Traseu turistic în Piatra Mare
Traseu: Predeal – Cabana Dâmbul Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare – Prăpastia Ursului – Cabana Dâmbul Morii
Data: 20 Mai 2012
Ce plimbare poți să faci la munte într-o zi în care te încăpățânezi să ieși deși se anunță o prognoză meteo presărată cu 90% șanse de ploaie? Hmmm… Piatra Mare sună ca o idee bună.
Sâmbătă seara, când m-am reîntâlnit cu amici care pândeau vremea bună, am fost tentată de tura lor pe Valea Bucșoiului. Cu toate acestea, echipamentul pe care îl lăsasem în grija lor încă de miercuri nu avea profil de zăpadă și nu puteam să îi urmez. Pereții erau prea murați de tratamentul zilnic cu ploi ca să mergem la cățărat… prin urmare trebuia să mă mulțumesc cu o tură care permite încălțăminte de vară.
Dimineața ne-a găsit la poalele Masivului Piatra Mare, după ce depășisem un Bușteni împovărat de nori negri. Pe aici soarele părea că strălucește pe poteca noastră.
Am fost întâmpinați de un peisaj pitoresc, alcătuit din mioare cu freză de vară, o haită de câini înfometați și doi ciobani care nu își puteau stăpâni jivinele cu dinți strălucitori.
La o aruncătură de băț, un ciobănel își făcea alimentarea de dimineață, încărcând măgărușul model bio, alimentat prin combustibil H2O.
Asta chiar era o priveliște frumoasă, foarte tradițională 🙂
Intrăm pe poteca cu marcaj bandă roșie pe măsură ce avansăm în pădure.
Umezeala era omniprezentă, se cunoșteau urmele ploilor intense din ultimele zile. Mai cu un lunecuș, mai cu un ocolit de potecă, drumul se desfășura rapid.
Drumul spre Cabana Piatra Mare cred că este primul traseu pe care l-am parcurs la munte. Asta dacă nu iau în seamă o zi ploioasă de toamnă când am urcat, oarecum ad-hoc, de la Padina la Babele.
Am amintiri dragi cu aceste poteci, de pe vremea când mi-am dat sufletul și ca să ajung undeva mai sus de Canionul 7 Scări. Acum parcă mergeam un pic mai bine :P, mai aveam timp să admir și priveliștea.
Pentru că timpul nu ne grăbea și primii stropi de ploaie erau prognozați pentru ora 12, ne-am (a se citi m-am) lăsat adeseori furați de câte o floare sau de un copac și ne-am oprit să facem poze.
Nu știe aparatul meu (sau fotograful aparatului meu) să facă poze cu acțiune la așa luminozitate, dar peisajul era drăguț!
Și așa ajungem noi la bifurcația dintre poteca spre Canionul 7 Scări și varianta prin Prăpastia Ursului. Am optat pentru prima variantă!
O descriere a canionul Șapte Scări, realizată de Clubul Floare de Colț:
Cum eram singuri pe traseu nu a fost nevoie să stăm la cozi în canion. Nu se putea mai bine.
La intrarea în canion stă prinsă o plăcuță care anunță ca traseul nu este practicabil și ar trebui luată o rută ocolitoare, dar l-am ignorat ca niște munțomani cuminți cum suntem 😀
Punțile sunt deteriorate și au fost cârpite cu blăni plasate perpendicular pe cele existente (sau care trebuiau să existe). Oare așa ceva nu îți stârnește curiozitatea asupra a cum arată Caminito del Rey? 😀
Nu am numărat scările, dar peisajul este foarte frumos. Apa nu era nici atât de mare și nici atât de zvăpăiată cât să ne ude, așa că am trecut repede printre pereții înguști ai canionului.
După ce ieșim din canion mai mergem puțin pe valea râului și apoi marcajul cotește stânga pe un fel de vâlcel. Aici ne mai întâlnim cu un grup care urca agale spre cabană.
Interesante marcajele din Piatra Mare. Am întâlnit un indicator care anunța încă 20-25 de minute până la cabana Piatra Mare. Cu tot cu fotografiile nenumărate la un fir, asupra căruia nu ne-am decis dacă e măcriș sau trifoi, ne-a luat 10 minute să ajungem la cei doi ciobănești carpatini ai cabanei.
Alte flori..
Cabana Piatra Mare este păzită de doi cățelandri cât mine de înalți dacă se ridică în două labe. Albi și creți ca o oaie, cei doi ne-au întâmpinat cu reprize de lătrat și dat virulent din coadă. Oare când aveau de gând să se decidă asupra atitudinii pe care o adoptă?
Până la urmă s-au împrietenit cu Mati…
Ah, sărăcuțul, ce mai suferea…
Li s-a alăturat și un Ciobănesc de Berna. Foarte frumoși amandoi…
După ce am mai zăbovit puțin prin zonă am decis să ne miscăm. Se făcuse foarte frig și parcă începea să picure.
Dacă am ajuns până aici, am decis să coborâm prin Prăpastia Ursului, pentru că nici unul dintre noi nu o mai văzuse.
Am fost oarecum dezamăgiți. Nu știu de ce mă așteptam la ceva mai… prăpăstios. Însă aici sunt o sumedenie de trasee de escaladă.
Cu tot cu opririle pentru poze sau pentru căscat gura plimbarea noastră a durat 4 ore.
Eh, iar ultima oprire am făcut-o să admirăm un melc uriaș care își purta leneș cochilia prin poteca. După ce l-am admirat puțin am decis să îl mut mai departe de zona frecventată de oameni… ca să nu ajungă tocăniță de melc.
Pe ultima porțiune de traseu am început să ne întâlnim cu grupuri de turiști, din ce în ce mai numeroase. Unii dintre ei păreau că nu sunt interesați deloc de zona prin care mergeau, prea ocupați cu sticlele de bere sau cu pungile cu semințe. Se pare că venisem la ora potrivită, cât să evităm aglomerația.
Concluzii?
- a fost o tură de trekking mult prea scurtă, dar bună pentru a redeschide apetitul;
- mi-am dat seama că îmi lipsesc turele de trekking și musculatura mi-a amintit asta a doua zi :P;
- am remarcat că noua modă a turiștilor din Piatra Mare este să vină cu pungile de semințe după ei și să le ronțăie vioi în timp ce își trag rasuflarea. Mrrr…
- deși ploaia apocaliptică a renunțat la întrevederea cu zona Bucegilor, a fost o tură frumoasă de duminică. Acestea sunt riscurile atunci când asculți prognozele meteo într-un anotimp cu vreme instabilă 🙂
Comment
MAGISTRAL !