Traseu: Bușteni – Refugiul Coștila – Valea Gălbinele firul principal – Valea Scorușilor – Platoul Munţilor Bucegi – Piatra Arsă – Bușteni
Dificultate Valea Gălbinele firul principal: 1B, vale de abrupt nemarcată cu porțiuni mici care necesită escaldare (mici săritori)
Sursă de apă: Izvorul de la intrarea în Valea Albă, cabanele de pe Platoul Bucegi
Echipament: este utilă o coardă, hamuri şi sistem de rapel pentru călătorii mai puţin experiemntaţi (atât pentru urcare, cât şi în caz de retragere din traseu). Ţinând cont de perioada de toamnă târzie, colţarii şi câte un piolet pot fi esenţiali.
Descrierea traseului Valea Gălbinele & Valea Scoruşilor
Valea Gălbinele este considerată una dintre cele mai accesibile văi de abrupt din Munţii Bucegi, undeva cotată după Valea Albă. Cu toate acestea, este un traseu nemarcat, fiind presărată cu mici săritori şi zone expuse unde un călător neexperimentat se poate accidenta. Am fost în Valea Gălbinele doar cu motiv de retragere din Traseul Scorpionul, aşa că eram curioasă cum arată această porţiune a abruptului Bucegilor.
Am plecat dimineaţa din Sinaia, cu un mers leneş, dar constant. Frigul era tare înţepător şi nu prea favoriza pauzele de căscat gura la răsărit. Cu toate acestea, o mică întâlnire fortuită a schimbat acest tipar…
Prin pădurile spre Coştila Mati era să calce peste o găină grasă şi – am remarcat noi ulterior – adorabilă, cunoscută sub numele de Cocoş de munte. Bestia ne-a speriat când a început să bată din aripi în frunzişul care o camufla şi să se îndepărteze.
Pasărea asta era abosult adorabilă, o corcitură între un vultur frumos colorat şi un porumbel (unul tare gras) cu o talie mult mai mare decât m-aş fi aşteptat. Am crezut că acest cocoş de munte este orb la cât de cuminte era şi cât de aproape ne lăsa să fim de el. Dar păstra distanţa constantă, deci simţea că ne apropiem.
Eu una nu mă trezisem bine până i-am simţit fâlfâitul de aripi, dar după ce l-am sesizat mi-a înseninat toată ziua. Magia naturii sălbatice la ea acasă 🙂
Băncuţa de la izvorul de sub Coştila permite din nou un moment de odihnă, acum în îmbrăcăminte de iarnă. Un/O cineva foarte bine intenţionat(ă) a luat iniţiativa de a munci în interesul comunităţii şi a reabilitat banca. Noul design este şi drăguţ, construcţia fiind realizată din două perechi de schiuri vechi şi o placă de zăpadă. Felicitări persoanelor care au reparat banca!
Peretele Vulturilor, scăldat de un soare cu dinţi:
Valea Gălbinele, firul principal
Poteca din spatele refugiului Coștila cotește dreapta și urcă pe coama țancului Ascuțit. De aici poteca continuă să urce, traversând coama până în buza Văii Gălbinele.
Un lanț scurt face trecerea în vale.
Din capitolul ce să alegi: the easy way or the fun way, am mers pe firul principal al Văii Gălbinele, acolo unde s-a blocat blovanul căzut acum ceva ani din Creasta Căştila Gălbinele, acolo unde sunt câteva săritori.
Încă de la intrare se văd urmele impactului: cadavre de jnepeni, trunchiuri de copaci împrăştiate, mult pietriş adunat de bolovan în cădere :P. Ca o măsea scoasă, locul unde bolovanul a stat agăţat odinioară în Creasta Coştila Gălbinele este foarte vizibil (mai ales de la Refugiul Coştila), o gaură imensă în perete.
Pentru a urca pe firul secundar din Valea Gălbinele ar fi trebuit să cotim imediat pe partea dreaptă a văii, acolo unde se vede o potecă uşor conturată care se ascunde după o muchie cu jnepeni.
Urcăm pe pietrişul instabil şi începem să trecem micile săritori presărate în Valea Gălbinele
Ce este o săritoare?
Săritoare = un pasaj care necesită căţărare mai mult sau mai puţin rudimentară, de înălţime variabilă (de cele mai multe ori este un pesaj neasigurat).
Cea mai mare săritoare este cea unde a catadicsit marele bolovan să se înţepenească şi noi am ocolit-o pe o faţă căzută din stânga, traversând înapoi pe linia văii chiar deasupra bolovanului. Mult pietriş şi nisip pe stâncă în zona asta.
