Traseu: Bansko – Cabana Vihren – Vârful Vihren – Șaua Premkata – Creasta Koncheto – Refugiul Kazana – Cabana Vihren (marcaj dungă roșie)
Echipa: Maria, Ionuț, Ioana
Data: 16.08.2013
Voiam să mergem în Munţii Retezat în week-endul prelungit pentru că are creste faine şi am fost acolo doar iarna. Doar că din cauza prognozei (sau… datorită? 😉 ) am ajuns defapt o ţâră mai în sud… în Munţii Pirin, Bulgaria. Ce poate fi mai frumos decât să decizi miercuri la 11 noaptea unde pleci a doua zi dimineaţa?
De data aceasta mă însoţea unul dintre cei mai buni prieteni, coleg de suferinţă cu care am început să merg la munte acum ceva ani şi mai nou coleg de muncă, Ionuţ, alături de sora sa Maria.
Date de călătorie:
- Taxă pod la trecerea în Bulgaria: 26 lei
- Taxă pod la întoarcerea în România: 9 lei
- Vignieta Bulgaria pentru 7 zile poate fi cumpărată de la benzinăria de lângă vama bulgară din Ruse: 10 leva/ 30 lei (primesc RON)
- Schimb valutar RON-Leva: am preferat să schimbăm în Ruse mai ieftin, nu la vamă
Vârful Vihren, Munții Pirin
Informaţii utile în zona Vihren:
- Loc de campat: poți dormi la una dintre cabane (Cabana Banderitsa sau Cabana Vihren), dar noi am ales să punem cortul într-un fel de camping amenajat la câteva minute mai jos de Cabana Banderita, lângă un bar. Nu a fost nevoie să plătim ca să punem cortul acolo;
- Hartă Munții Pirin/ Vârful Vihren: harta poate fi cumpărată de la Cabana Banderitsa contra sumei de 8 leva;
- Mâncare: fie vântați căprioare prin pădure fie mâncați la Cabana Banderitsa. Cabana Vihren nu servește mâncare;
- Surse de apă pe traseu: la Cabana Vihren; nu cred că am mai remarcat izvoare în restul traseului.
Ceața se ridica ușor dimineaţa în timp ce am pornit pe traseul marcat cu bandă roşie spre Vârful Vihren. Ce frumos, o sa treacă peste noi ceaţa și apoi o să avem o vizibilitate frumoasă către Vârful Vihren și celelalte creste!…
…sau nu!
S-a ridicat ceața, ce-i drept, dar s-a ridicat doar până în dreptul nostru și ne-a rămas companie jumătate de zi. Pe lânga frigul și umezeala pe care le resimți când pășești printre nori, vizibilitatea noastră se întindea spre un orizont infinit… de 15 metri.
Indicatorul anunța că mai avem 40 de minute de urcare până pe Vârful Vihren. Deci de aici trebuia să putem vedea imaginea emblematică a piramidei Vihrenului. Noi vedeam…
Măcar flora îți lua ochii. O pădure de floricele fermecătoare, care mai de care mai colorate.
Coborârea de pe Vârful Vihren în Șaua Premkata este mult mai frumoasa decât urcarea pe varf pe partea cealaltă a muntelui. Terenul este mai accidentat și mai interesant.
O troiţă îşi face apariţia printre ceţuri. Presupuneam prin urmare că am ajuns pe Vârful Vihren. Era frrrig şi ceaţă şi noi tremuram în speranţa că poate poate se luminează şi vedem şi noi ceva. Am renunţat la un punct…
Până pe vârf am făcut mai puţin de 3 ore.
Copii orfani şi zgribuliţi în căutare de casă călduroasă şi ceva mâncare 😛
Pe când credeam că o să fie o tură plictisitoare de admirat panorama bocancilor persoanei din fața ta lumina a început să răzbata printre nori și dintr-o dată vălul s-a ridicat. A apărut un peisaj suuper frumos și silueta unei creste se contura pe cealaltă parte a văii: Creasta Koncheto.
Vântul nu ne-a lăsat sa ne plictisim, plimbandu-ne și pe noi odată cu norii. Asta până am trecut pe partea cealalăa a Șeii Premkata și am început urcarea spre Creasta Koncheto.
Punct de popas in Șaua Premkata:
Kreasta Koncheto, Muntii Pirin
Inițial am spus să urcăm spre Creasta Koncheto doar dacă sunt șanse de a avea vizibilitate. Astfel, am pornit pe poteca marcată cu dungă roșie ce merge pe partea stanga a Crestei Koncheto. După o perioada și-au făcut apariția câteva bare roșii si o răposată mână curentă. Începea urcarea propriu-zisă în creastă.
Coborau două persoane care s-au dovedit a fi români: Ionela și Cătalin. Ei ne-au pus un pic în tema privind lungimea crestei și refugiul Koncheto aflat pe cealaltă parte (noi nu apucasem să citim mare lucru despre ce ne așteaptă).
Mâna curentă ia-o de unde nu-i și astfel am urcat un pic surprinsă că ne aflăm pe un traseu marcat. Destul de expus și accidentat, parca nu te gândesti că ar fi întelept să îl alegi ca prim traseu pe munte 🙂
Un pic dezamagită de ce vedeam în urcarea spre creastă, atmosfera s-a schimbat cu totul când am dat cu nasul de muchia crestei. Arăta suuuuuuuuuuuperb! Pe partea cealaltă a Crestei Koncheto se cască o vale adânca în care zăpezi vechi de astă iarnă înca se mai întind printre bolovani.
