Traseu: Porumbacu – Cabana Negoiu – Strunga Ciobanului – Strunga Dracului – Vârful Negoiu (2258m) – Acul Cleopatrei – Cabana Negoiu
Echipa: Anotimpul 5
Data: 21 August 2009
Răsfoiam zilele acestea pozele din primele mele ieșiri la munte și îmi aminteam cu drag de modul în care am ajuns să capăt o pasiune față de această lume a înălțimilor. Cred că unul dintre motivele pentru care m-am apucat de mers la munte a fost dragostea pentru fotografie, pe care am cam lăsat-o în planul enșpe… acu’ că veni vorba.
Îmi plăceau peisajele și deschiderea pe care doar muntele știe să le ofere. Ca o povestitoare iscusită, muntele își lasă descoperit un aspect care te atrage, doar pentru a te captiva treptat prin toate elementele poveștii și prin descoperiri surpinzătoare. Așa am ajuns să fac tranziția de la fotografii la dorința de a merge prin cât mai multe locuri, prin zone cât mai expuse și prin condiții mai mult sau mai puțin vitrege. Pentru că odată cu descoperirea munților mă descopeream pe mine.
Nu am fost niciodată o sportivă, eram elevul care găsea orice scuză ca să nu participe la orele de sport, și nu am fost niciodată membrul cel mai curajos din grup. Deci am toate trăsăturile unui antierou :). Cu toate astea muntele m-a prins și m-a motivat, pentru că sunt curioasă și totodată m-am ambiționat mereu să îmi înving teama. De aceea am făcut cumva fie să îmi ignor temerile, fie să mă conving că nu este cazul să le am. Pentru mine, plăcerea de a fi acolo a depășit adeseori teama.
Noh, așa am ajuns de la tură la tură și pe Vârful Negoiu. Miky a organizat ieșirea pentru întregul grup și tentația de a ajunge pentru prima dată în Făgăraș a fost de nestăpânit.
Am plecat cu noaptea în cap de la Gara de Nord și la două dimineața așteptam în gara Brașov ca să luăm personalul spre stația CFR Porumbacu. Era începutul unei frumoase prietenii cu amicii autostopiștilor. Am început să mergem pe lângă șoseaua DN1, în mijlocul lui nicăieri pe la 4 dimineața, până s-a milostivit un șofer de camion și ne-a dus până la intrarea în Porumbacul de Jos.
Vorbisem deja cu un nene să ne ia cu mașina și să ne ducă 22 de kilometri de la Porumbacu de Jos până “La Carieră”, punctul de unde urma să urcăm perpedes spre Cabana Negoiu.
Lux a la clasa I 😀
De la carieră am mers aproximativ două ore prin pădure, până la Cabana Negoiu. Pe poteca șerpuită ne-am întâlnit cu grupuri de culegători de afine și alte fructe numai bune de vândut prin parcări, fără bon fiscal 😛
La Cabana Negoiu părăseam împărăția codrilor și intram în bătaia soarelui. Neplăcută înâlnirea cu această cabană, unde nu ți se servește un ceai după ora 9 și ceva… pe motiv că s-a terminat micul dejun. Mă întreb, dacă vii zgribulit/plouat/înghețat la ora 11, te lasă să mori de frig?
Ne-am luat micul dejun aici, fără ceai :P, deși pentru noi ziua începuse acum muuult timp.
Marcajul de triunghi albastru ne mai conduce un pic printre copaci și peste câteva podețe până ieșim în pășunea alpină, în Valea Sărății.
De aici aveam o viziune care urma să fie urcușul spre Strunga Ciobanului. O pantă taaaare înclinată și lungă.
Făgărașul nu duce lipsă la capitolul izvoare, așa că am tot găsit apă pe parcursul urcării.
Cascada Sărății, care își varsă apele limpezi în valea omonimă…
Crestele Făgărașului încep să își arate colții. În zare se vedea Strunga Ciobanului cu o porțiune din Custura Ciobanului. Negoiu este asediat de creste frumoase, fiind unul dintre vârfurile cele mai atractive din Făgăraș.
Urcăm, mai urcăm unpic și… tot urcăm.
