Traseu către cei 12 Apostoli în prag de iarnă, Munții Călimani

Traseu: Gura Haitii – potecă punct albastru – formațiuni stâncoase 12 Apostoli – înapoi
Amplasare: Munții Călimani
Marcaj: punct albastru
Durată traseu: aproximativ 4 ore
Când: Noiembrie 2015

Prognozele de precipitații puternice ne-au găsit fix într-unul dintre cele 5 județe aflate în supravegherea meteorologilor. Dacă o zi a fost aproape continuu ploaie, într-o alta am găsit curajul să încercăm o plimbare de o zi către o emblemă a Munților Călimani. 12 Apostoli. O formațiune de stânci ascunsă la vreo 2 ore de mers de satul Gura Haitii.

Munții Călimani fac parte din Carpații Orientali și sunt deosebiți prin faptul că au origine vulcanică. Deci stâncile lor sunt formate ca urmare a unor acumulări de lavă. Totodată, unele dintre aparentele văi de alcum sunt defapt foste cratere vulcanice prăbușite parțial. Zona a fost exploatată în trecut pentru depozitele de sulfur, activități care au lăsat cicatrici pe fața munților. Timurile moderne nu au adus neapărat mai multă înțelepciune oamenilor, care acum exploatează forestier munții.

Am pornit pe drumul forestier care ne-a condus pe punct albastru până într-o zonă cu panouri turistice în limba română și engleză, unde erau prezentate zona și traseele montane. Cel mai frevcentat, pe care aveam să îl urmăm, pornea pe marcaj punct albastru, trecerea râul și continua pe piciorul muntelui până în creasta munților.

Pe marcaj erau trecute 2h1/4- 2h juma de la trecerea râului, dar am făcut mai puțin.

Urcăm prin poienile pline de stâne acum părăsite. Pe alocuri, panouri turistice povesteau de câte o floare sau obiceiurile pastorale ale zonei. Nu ne grăbeam, mai ales când norii păreau că preling pe văi dinspre creastă. Avalanșe de cețuri spre păduri. Oare aveam să vedem ceva din cei 12 Apostoli?

Tot urcând pe piciorul muntelui am ajuns în pădure, care avea să formeze ce-a dea doua secțiune a traseului. În aproximativ 45 minute aveam să ieșim printre jnepeni în creasta Munților Călimani. Era surprinzător că în luminișurile din ădure mai găseam câte un covor de mușchi de un verde strălucitor. Când toată natura parcă se uscase și toată iarba era galben-maronie, prin păduri verdele îmi lua ochii.

Cum plecasem cu capul în sac, mi-am uitat geaca de ploaie în București și așa am ajuns să împrumut din haine. Dacă eu nu am ieșit deloc rău, coechipierul meu a trebuit să meargă pe alocuri cu ditamai haina umplută cu gâște jumulite. Măcar să fi fost ăsta singurul ghinion, dar bocancii au fost principala mea preocupare. Îi aveam de vreo 7 ani, cred că a fost primul echipament de munte pe care mi l-am luat. Am fost foarte fericită cu ei, nu a intrat apa printre țesături, nu mi-au făcut bătături. O relație frumoasă :D. Doar că în ziua cu pricina, fix când am început urcarea și m-am pus un pic pe vârfuri, au cedat tălpile începând din spate. Întâi s-au dezlipit, sensibil, călcâiele și pe măsură ce am urcat s-a dezlipt treptat și restul tălpii. Simțeam că merg în slapi de plajă, lipa lipa. Mă gândeam că o să mă întorc desculță, dar au fost așa de credincioși încât nu le-au picat tălpile până ne-am întors la mașină 4 ore mai târziu.

Când am ieșit în creasta Munților Călimani a apărut și soarele. Ce bucurie. Toată ziua stătusem sub plafon iar acum acesta coborâse. Brazi înghețați pe de-o parte, dinspre care bătea vântul, ne-au condus spre cei 12 Apostoli.

Păduri de gheață în prag de iarnă. Săptămâna ce avea să urmeze aducea zăpezi în mai toți munții României:

Cei 12 Apostoli arată un pic a Munții Ciucaș, doar că stânca este mai ciudată și parcă mai fărâmicioasă. Deci acestea erau depuneri de ce a fost odinioară lavă.

Norii deja se lăsaseră sub noi într-o pătură albă și pufoasă. Ici-colo mai ieșea câte un vârf. Munții Rodnei se vedeau deja albi și pregătiți de iarnă. Datorită soarelui era plăcut afară, dar ne bătea un vânt taaaare rrreece.