânduri a râului. Pentru a nu intra în apă ne-am cățărat uneori pe bolovanii aruncați parcă pentru a forma punți de trecere. Alteori contactul cu apa, care era… destul de udă, a fost inevitabil! :D. Surpriza pentru mine a fost gradul mare de aderență al pietrelor, mi s-a întâmplat în alte situații ca acestea să alunece la contactul gingaș cu specia umană.

Cheile Bicajelului si Cheile Bicaz

Urmează câteva marmite, loc în care apa atinge cel mai mare nivel de adâncime și este necesar înotul pentru câțiva metri. Porțiunea poate fi ocolită pe partea stângă, prin pădure.

Din acest punct micile cascade, formate din baraje naturale de bolovani și copaci, dispar pentru a lăsa loc unor pereți spălați, ce încadrează perfect profilul Bicăjelului. Aici apa se scurge lin, nivelul acesteia depășește rareori genunchiul și niciodată șoldul. Peisajul te seduce prin sălbăticie și prin armonie: lumina se cerne ușor printre crengile brazilor de deasupra cheilor, sursurul apei te înconjoară prin propagarea sunetului în acest spațiu semi-închis și… nu ai nevoie să te ciupești ca să îți dai seama că nu visezi, răcoarea oferită de apă este suficientă.

Cum am aflat mult mai târziu că ocolisem zona unde trebuia să înotăm, pentru un plus de adrenalină, sentimentul de admirație era întotdeauna împletit în inima mea cu sentimentul de expectativă: unde o fi și locul ăsta unde apa este foarte adâncă? (mulțumesc frumos! :P)

Pe măsură ce înaintăm pereții dispar, lăsând loc pădurii pline de mușchi verde, trunchiuri căzute lângă copaci tineri, fluturi ce se lasă purtați de adierea ce vine de pe Bicăjel, totul într-un tablou neîmblânzit, unde potecile prin pădure nu sunt formate, datorită accesului uman redus. George a făcut o grămadă de poze faine prin zona asta.

Ultimul punct important din traseul Cheilor Bicăjelului este o cascadă, care nu poate fi parcursă. Noi am ocolit-o prin stânga, făcându-ne loc prin hățișul pădurii. În trecut cascada era obturată de bușteni și după ce era depășită prin pădure se cobora printr-un rapel Dulfer pe buștenii din spatele acesteia… pentru a se continua pe linia râului. În prezent cascada a fost eliberată de povara lemnelor căzute și apa este adânca, așa că nu am mai făcut rapel ci am continuat prin pădure până ce pereții dispar (adică un extra de 50 de metri).

Am spus că singura urmă de om în zonă este reprezentată de podul de la intrarea în traseu? M-am înșelat. Nu puteam să ratez zecile de PET-uri purtate de apele răului sau abandonate de acestea pe maluri. Nu te poate lăsa rece o astfel de imagine dezolantă.

La ieșirea din chei ne-am uitat cu o ușoară părere de rău în urmă, dar și cu un sentiment de satisfacție pentru că terminasem. Dacă știam că depășisem de mult timp zona unde ap era foarte adâncă m-aș fi bucurat și mai mult de parcurgerea cheilor, dar în acest fel am avut măcar un plus de adrenalină. O altă părere de rău s-a născut din realizarea că nu mai este nevoie de rapel, așteptam momentul cu entuziasm.

Deoarece rana nu mi se deschisese iar cheile erau o frumusețe, am terminat traseul (și ziua) cu un sentiment de bunădispoziție, care ne-a purtat pe poteca ce șerpuia pe dealurile dinspre Cheile Bicazului. Marcată cu bandă galbenă, calea ne-a purtat 15 minute printr-un cătun cu căsuțe tradiționale și căpițe de fân, străjuite de pereți din stâncă, pentru a ne conduce în final la mânăstirea ce veghează asupra Cheilor Bicazului