Cât timp Claudiu și Corina s-au dus să își ia apă noi am decis să ne odihnim oleacă pe pășune. Așa am ajuns să ne odihnim vreo… oră, pentru că ne-a luat pe toți somnul. Inclusiv pe cei doi care s-au dus după apă. Când s-au întors, zici că eram căzuți la datorie. A se remarca Alex în prim-plan, cel pe care nu îl bănuiam pe atunci că or să îl prindă așa de tare maratoanele montane 🙂
Noh, să revenim la oițele noastre. Am intrat în Custura Ciobanului, care s-a dovedit foarte frumoasă și ușoară. O spintecătură în perete, asezonată cu mulți bolovani și care implica ceva mai multă atenție la coborâre. Din fericire terenul nu este greu și te poți ține de stâncile din lateral. Era prima dată pentru mine când urcam pe un astfel de teren.
Coborârea prin Strunga Ciobanului..
Alte creste se profilau sub lumina soarelui. Nu le știam numele pe atunci și nici nu mă gândeam că o să și urc pe vreuna dintre ele, așa cum am făcut în toamna trecută cu Creasta Fierăstrău.
Un peisaj foarte frumos. Vârful Negoiu este înconjurat de un adevarat parc stâncos.
Norii se retrăgeau din fața noastră. Urma să avem o priveliște frumoasă de pe Vârful Negoiu!
Eh, după ce am coborât din Custura Ciobanului și am ocolit oarecum muntele, urma să intrăm în porțiunea despre care nu citisem absolut nimic: Strunga Diavolului. Din depărtare apărea ca o fisură verticală și nu prea te îndemna să te apropii. Cu toate acestea este un traseu marcat (cruce roșie) deci nu are cum să fie atât de greu.
Pe măsură ce ne-am apropiat Custura Diavolului a căpătat tot mai mult imaginea unui horn uriaș, plin cu bolovani. Pe pereți sunt prinse lanțuri ajutătoare, însă eu m-am ambiționat să trec fără să le folosesc. Era ușor, frumos și fiind mulți, parcă era lucu în echipă 😛
Am înțeles că în toamna trecută s-au mai sfărâmat stânci din zona Strungii Diavolului, care apoi s-au prăbușit în horn. Nu știu în ce măsură a fost reamenajată zona de salvamont și cât de refăcute sunt lanțurile, însă am amici care au parcurs strunga în timpul iernii.
De la ieșirea din Strunga Diavolului am urmat poteca marcată care ne-a dus curând pe Vârful Negoiu. Eram în Creasta Făgărașului și tot peisajul era încununat cu o lumină blândă de amiază. Cei câțiva norișori nu ne limitau perspectiva. Ce frumusețe și ce liniște…
Coborârea de pe Vârful Negoiu am realizat-o pe lângă Acul Cleopatrei. Poteca este marcată și ne duce din nou în căldarea de unde am pornit urcușul spre Strunga Ciobanului, în Valea Sărății.
A fost o tura suuuper frumoasă. Destul de lungă, cu un teren provocator, fără a fi greu și cu priveliști minunate! Se poate și Făgărașul la un week-end, fără să ai mașina 🙂
Lumina apusului se cernea în vale. În locul de campare aveam sursă de apă și ciobani cu câini agresivi. Ce ne puteam dori mai mult? 😛
Cred ca am dormit unpic precum sărmăluțele. Cred, pentru că nu îmi mai amintesc cu exactitate cât de comod a fost :D. Oricum, a fost interesant, cum stăteam și ascultam câinii toată noaptea cum se certau și se lătrau chiar lângă cortul nostru. Nu vă lăsați gunoaiele în afara cortului, chiar dacă sunt legate :P, altfel le adunați a doua zi dimineața.
Duminica am dedicat-o întoarcerii în București. Drumul nu era atât de lung, cât necesita multe schimbări de transport. Deh, o gașcă mare de studenți… fără mașini 😀
Am revizitat primitoarea Cabană Negoiu și l-am așteptat din nou pe nenea cu mașina în fața carierei.
În tren, toată lumea se relaxa… :D. Ce vremuri!
Cam așa a decurs prima mea călătorie în Munții Făgăraș, cu o vizită pe cel de-al doilea vârf, ca înălțime, din România… Vârful Negoiu. Pe Moldoveanu nici acum nu am ajuns 😛
Resurse utile (inclusiv date de contact pentru acel nene care ne-a condus 22 de km) la: http://www.negoiu.ro/
You might also like
Leave A Reply