În ultima zi de cățărare în Cheile Verdonului, am vrut să cunoaștem un sector nou de escaladă. Prin urmare, am mers la o rută tot pe bază de recomandare. Se anunța a fi ușor, ceea ce era minunat, pentru că trebuia să plecăm de dimineață spre România, dar parcă nu voiam să nu mai facem un mic traseu.
Traseu: Free Tibet
Dificultate: 6a+ / TD-
Lungime: 120 m
Amplasare: Sectorul Moyen Eycharme, Cheile Verdonului
Singurul traseu pe care l-am făcut în Cheile Verdonului care nu a necesitat rapel pentru a ajunge la baza lui, Free Tibet. Un traseu nou, denumit în cinstea mișcării din La Palud sur Verdon pentru eliberarea Tibetului, este recomandat pentru faptul că are o stâncă specifică zonei. Mai exact, o lungime de coardă unde prizele erau alveole formate de căderea picăturilor de apă pe stâncă.
Pentru a ajunge la baza traseului am coborât de la Refugiul La Maline către traseul turistic sentier Blanc-Martel, pornind pe aceași potecă ce conduce către L’Imbut du Verdon. După ce am coborât la a doua serie de scări metalice, am cotit stânga pe grohotiș, către perete, spre piciorul stâncos care ajungea cel mai jos în vale.
Descriere traseul Free Tibet
Prima lungime este urâtă, pe o zonă ușoară și super friabilă. Am preferat să traversez mult uneori pentru că se mișcau bolovani cât un televizor (televizor vechi, nu de-astea noi cu plasmă :P). Atenție la asigurări pentru că ieșirea este pe teren căzut și freacă incredibil.
Ajung eu într-o regrupare comodă, pe o brână imensă, când remarc în jurul meu 4-5 albine care mă survolau cu intenție. Oh oh, asta nu era a bine. Am încercat să mă mut ușor, presupunând rapid că probabil au treabă în zonă și le deranjez. Mă uit din nou și sunt și mai multe. Firar, deveneau și mai agitate. Am analizat mai mult instinctual zona, puteam să ies din regrupare și nu știam cum să o fac mai repede pentru că deja amenajasem pentru a-l fila pe Mati, iar el era deja în mișcare. Am strigat la Mati în timp ce m-am scos din regrupare și m-am îndepărtat rapid vreo 10 metri. 10 metri în care albinele au dispărut iar eu m-am ales cu 4 înțepături super dureroase dintre care 2 pe un obraz, una în zona claviculei și una în braț. Auuu.
Din fericire terenul era ușor, pentru că Mati a făcut solo pe ultimii metri. Habar n-aveam dacă sunt la alergică la înțepături de albine și urma să semăn în următoarele minute cu o gogoașă umflată, așa că am așetptat ca veninul să se manifeste. Din fericire, nu am ajuns să semăn cu sigla Michelin și am rămas doar cu niște dureri înțepătoare. De regrupare nu mă mai apropiam, așa că am făcut o regrupare la copăcei, lăsându-l pe Mati să plece în următoarea lungime.
A doua lungime merge pe fețe căzute, cu un mic pas vertical frumos și curat. Ieșim într-o regrupare la baza unei fețe căzute. Singurul moment în care nu mă ustura fața era când mă cățăram, așa că nu am negociat mult în regrupare.
Plec pe a treia lungime, scurtă și ușoară. Nu erau prize multe la mâini, dar stăteam excelent pe picioare, pe fețe căzute și uneori mici alveole.
A patra lungime urcă 10 metri, pntru a traversa vreo 15 la dreapta. Este lungimea emblematică a traseului, doar pe alveole. O cățărare super frumoasă, unde stăteam așa de bine pe picioare încât puteam lua adeseori mâinile cu totul. În spate, Verdonul își împinega apele azurii prin chei. Priveliștea este super frumoasă.
Traversarea pentru care este laudat traseul:
Ultima lungime continuă pe fața căzută pentru a întâlni o surplombă. Mati m-a păcălit și m-am dus eu cap :)). Defapt, chiar nu era greu, deși era surplombă. Erau prize clare și stăteam minunat cu mână întinsă. Ieșirea am făcut-o foarte tehnic, cu rădăcina unui copac, pe o brână stâncoasă. Aici am și regrupat.
Traversăm brâna împodobită cu steaguri tibetane și ieșim în teren accidentat. Traversarea avea să ne conducă pe poteci de capre negre spre teren mai ușor, pe unde am urcat în platoul de deasupra, spre drumul de mașini. Din răcoarea cheilor am ieșit în arșița de deasupra, prin vegetația sărăcăcioasă care domină platoul de deasupra Verdonului. Free Tibet este la umbră în prima parte a zilei, ceva nou pentru experiența noastră în Verdon.
Brâna..
Defapt traseul este super ușor, asigurat foarte bine, cu cea mai dificilă zonă în ultima lungime. Pentru atmosferă, pentru priveliștea asupra cheilor și pentru lungimea cu alveole, traseul merită o vizită. Altfel, nu mi se pare că oferă provocări.
Cheile Verdonului se vedeau superb de deasupra pereților. Mi-a plăcut mult cățărarea în zonă și m-aș întoarce cu drag oricând.
Am făcut o plimbare frumoasă către mașină, de unde am plecat direct spre casă. Aveau să ne aștepte două zile de condus, dar a meritat din plin deplasarea cu mașina, în defavoarea comodității avionului. O vacanță “salvată” de la vremea ploioasă!
…și v-am spus ce chestii sofisticate știu să gătesc?
Ce am făcut în celelalte zile, în zona Verdonului:
Comment
“Singurul moment în care nu mă ustura fața era când mă cățăram, așa că nu am negociat mult în regrupare.” -cataratul e bine recunoscut in medicina traditionala naturista pe baza de plante ca fiind un foarte bun calmant al intepaturilor de albina. 🙂
Fain blog. Multsam. Am fost la la Palud in 2012, fara catarare, doar ceva rafting si kayak de pe lac de st croix in sus pana unde se poate. Intre timp m-am apucat serios de caiac si mai putin serios de catarat (6a-ul in sala s-a dovedit a fi un frumos 5b pe perete in cap de coarda), ideea e ca de-abia astept sa ajung in Verdon, de data asta cu un plan mai bun decat ce-oi avea chef in ziua respectiva. Din nou, bune povesti de citit toamna.