Peste tot am remarcat pitoane din care se poate rapela peste micile săritori. Ba am observat şi amenajări de rapel mai alpinistice :D:
Vântul era năzbâtios pe vale, aşa că ne-am ascuns după un bolovan ca să luăm un mic-dejun târziu.
Mişu făcând bouldering pe Valea Gălbinele 😀
Petice de zăpadă ne aminteau că iarna a încercat deja să treacă pe la munte în urmă cu o lună.
În stânga noastră, Peretele Gălbinele era spintecat de o fisură aparentă. Tot din poze ştiam că avem de-a face cu Hornul Coamei, un alt traseu folosit ca retragere din Peretele Gălbinele.
Uşurel uşurel, peste porţiuni de nisip şi printre brâne, ne trezim în Strnga Găblinele.
No bine… şi pe acum pe unde urcăm? Nu vedeam nimic în faţă care să corespundă concepţiei mele despre cum arată o vale… deci unde era această Vale a Scoruşilor? Nu am mai fost în zona aceasta a abruptului Bucegilor aşa că eram în recunoaştere.
Am coborât din Strunga Gălbinele şi atenţia ne-a fost atrasă de câteva mogâldeţe de pietre care indicau direcţia spre Platoul Bucegi. Erau prea dese pentru a fi o întâlnire accidentală. Nu era pe o vale drumul indicat, ci pe o pantă imensă cu iarbă şi pe alocuri sânci, pnată care se finaliza în linia platoului Bucegi. Deci… asta este Valea Scoruşilor…
Momâile sunt cel mai fain marcaj pe munte pe care l-am întâlnit 😛
Colţul Gălbinele şi Strunga Gălbinele în dreapta şi în depărtare silueta Masivului Postăvarul. În soarele acela cred că era cald, dar nouă ne îngheţau mâinile în umbra Bucegilor.
Valea Scoruşilor
Valea Scoruşilor, poleită cu gheaţă şi pe alocuri petice de zăpadă. Din fericire împărăţia gheţurilor încă nu se instalase în Bucegi, dar mici petice tot se formaseră peste stâncă. O gheaţă groasă şi solidă acolo unde te-ai fi aşteptat la zăpadă.
Mati a inaugurat pioleţii pentru sezonul acesta :P. Nu, gheaţa era prea casantă pentru a ţine!
În porţiunea superioară a Văii Scoruşilor nu am considerat că este teren pentru a scoate colţarii, dar eram atenţi să evităm porţiunile cu gheaţă fină de pe stâncile pe care ne urcam. Într-un fel sau altul iarna a sosit…
În spatele nostru o echipă urca cu colţarii deja puşi şi sprijinindu-se în pioleţi, deci percepţia riscurilor este prin excelenţa subiectivă 🙂
Ajunşi pe platoul Bucegi ne venea să facem striptease, să dăm totul jos de pe noi… er… glumesc. Oricum, era foarte cald şi plăcut iar vântul care ne asezonase pe Valea Gălbinele şi Valea Scoruşilor a dispărut dintr-o dată. Sus era loc de siestă e iarba încă moale.
Până acum un an jumătate nu uracsem niciodată la Crucea Caraiman, o zărisem doar în poze sau din Valea Prahovei. De atunci am văzut-o de o duzină de ori, dintr-un unghi sau altul :D.
După ce dormităm puţin coborâm agale spre atracţiile turistice ale platoului Munţilor Bucegi: Sfinxul şi Babele. Dacă până atunci nu ne mai întâlnisem cu vreun humanoid, la aceste formaţiuni stâncoase erau o puzderie de oameni.
Ne-am oprit pentru o ciocolată caldă la Cabana Babele. Preţul era de 3 Lei pentru o cafea de dozator (recunoscută la dozatoarele din Bucureşti drept cafeaua/ciocolata caldă la 1 Leu). Deh, dar o aveai în mijlocul muntelui 😉
Pe zona de platou dintre Cabana Babele şi Complexul Piatra Arsă o mulţime de oameni se plimbau, ceea ce este foarte frumos. Pe de altă parte, zgomotul ATV-urilor şi gunoaiele îndesite pe traseu anunţau finalizarea drumului de maşină până la Piatra Arsă 🙁
În faţa Hotelului Piatra Arsă (cunoscut şi drept complex sportiv), “frumuseţile” pitoreşti erau greu de ratat! Câtă grijă pentru natură pe platoul Munţilor Bucegi, în mijlocul naturii…
Am coborât în luminile intense de apus pe Piciorul Pietrei Arse, un traseu foarte blând şi bun de plimbare, care ne-a condus la Stâna Regală şi apoi direct în Sinaia.
You might also like
Leave A Reply