Parcă ne uitam la cu totul altă lume, cu pereți părăsiți brăzdați de umbra câte unui nor rătăcit. M-am binedispus instant, era o priveliște fermecătoare.
Creasta Koncheto este mai lată decât pare în poze. Pe lânga asta, pe creasta șufa chiar este continuă, așa că te poți baza pe ea (cred).
Probabil că pentru cine este mai nesigur pe astfel de teren, un ham, 2 anouri și 2 carabe pot să aducă mai multă pace și încredere în sine (adică simularea unui echipament de via ferrata).
Norii se rearanjau în poziție de marș, mânați de niște compatrioti mai negri și mai pufoși. Armata asta începea să înghită Creasta Koncheto în direcția noastră de mers. Cum nu țineam neapărat să servim drept impământare pe Creasta Koncheto, ne-am retras spre Șaua Premkata, deși nu am parcurs toată creasta spre refugiul Koncheto 🙁
Creasta Koncheto poate fi parcursă până la capăt spre Șaua Premkata, fără să mai cobori în poteca marcată. Problema este că nu există mână curentă până la capătul ei, deci nu este recomandată aventura asta pentru persoanele care nu se simt bine să meargă pe un fel de muchie de cuțit cu prăpastie în ambele părți.
În caz că îmi scăpa cumva faptul că treceam de pe teren plat pe o potecuță între prăpastii, un indicator m-a anunțat pritenos că traseul se… îngustează. Cineva a avut foarte mult simțul umorului!
Reveniți în Șaua Premkata parca ne ofticam puțin că am renunțat la creastă, poate că ne înșelase nasul și nu o să plouă iar noi am ratat șansa…. sau nu. Nu a trecut mult timp și a început să plouă… cu grindină!
Coborârea din Creasta Koncheto cu piramida Vârfului Vihren în zare:
Un buchet de flori montane:
Am coborât reprejor spre Refugiul Kazana doar ca să ne trezim cu un perete frumos în dreapta.
Refugiul Kazana, un mini refugiu cu loc pentru 3-4 persoane:
Când am ieșit pe partea cealaltă a muntelui eram deja uzi leoarcă. Nu atât pe haine cât în încălțăminte. Toată apa pe care geaca mea impermeabilă o respinge s-a scurs cu încredere pe pantaloni și apoi în bocanci 😛
Cum coboram printre tufișuri am dat peste un trib de culegători care se supuneau cu încăpățânare vitregiilor naturii pentru a-și procura hrana…
… adica pe mititieii ăștia albaștri: afine. Era o multitudine de tufișuri cu afine în zona Cabanei Vihren, trebuia doar să ai răbdare să le aduni. Cum noi eram oricum uzi, nu mai conta.
Când am reintrat pe grohotişul pe care am urcat la plecarea din Cabana Vihren ştiam că eram la 5 minute de cabană şi terminasem micul nostru circuit montan.
Ne-am stors hainele, strâns bagajul şi pornit spre zona Munţilor Rila…
Harta cu traseul Bucureşti – Bansko
6 Comments
A fost o tura foarte faina, mai mergem o data?
Iarna, pe viscol şi zăpadă mare 😛
[…] Astazi, 21 septembrie 2013, am participat la primul meu curs de fotografie. Vineri seara, dupa terminarea programului am fost invitat de colegul meu George Nicolae sa iau parte la “Curs Canon – notiuni introductive“, curs unde el preda ABCdarul dSLR-ului. Aceiasi invitatie au primit-o si colegele noastre Ana Ilie si Ioana Acsinia. […]
[…] Lumea (cataratorilor) este foarte mica, asa ca iata cum in Prapastiile Zarnestiului m-am intalnit cu amici noi, pe care i-am cunoscut pe Creasta Koncheto: […]
[…] Sambata, 21 septembrie 2013, am participat la primul meu curs de fotografie. Vineri seara, dupa terminarea programului am fost invitat de colegul meu George Nicolae sa iau parte la “Curs Canon – notiuni introductive“, curs unde el preda ABCdarul dSLR-ului. Aceeasi invitatie au primit-o si colegele noastre Ana Ilie si Ioana Acsinia. […]
Multumesc, Ioana 🙂
Datorita jurnalului tau de tura am mers si eu pe Vihren – si mi-a placut FOARTE mult 😀
Bună Cati, mă bucur că ţi-a plăcut. Nu că-i faină zona???
V-aţi pliimbat pe acolo sau aţi fost doar pe Vârful Vihren?
Multumesc mult. Sper sa ajung si eu in septembrie 2014 impreuna cu prietenii. Fotografiile tale m-au convins ca e minunat peisajul si abia astept sa il vad cu ochii mei. Vremea buna este dorita 🙂
Este cu musai să te duci, ca să spun așa, dacă îți plac priveliștile frumoase 🙂
Să îmi povestești cum a fost!
[…] Blogul Fluturelui de piatră: http://flutureledepiatra.ro/2013/09/17/varful-vihren-creasta-koncheto-muntii-pirin-bulgaria/ […]